A fost bal mare vineri la curtea țarului moscovit. În plin veac XXI, acaparările de noi teritorii s-a serbat în tradiția barbară a veacurilor de apoi. Țarul a cuvântat mai întâi la palat în fața prea-supușilor săi dregători de curte, apoi a coborât în piață la poporul adus acolo de prin împrejurimi cu aproape o mie de autocare mari. Cei din cetatea de scaun nu se prea bucură de încrederea țarului și privilegiul de a serba dimpreună cu el anexarea unor regiuni furate de la ucraineni a revenit iobagilor de la periferie: mult mai smeriți și mai nepretențioși.
Ce a vrut să demonstreze de fapt Putin organizând la Moscova un festin pompos într-o fază a unui război pe care-l pierde? Primul mesaj al tărășeniei i-a țintit desigur pe ucraineni. Adicătelea, dacă de aici încolo veți continua să „atentați” la teritoriul vostru, anexat de noi, Rusia nu va ezita să folosească arma nucleară. Cel de-al doilea mesaj i-a avut în vizor pe aliații ucrainenilor și pe toți cei care-i susțin: feriți-vă, nu vă băgați, lăsați rusul să fure/anexeze de unde vrea, de la cine vrea și cât vrea și nu încercați să-l opriți, căci e nebun și ar putea să facă rost de arma apocalipsei generale. Șantajul nuclear e arma cea din urmă a lui Putin dar lumea civilizată s-a învățat să răspundă tocmai invers – ajutând Ucraina cu de toate, inclusiv cu arme letale din dotarea NATO. Putin știe încă dinaintea invaziei Ucrainei că procedura șantajului nu mai merge, dar a recurs la ea și de data aceasta ca să ascundă adevărata țintă a artificiului său. Aceasta fiind nimeni altul decât poporul rus – principala lui captură.
După 21 septembrie – ziua decretării așa zisei mobilizări parțiale – marea masă a rușilor a înțeles în sfârșit că obolul dureros de jertfa în războiul lui Putin vor trebui să îl suporte chiar ei. De aici încolo, delirul imperial al idolului lor ar putea să nu îi mai ungă pe suflet ca altă dată; ba chiar să le stârnească oprobriul ori repulsia. Îngrijorarea, neliniștea, frica sunt himerele care au prins a le da târcoale. Asta, pe lângă lipsurile și îngrădirile de tot felul care au dat năvală în viața lor. Ordinul de mobilizare este moartea sigură care le bate la ușă. Realitățile de pe front – deplorabile pentru ruși – și rezistența unită a lumii întregi împotriva aventurii criminale a lui Putin, reduce la minim șansele de supraviețuire ale rusului dus la război. O undă de șoc provocată de conștientizarea realului pericol ar putea face ca cele trei sentimente care alcătuiesc calota de stabilitate a societății putiniste – dragostea oarbă a unora, toleranța naivă a altora și indiferența lașă a celor mai mulți – să se topească mult mai accelerat. Dacă subțierea acestor atitudini va atinge o anumită cotă critică, procesul de dezintegrare a calotei sentimentale ar putea să intre într-o fază ireversibilă, iar din acest punct și până la convertirea ei în stări și manifestări incontrolabile de ură este un singur pas.
Tripla tragică precedență – Ceaușescu, Gaddafi, Hussein – este relevantă, ține de istoria recentă și s-a produs în timpul vieții lui Putin. Din câte se vede chiar a fost luată în calcul dacă s-ar proceda la o evaluare a enormei investiții făcute de Putin în mașinăria de aureolare personală. Propagandiștii devotați lui sunt plătiți la nivelul oligarhilor care gestionează conducte de gaze și de petrol ori vând armament. La fel sunt tratași și cei ce îl păzesc: și trupele Gărzilor Naționale făcute să combată ne-iubirea de Putin sunt foarte bine plătite. Cele două divizii – propaganda și opresiunea – l-au proslăvit și ocrotit pe Putin multă vreme.
Războiul cu Ucraina a schimbat însă stările de lucruri. Dacă marea majoritate a poporului rus a rămas indiferentă cât timp Putin le-a luat banii, tot această inertă majoritate, ar putea să aibă o cu totul altă atitudine când Putin, iată, vine să-i trimită pe front, vine să le ia și viața. Greșeala lui de a fi pornit un război, în fond nazist, de anihilare etnică a unui popor înrudit și de a înfrunta deschis toată lumea civilizată, l-a apropiat pe Putin foarte mult nu numai de cei trei tirani sugrumați de furia propriilor popoare, ci l-a urcat pe același eșafod pe care a fost ridicat la vremea lui, Hitler. Că o va sfârși ca primii trei ori va avea soarta celui din urmă, o va arăta viitorul. Așa cum decurg evenimentele de pe teatrul de război și din lume, probabilitatea unei asemenea soluții este foarte mare. Cu atât mai mult că dispariția lui este implorată azi nu numai de ucraineni și de restul popoarelor lumii șantajate cu apocalipsa, dar începe să fie dorită și de ruși, profund deranjați că Putin le trimite ordin de mobilizare la moarte.
Înghesuit ca șobolanul în ungher, Putin caută să evite ori măcar să îndepărteze declanșarea sinistrului deznodământ. Balul de vineri din Piața Roșie, precedat de ceremonia fals-triumfalistă, dar mortuară în esență, de legitimare a furtului de teritorii ucrainene, sunt gesturi disperate de salvgardare a regimului său. Balul a fost praf aruncat în ochii poporului rus care la trezire ar putea să-i devină aspru judecător. Putin știe însă cum să-l țină amețit. Și-a amintit de triumful savurat în 2014 cu prilejul anexării Crimeii și invadării celor două regiuni din estul Ucrainei. Atunci, pierderea controlului Ucrainei, provocată de revoluția Maidanului și de fuga lui Ianukovici, i-a coborât reputația de lider-macho al Rusiei la pământ. Invadarea Crimeii i-a ridicat-o însă până la stele. Ajuns acolo, Putin a văzut că poate face cu poporul său orice dacă-l ține dependent de narcoticul imperialismului velicorus și îi aruncă din timp în timp câte un os din teritoriile rupte cu sânge de la alte state. Balul (ne)mascat de vineri de la Moscova a consemnat de fapt reeditarea procedurii anului 2014, aplicarea celei de-a doua sesiuni de injectare a poporului rus cu o nouă porție de narcotic imperialist și servirea lui cu osul virtual a celor patru regiuni, chipurile, anexate de la Ucraina.
Suntem curioși să vedem dacă lui Putin îi va reuși și acest număr. Căci, spre deosebire de 2014, când a ocupat Crimeea fără să tragă un foc de armă și cu nicio jertfă, astăzi Ucraina luptă și rezistă, ajutată de toată lumea, iar numărul rușilor căzuți cu moarte rușinoasă de ocupant-invadator a ajuns la peste 60 de mii. Niciuna din regiunile promise pe post de os de ros poporului rus nu se află în întregime sub controlul armatei rusești. Din contră, aceasta este pusă pe fugă, se retrage pe toate fronturile, suferă pierderi mari de forță vie, în timp ce ordinul lui Putin de mobilizare la moarter sigură îi aduce pe ruși la simțuri și a aprins deja Rusia în toate marginile.
Valeriu Saharneanu, 3 octombrie 2022
