În 1932 la Soroca a fost o mare inundaţie. Eu nu mai eram prefect. Eram învăţător şi preşedinte la liceu (fără nici o retribuţie). Aproape tot oraşul a fost sub apă, afară de partea de pe deal. Tot personalul de la liceu era ocupat cu salvarea propriului avut. Cînd am venit la internat n-am găsit pe nimeni. Am spus fetelor să-şi ia ce au mai de preţ şi să meargă cu mine.
Am dus fetele direct în sala festivă a prefecturii. Le-am asigurat mîncarea şi le-am spus să aştepte cuminţi. Eu am plecat acasă, care era lîngă spitalul judeţean, pe malul Nistrului. Am luat soţia şi-am plecat pe coasta dealului la prieteni. Am revenit peste trei zile. Apele se retraseră. La noi în casă nu intrase nici un pic de apă; am aşezat lucrurile la loc şi viaţa intră în normal.
La liceu a fost mult de lucru şi urgent. Pereţii de la parter erau crăpaţi şi îndoiţi sub presiunea etajului de sus. O echipă de tîmplari, sub conducerea celui mai bun tîmplar din Soroca, pe garanţia mea, au ridicat de la depozit brazii necesari pentru susţinerea plafonului. A fost chemat urgent arhitectul de la minister pentru formalităţi în vederea pregătirii lucrărilor de consolidare a localului. A venit doamna arhitect Haret şi a făcut tot ce era necesar.
După terminarea renovării, liceul devenise cel mai luxos şi mai confortabil. Balul “Crucii roşii”, de obicei, se dădea în sala prefecturii, de data aceasta ni s-a cerut aprobare pentru ţinerea lui în sala cea mare a Liceului de fete, lucru care s-a făcut. Toată lumea a admirat pereţii cu tapet auriu, ferestrele cu cornişe din baghet aurit şi draperii de catifea în “grena”. Cu toate acestea, la adunarea generală a comitetului, ţinută statutar, după patru ani de funcţionare, s-a prezentat vechiul comitet cu preşedintele tribunalului în frunte şi cu “specialişti” versaţi în a critica şi combate în adunările generale.
Era unul Sinder — pedagog la Liceul Agricol, care a avut o fiică la Liceul de fete, iar fata a plecat şi plata cotizaţiei s-a întrerupt, lucru care nu-i mai da dreptul lui Sinder să participe la Adunare. Preşedinte al adunării am fost ales tot eu. Am citit darea de seamă a comitetului în care am spus ce am făcut noi mai mult şi mai bine comparativ cu vechiul comitet. Vechiul comitet a încălzit numai cu un cazan şi toată lumea tremura de frig.
Noi am cheltuit 37 vagoane cu lemne, am pus în funcţiune al ll-lea cazan. Noi am încălzit localul principal, plus locuinţa directoarei. Nimeni nu s-a plîns de frig. Deci am fi fost îndreptăţiţi să consumăm, dacă nu mai mult, cel puţin egal. Adevărul este că noi am consumat 17 vagoane cu lemne şi mai avem un rest în magazie. La fel şi la celelalte capitole. La sfîrşit am spus că deşi dl Sinder n-are dreptul de participare, îi dau totuşi cuvîntul, dar întîi dau cuvîntul dlui Coşciug, fost preşedinte. Dl Coşciug a refuzat, iar dl Sinder a spus că nici n-are de gînd să ia cuvîntul. Aşa a fost ales comitetul pe încă patru ani.
* În text este păstrată ortografia originalului.
Citiți AICI și celelalte părți ale articolului.
Gheorghe I. Lupașcu, fost prefect al județului Soroca în anii 1929-1940
