Colegiul pedagogic din Soroca rămâne fără două specialităţi din 2017

3
1175

Ultimele promoţii de studenţi ai Colegiului Pedagogic “Mihai Eminescu” din oraşul Soroca absolvesc în acest an studiile la specialităţile cu profil pedagogic care nu vor mai fi predate la colegiu.

Tinerii care se vor înscrie începând cu anul curent la studii vor avea posibilitatea să îşi aleagă una din următoarele specialităţi: asistenţă socială, secretariat şi birotică, coregrafie, interpretare instrumentală, pedagogie preşcolară, la care se înscrie în baza diplomei de bacalaureat, şi nu după absolvirea clasei a IX-a, precum în anii precedenţi. La specialitatea pedagogie preşcolară se vor face 3 ani de studii.

Dintre specialităţile care nu se vor mai preda începând cu anul viitor, ultimele grupe de studenţi încheie în acest an studiile la acestea, sunt pedagogia învăţământului primar şi instruirea muzicală. Directorul Colegiului, Tatiana Vişniovaia ne-a explicat că, aceste schimbări au loc în mai multe colegii pedagogice din republică, potrivit cu Strategia de Dezvoltare a învățământului vocațional/tehnic pentru anii 2013 – 2020 şi că aceasta a început a fi implementată cu 3 ani în urmă.

Odată cu implementarea strategiei, o parte din specialităţile care se predau în colegii vor fi înlăturate şi înlocuite cu altele noi, adaptate la necesităţile tinerilor şi cerinţele actuale de pe piaţa muncii. Cu toate acestea, directoarea a menţionat faptul că, toate specialităţile au fost şi sunt solicitate de către tineri. “Totuşi, este un mare păcat că dispar aceste specialităţi. Instituţia dată a fost fondată în anul 1912, cu menirea  de a pregăti cadre didactice cu durata studiilor de 4 ani. Spre exemplu, instruirea muzicală, care din 2017 nu va mai fi predată la colegiu, are o istorie de 50 de ani. Este greu pe de o parte pentru noi să ne conformăm schimbărilor, însă dacă este necesar, o vom face”, a spus Tatiana Vişniovaia.

Privind în viitor, directoarea ne-a spus că şi-ar dori ca să fie introdusă o nouă specialitate în domeniul turismului, dat fiind faptul că localitatea este o zonă turistică care trebuie să instruiască specialişti în domeniu. “Am înaintat propunerea ca să fie pusă în planul de admitere şi aşteptăm un răspuns”, a menţionat dumneaei.

Potrivit documentului, denumirea instituţiei se planifică a fi modificată în Colegiul “Mihai Eminescu”. La acest capitol, Tatiana Vişniovaia a precizat că “dorim să rămânem la denumirea actuală şi împreună cu alte colegii pedagogice din republică am venit cu această propunere, însă până la urmă ne vom supune deciziei finale şi vom ţine pasul cu schimbările. Astfel cum pregăteşte colegiul specialişti în domeniul pedagogic, nu o pot face universităţile. Până la universitate, tinerii reuşesc să guste din această pâine şi să îndrăgească obiectul, apoi cei mai buni urmând şi universitatea. Noi am scris o scrisoare deschisă cu mai multe colegii pedagogice din republică catre minister la sfârşitul anului trecut şi luptăm pentru faptul ca să existăm. În acest an la pedagogie primară avem ultima promoţie şi instruirea muzicală, cu calificarea conducător muzical şi profesor de educaţie muzicală„.

Amintim, că Ministerul Educației intenționează să reorganizeze mai multe colegii, transformându-le în Centre de excelență și să lichideze Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun” din Călărași. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi propus pentru avizare la ședința Guvernului pentru 8 iunie.Potrivit documentului, vor fi reorganizate mai multe colegii pedagogice din ţară, inclusiv Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca. Ministerul Educației a decis să sisteze specialitățile cu profil pedagogic și să le substituie cu specialități din alte domenii. Pe lângă acestea, modificările vor fi făcute la Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău, Colegiul „Gheorghe Asachi” din Lipcani, Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei, Colegiul „Mihai Ciachir” din Comrat și Colegiul Industrial-Pedagogic din Cahul.

Colegiul Politehnic din Chișinău și Colegiul de Microelectronică și Tehnică de Calcul din Chișinău vor fi contopite și va fi creat Centrul de excelență în energetică și electronică. De asemenea, urmează a fi reorganizat Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău, care se va transforma în Centru de excelență în economie și finanțe.

„Scopurile reorganizării colegiilor sunt: creșterea calității serviciilor educaționale, eficientizarea resurselor financiare, sporirea atractivității învățământului profesional tehnic, corelarea eficientă a cererii cu oferta pe piața muncii, îndeplinirea angajamentelor asumate în documentele de politici în domeniul învățământului”, motivează Ministerul Educației în nota informativă a proiectului de hotărâre.

Doina Alexei


Articolul precedentStrada Bolintineanu redeschisă după reparaţie
Articolul următorNO COMMENT: Poliţia încalcă…

3 COMENTARII

  1. Daca copiii vor avea BAC-ul la mina .la ce bun le va trebui colegiul, cind pot sa mearga direct la studii superioare …???????vu vad sensul……….

  2. Am o întrebare dacă eu acum învăț la colegiul pedagogic din Orhei si studiez profesia lucrător social cu calificarea de pedagog Social în așa caz mă pot transfera la colegiul Mihai Eminescu din Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.