Culmea obrăzniciei: să mituiești o persoană oarbă cu 650 de euro!

0
119

  Business obscur se făcea pe sănătatea celor care şi-au pierdut capacitatea de muncă, iar zeci de persoane au fost nevoite să dea mită pentru acordarea gradelor de dizabilitate. Acest lucru a fost depistat de Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) în cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM), transmite MOLDPRES

  „Zeci de persoane, care şi-au pierdut capacitatea temporară sau definitivă de muncă, au fost nevoite să achite bani experţilor din cadrul CNDDCM pentru a li se confirma sau reconfirma gradele de invaliditate. Contra mită au putut obţine grade de dizabilitate şi persoane sănătoase care, în complicitate cu unii medici-experţi ai CNDDCM, şi-ar fi falsificat infirmitatea, obţinând pensii speciale de la stat. Astfel, sumele achitate pentru un certificat de dizabilitate variau între câteva sute de euro şi zeci de mii de lei”, indică surse de la CNA.

Acesta este rezultatul documentărilor şi investigaţiilor, de câteva luni, ale Centrului Naţional Anticorupţie şi procurorilor pe marginea unei scheme frauduloase, puse în aplicare de angajaţi ai CNDDCM, dar şi de către membrii unor structuri teritoriale ale Consiliului. Potrivit CNA, în urma acţiunilor de urmărire penală, s-a constatat că aceştia pretindeau bani de la persoanele care şi-ar fi pierdut capacitatea temporară sau definitivă de muncă, pentru a le întocmi setul de acte pentru acordarea gradului de dizabilitate. „Din materialele acumulate reiese că experţii cereau bani pentru pretinsa mituire a angajaţilor implicaţi în procesul de acordare a gradelor de invaliditate, începând de la diagnosticarea dizabilităţii până la eliberarea certificatului final. În funcţie de grupa de invaliditate, sumele cerute variau între 250 şi 600 de euro, iar pentru un grad de „dizabilitate pe viaţă” mita pretinsă ajungea până la câteva zeci de mii de lei”, arată un comunicat al CNA.

În cadrul investigaţiilor au fost constatate în jur de 50 de episoade de corupere pasivă, activă şi trafic de influenţă, comise de către angajaţi ai Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă şi de către unii funcţionari ai Serviciului Teritorial Rezina. Imaginile video şi audio, obţinute în cadrul urmăririi penale, demonstrează întreaga schemă de acordare a gradelor de invaliditate, somarea pacienţilor de a da mită pentru coruperea funcţionarilor, precum şi împărţirea banilor, primiţi în calitate de mită, între experţi. „În unul din episoade, mama unui copil orb, căruia urma să-i fie stabilit, în mod legal, gradul de invaliditate pe viaţă, a fost convinsă să achite experţilor 650 de euro ca mulţumire pentru serviciile acordate. Din probele acumulate, s-a constatat că femeia a fost sunată de către experţii oficiului teritorial Rezina care, abuzând de funcţia lor, au invitat-o la sediu pentru a o forţa să le dea mita menţionată”, au explicat surse de la CNA.

Rezultatele investigaţiilor atestă şi o altă metodă de fraudare a procedurii de acordare a dizabilităţii, de această dată pentru persoane fără infirmităţi sau alte probleme de sănătate. Pentru a obţine pensie de la stat, aceştia mergeau la înţelegere cu unii experţi care, la rândul lor, pentru diverse sume de bani, le „asigurau” o boală cronică sau incurabilă. Unele persoane se alegeau cu pensii de dizabilitate, fiind chiar peste hotarele ţării, la muncă. Astfel, prin acţiunile menţionate, funcţionarii au generat prejudicierea bugetului de stat în proporţii considerabile.

20 de persoane, vizate în peste 40 de cauze penale, urmează să fie aduse la Centrul Naţional Anticorupţie şi procuratură pentru a le fi înaintată bănuiala şi învinuirea, iar şapte din ele sunt deja reţinute pentru 72 de ore. Acestea sunt suspectate de comiterea traficului de influenţă, cumpărarea de influenţă, corupere activă şi pasivă, iar dacă vor fi găsiţi vinovate, riscă până la 10 ani de puşcărie, amenzi penale şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice.

În acţiunile sale, CNA şi procurorii au fost sprijiniţi de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Procuratura Anticorupţie conduce în continuare urmărirea penală.

 


Articolul precedent+412 cazuri noi de COVID-19 în republică: Soroca este la coada clasamentului…astăzi
Articolul următorÎntr-un sat de la nord s-a găsit ieșirea din situație: sală de clasă…în aer liber
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.