Dacă te laudă Kozac, înseamnă că trebuie să tai poalele și să fugi

0
236

În ultimele zile, la Chișinău au avut și au loc atâtea evenimente, încât îți vine foarte greu să faci o ierarhizare — să dai Cezarului ce este al Cezarului, pe de-o parte, și să-ți faci cruce, să tai poalele și să fugi unde te-or duce ochii, pe de altă parte. Se creează impresia că toată lumea se grăbește undeva și că mulți din actorii politici au pierdut simțul realității și nu știu ce să facă cu victoria care le-a picat după plecarea democraților. Cel mai grav este însă faptul că unii parteneri din afară speculează această stare de fierbințeală și bat fierul cât e cald — adică, își fac mendrele, ascunzându-și sub umbrela cinismului și ipocriziei adevăratele lor scopuri.

În ceea ce urmează vă voi aminti, în mod telegrafic, despre evenimente și oameni care ne-au marcat existența în ultimele zile și care s-au soldat cu acțiuni mai mult sau mai puțin (in)explicabile.

1

Guvernul Sandu a suferit prima pierdere — la doar două săptămâni de la instalare în funcție a demisionat ministrul Justiției Stanislav Pavlovschi. Invocarea unor cauze gen „incompatibilitate de caracter personal” nu mi s-au părut destul de plauzibile. Astfel, gurile rele afirmă că această plecare este nu altceva decât prima fisură apărută în betonul ACUM-ului…

2

Vladimir Plahotniuc a declarat că pleacă din funcția de președinte al PDM, dar nu refuză la mandatul de deputat — o mișcare oarecum neașteptată, dar (să recunoaștem!) destul de inteligentă a celui care mereu a plecat urechea la sfaturile consilierilor (spre deosebire de alții, care se consideră atotștiutori și fără prihană), deoarece este o regulă nescrisă care spune că liderul partidului care a pierdut alegerile trebuie să plece. În ceea ce privește mandatul de deputat, urmează să vedem cum acesta va apăra interesele alegătorilor de la Nisporeni nu din arena circului, pardon, parlamentului de pe malul Bâcului, dar din umbra copacilor de pe malul lacului Geneva…

3

Actuala guvernare a depistat că cel puțin trei membri ai fostului cabinet au cheltuit tocmai 51.000.000 lei pentru a munci în condiții comparabile cu ale unui șeic saudit. Orice ar spune Filip și Leancă, dar atâtea milioane de lei înseamnă foarte mult și în cele mai bogate țări ale lumii, darămite în sărăcia noastră. Acum trebuie să vedem cum actuala guvernare va „naționaliza” acest lux, dar și să aflăm răspuns la întrebarea unde totuși este mai mare bogăție — la parlament, la guvern sau la președinție?…

4

Premierul Maia Sandu a depistat cu indignare și stupefacție că salariul lui Iurie Ciocan este de 70.000 lei lunar — chiar dacă altă dată aflasem că există salarii și mai mari, obrăznicia acestui om nu are margini. Cică, a muncit și a meritat fiecare leu primit. Adică, soacră-mea (și sute și mii ca ea!), care a fost profesoară 50 de ani, pentru munca depusă a meritat doar 1600 de lei lunar…

5

Actuala guvernare a reparat greșelile judecătorilor și a schimbat verdictele în cazul lui Usatâi, Tranga și Bolboceanu — nu sunt jurist, dar vreau să știu de ce sub incidența acestei bunătăți nu au căzut Gheorghe Petic și George Simion, asupra cărora planează învinuiri cu un impact mult mai mic decât a celor nominalizați mai sus…

6

Socialiștii au cerut să fie anulată decizia de construcție a sediului Ambasadei SUA pe teritoriul fostului stadion republican — au nu cumva doamna Greceanâi și K preferă ca pe acel loc să înflorească în continuare bălăriile? Și de ce, mă rog, Ambasada Rusiei și PDM trebuie să aibă sedii luxoase în buricul capitalei, iar acei care ne ajută și ne susțin necondiționat nu pot procura o bucată de pământ într-o zonă semicentrală?…

7&8

Igor Dodon s-a mai căpătuit cu un prieten, Ramzan Kadârov, și i-a numit pe români frați — aceste două matrapazlâcuri ale șefului alianței de la guvernare le-am adunat în una, fiindcă chiar inexplicabile sunt faptele și vorbele acestui personaj. Acesta se pupă pe bot cu „baronul de Cecenia”, care amenință Georgia că de la Groznâi până la Tbilisi sunt doar 200 de km (probabil, vrea să le pună georgienilor sare pe coadă), dar și mai are tupeul, în stilul lui cameleonic, să-și manifeste intenția de a bea apă din fântâna în care a scuipat cu sălbătăcie.

9

Proaspătul ministru de interne, Andrei Năstase, a votat pentru ca FR la APCE – acest gest va înrăutăți, cu siguranță, relațiile cu Kievul și nu numai.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să menționez vizita la Chișinău a vicepreședintelui Parlamentului European, Heidi Hautata și a vicepremierului rus, Dmitri Kozac — dacă în cazul înaltului oaspete european lucrurile sunt clare, or finanțarea din partea UE ar fi aidoma unui gât de aer, apoi în cazul emisarului lui Putin lucrurile rămân dubioase, or, dacă te laudă rușii, înseamnă că trebuie să te aștepți la vreo pacoste din partea lor. De altfel, nu vreau să tratăm lumea diferit, Doamne ferește, dar nițică onoare și demnitate nu strică nimănui. Cazul Georgiei, care s-a răzvrătit doar pentru că un oaspete nedorit s-a cocoțat la tribuna centrală a legislativului de la Tbilisi, este valabil pentru oricine doriți, nu însă și pentru alianța de la Chișinău. Din păcate…


Articolul precedentAu rămas zile numărate pentru cei care vor o reducere de 15% la impozitul pe bunurile imobiliare
Articolul următorAlți soroceni s-au născut în perioada 18-25 iunie
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.