Tableta de sâmbătă seara
Evenimentele și oamenii din jurul nostru se perindă cu atâta repeziciune și cu atâta lipsă de logică și consecvență, încât îți este greu, ba chiar imposibil de a fi pe fază, darmite de a trage niște concluzii mai acătării. Or, și săptămâna care a trecut a fost una tumultoasă și plină de oameni și evenimente aproape imposibil de „măcinat”. Începând cu declararea celui de-al doilea val de pandemie și terminând cu eliberarea din închisoare a lui Veaceslav Platon — toate parcă au mers împotriva firii, demonstrându-ne nouă, celor „simpli”, cât de „compusă” este viața și cât de bicisnici suntem noi în fața circumstanțelor. De altfel, eu am știut acest lucru mai demult, dar ceea ce se întâmplă în ultima vreme chiar încalcă orice măsură, de parcă cineva ar dori să ne demonstreze că acolo unde nu este Dumnezeu, acolo întotdeauna este loc și pentru mai rău.
La început vreau să spun doar câteva cuvinte despre eliberarea din închisoare a celui care mai deunăzi era considerat „nomber one” din mai multe puncte de vedere, și nu neapărat cu semnul plus. Altfel, nu voi da verdicte și nu voi face analize, fiindcă „fenomenul” mă depășește, dar și pe motiv că mai multă lume, inclusiv și persoane părerea cărora contează pentru mine, zice că sus-numitul este un geniu în mai multe materii și că procurorul general știe bine ce face. Dacă este așa și omul nu este vinovat — așa să fie, că cine sunt eu ca să-mi permit o „părere aparte”? Două lucruri însă mă frământă nițel: unu — ce vor face acei care deja au fost nominalizați de Platon (dar nu de organele de anchetă!) drept „arhitecți” și „constructori” ai schemei furtului miliardului, ce argumente vor aduce ei în favoarea propriilor figuri, dacă mai ieri încă (în sensul direct al cuvântului) totul era bine și frumos, iar astăzi li se cutremură serios pământul sub picioare, și doi — de unde atâta tupeu la o persoană care patru ani a stat în temniță și de unde atâta încredere că miliardul furat va fi recuperat cu participarea nemijlocită a propriei persoane? Ba mai mult chiar, au nu cumva cei doi ex-condamnați la ani grei de pușcărie, dar eliberați cu mult înainte de expirarea termenului – Vlad Filat și Veaceslav Platon – vor ocupa un loc în impresionantul șir de politicieni de pe malul Bâcului? Vorba lui Vlad Filat, „… vine momentul când clasa politică din Republica Moldova trebuie să iasă din infantilismul și provincialismul nostru proverbial”, declarație care ascunde o doză de nostalgie după vremurile când era pe cai mari și credea că l-a apucat pe Dumnezeu de barbă. În acest context, bunăoară, ce-ați zice de un președinte pe nume Filat sau premier pe nume Platon? Sau invers. Nu vă supărați, zic și eu așa, într-o doară, or limba oase nu are, ca să nu zic că viața noastră politică, inclusiv și cea de la Soroca, mai mereu ne-a demonstrat că și imposibilul este… posibil.
Alt eveniment asupra căruia vreau să mă opresc este trimiterea unui contingent alcătuit din 75 de ostași ai Armatei Naționale, din Compania Gărzii de Onoare, la parada militară care va avea loc la Moscova pe data de 24 iunie. În alte vremuri, antepandemice, acest gest profund geopolitic avea o posibilă explicație — chipurile, Republica Moldova trebuie să aibă relații bune cu toată lumea (inclusiv sau, poate, chiar în primul rând, cu Federația Rusă – în opinia unora), dar în situație de pandemie decizia comandantului suprem al forțelor armate este profund neinspirată. Înțeleg și eu că ostașii nu au dreptul să se împotrivească ordinului și că prietenia lui Dodon cu țarul merită toate jertfele, dar… una este să fii tu jertfă și alta este să-l pui pe altul (alții) la bătaie. Nu zic, Doamne ferește, că cei 75 de soldați obligatoriu se vor infecta cu coronavirus, dar nu mi se pare normal ca cineva să-și facă mofturile pe seama sănătății, dar, poate, și a vieții unor oameni aflați sub jurământ. La urma urmei, tinerii au depus jurământ și credință țării, dar nu unui partid sau unei persoane luate aparte, fie aceasta și cu stea în frunte.
Bineînțeles, nu putem omite nici tema coronavirusului, care continuă să facă ravagii și care, conform părerii epidemiologului, pardon, premierului Ion Chicu, este deja în al doilea val. Adică, atunci când alte țări revin la normalitate, Republica Moldova se adâncește tot mai mult în hăul incertitudinii. Autoritățile, pe de-o parte, ne lovesc drept în moalele capului, în fiecare seară, cu informații despre noi cazuri de infectare (Chicu prognozează, bunăoară, câte 4-5-6 sute de infectați zilnic) și cetățenii inconștienți care se comportă după principiul „după mine și potopul”, pe de altă parte, seamănă panică și frică. În general, comportamentul autorităților trădează o doză mare de incompetență și frustrare — Dodon zice că situația este sub control și că medicii sunt îndestulați cu de toate, iar Chicu afirmă că medicina noastră este la limită și că degrabă nu o să aibă cine să ne trateze…
În fine, veselă viață mai avem, iar cu cât sunt mai aproape alegerile, cu atât mai mare este veselia.
