După ce guvernul Sandu a căzut pradă intereselor meschine și dorinței unora de a pune sare pe coada altora, era nevoie de vreo 15 zile pentru a instala un nou guvern, dar… Președintele Dodon a fost prompt de tot și într-un termen record și-a pus în fotolii un cabinet de mai mare dra(c)gul, fapt care m-a făcut să cred că înscăunarea guvernului Chicu a fost grăbită din două motive: unu — Maia Sandu și K îi sta ca un os în gât lui Dodon și acesta demult luase decizia de a trimite acest cabinet pe tușe (chiar dacă la întâlnirea cu ziariștii acesta mereu menționa cât de mult o apreciază pe doamna Sandu și că ar avea neînțelegeri doar cu Andrei Năstase), iar situația creată cu reforma justiției, în general, și alegerea procurorului general, în special, doar a grăbit procesul și doi — Dodon s-a temut că orice tărăgănare ar putea aduce la încropirea unei coaliții noi, ACUM-PDM, or, dacă a fost posibilă o alianță monstruoasă ACUM-PSRM, de ce n-ar fi fost posibil și un astfel de tandem? Declarațiile ulterioare ale democrațiilor, care, chipurile, au așteptat un semn din partea ACUM-ului, vin în susținerea acestei presupuneri, deși Diacov și K mereu au jucat la două capete și este imposibil să sesizezi când aceștia sunt sinceri și când trișează (vezi cazul cu alegerile prezidențiale din 2016, când în declarații democrații o susțineau pe Maia Sandu, iar în fapte îi turnau zoi în cap pe unde o prindeau).
În fine, mai degrabă sau mai târziu trebuia instalat un nou cabinet și nu termenul de numire a noului guvern este important, dar componența lui. Nu de alta, dar „armata” de consilieri ai președintelui, dizolvată cu alte câteva persoane fără prea mare coloană vertebrală, nicidecum nu corespunde noțiunii de „guvern tehnocrat minoritar”, fiindcă un astfel de guvern, spre deosebire de un „guvern politic”, trebuie să fie departe de tot ce se numește politică și să se ocupe doar de lucrul tehnic. Adică, din toată această denumire este valabilă doar noțiunea „minoritar” (dar și aceasta cu ceva rezerve, ținând cont de faptul că democrații sunt imprevizibili și oricând acest „minoritar” se poate transforma în „majoritar”). Poate cineva pune mâna în foc că Chicu și echipa se vor ocupa doar de domeniile pe care le gestionează, fără escapade de ordin politic și vor munci la dezvoltarea lor în corespundere cu standardele democratice și europene? Eu personal nu cred, bunăoară, că românofobul Corneliu Popovici, care mereu a promovat moldovenismul primitiv, sau socialistul până în măduva oaselor Victor Gaiciuc vor reforma educația și armata fără să atenteze la niște principii și valori la care fiecare dintre noi ține foarte mult.
Aceleași temeri le am și când vine vorba de ceilalți miniștri, poate cu excepția premierului Ion Chicu, care pare să fie o persoană competentă, dar care a nimerit, vreau să cred, pur conjunctural într-o barcă cu oameni compromiși. De altfel, nu vreau (încă) să cred că Chicu este un cameleon clasic (să ne aducem aminte că domnul Chicu a fost membru al Partidului Reformei, de exemplu) și că derapajele lui spre stânga și centru-stânga au un „caracter strategic” și că domnia sa rămâne un exponent al renașterii naționale, dar… faptul că prima vizită oficială în noua postură o va face-o la Moscova mă pune serios pe gânduri.
Apropo, după mai multă vreme de tăcere a ieșit la rampă și Vlad Plahotniuc, care și-a manifestat dezacordul cu votul dat de democrați pentru un guvern al lui Dodon. Ex-liderul democrat afirmă, pe bună dreptate, că prin acest vot foștii lui colegi, pardon, subalterni, au făcut ca Moscova să se simtă stăpână la Chișinău și-i cheamă pe Filip și K să facă pereche cu ACUM și să reîntoarcă Republica Moldova pe traseul euro-atlantic. Ce-i drept, mulți democrați s-au grăbit să-l scoată pe Plahotniuc din lista celor care mai au influență în partid, dar tot ei au declarat că sunt gata să dea jos guvernul Chicu, dacă acesta nu va face față. Rămâne însă de văzut cât de sinceri sunt democrații și când va cădea guvernul. Ba mai mult, unii comentatori și analiști politici sunt de părerea că apetitul lui Dodon de a pune mâna pe toată puterea ar putea să-i fie fatal — cum zicea mai deunăzi Ștefan Glogor, „Jadnosti fraiera pogubit”. Unii chiar prezic un deznodământ nefericit pentru Dodon și socialiști în proporție de 99,99 la sută. Nu știu dacă au sau nu au dreptate aceștia, fiindcă de la Soroca lucrurile se văd câteodată altfel, dar, probabil, știe ceva Adrian Candu, care afirmase anterior că democrații vor reveni la putere mai degrabă decât își imaginează unii. Trebuie de văzut dacă această revenire la putere va fi solitară sau împreună cu cineva. Cel puțin, Andrei Năstase, nu ar exclude o alianță cu democrații (reformați).
Așadar, într-un fel sau altul, ne așteaptă vremuri „interesante”, cel puțin la nivel central. Or, la Soroca ieri deja au fost puse toate punctele pe „i” și când Dumneavoastră citiți această Tabletă, cunoașteți ce alianță s-a format la Consiliul raional. Eu, însă, nu știu de ce sunt convins că din alianța dintre ACUM și PSRM s-a ales praful…
