Ce amintiri au sorocenii de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare?

0
122

În fiecare an la 14 ianuarie creştinii ortodocşi de stil vechi, marchează sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare sau Anul Nou pe vechi. Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai bisericii ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. Tradiţia populară mai spune că de această sărbătoare se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.

Există multe obiceiuri şi superstiţii legate de prima zi din noul an, în care se sărbătoreşte Sfântul Vasile cel Mare. Bătrânii soroceni au și ei niște amintiri din copilărie legate strâns de această sărbătoare. „Pe vremea când eram copil mergeam de Sf. Vasile cel Mare cu uratul. „Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilica” erau cele mai vestite urături pe vremea aceea la Voloave. Mai era obiceiul cu o căpăţână de porc împodobită cu panglici şi mărgele să bucurăm satul cu așa numitul „Colindul cu Vasilică”. După ce terminam colindatul, ne strângeam la o cârciumă, iar mai târziu găteam căpăţâna”, ne povestește Olga Bujor.

„Noi eram trei frați și de sărbători ne mai adunam o grămada de copii din tot satul și umblam cu colinda, uratul, semănatul. Însă de sf. Vasile, ne adunam doar noi în trei, ne mascam și mergeam cu hăitul pe la casele oamenilor. Mai aveam și un buhai confecționat de tata, de el trăgea mereu fratele mai mic. În sat mai era obiceiul să dezlegăm anul. După ce colindam deghizați și făceam tot felul de sunete, se considera că am alungat duhurile rele, își amintește Tamara Sumurduc.

Se mai spune că în ziua Sfântului Vasile cel Mare, este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Iar dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

„Mama mereu ne spune că dacă o să dormim de sfântul Vasile, o să fim leneși tot anul. De această sărbătoare, mai așteptam primul oaspete să fie bărbat, ca să avem un an norocos. Îmi amintesc că dacă ningea afară de Anul Nou, era semn că anul va fi îmbelșugat și bogat, iar dacă era soare, așteptam un an frumos și liniștit” spune Nina Vacarciuc.

Se zice că Sfântul Vasile s-ar fi rugat la Dumnezeu să îi dea o zi, astfel că i s-a dat prima zi din an. Fericit, Sfântul Vasile a legat o crenguţă de busuioc la toarta unui clopoţel şi i-a urat lui Dumnezeu lucruri bune. De aceea există obiceiul de a ura la 14 ianuarie.
Valeria Prisacari


Articolul precedentLIVE: Spectacol în ajunul Sfântului Vasile la Teatrul „Veniamin Apostol” / VIDEO
Articolul următorÎncă 76 lucrători medicali s-au infectat cu COVID-19
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.