Au fost semnate Acorduri de înfrățire dintre localități din Soroca și Buzău, România

0
75
Consiliul Județean Buzău

Ieri au fost semnate Acorduri de înfrățire dintre localități din raionul Soroca și județul Buzău, România. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Buzău.

În acest sens, o delegație formată din primari și reprezentanții administrației publice locale a raionului Soroca au efectuat o vizită de lucru la Buzău.

În cadrul acesteia, au fost parafate acordurile de înfrățire între mai multe localități de pe ambele maluri ale Prutului.

Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a declarat în debutul ședinței că „înfrățirea dintre cele două unități administrativ-teritoriale, raionul Soroca și județul Buzău a început încă de la începutul anilor ‘90. Dea lungul timpului dintre aceste două au avut loc mai multe schimburi culturale, instruiri și altele. Între timp ne-am cunoscut mai bine. Am făcut împreună lucruri interesante și frumoase. Avem aceleași tradiții, obiceiuri și limbă. Avem identitate comună, deci avem interese comune„ susține Petre Emanoil Neagu, care a mai adăugat că semnarea acestor acorduri este “un pas mare pentru lucrurile pe care le vom face împreună”.

Sursa: tvbuzau.ro

Menționăm că, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a întreprins în ultimele luni mai multe vizite în raionul Soroca. În cadrul uneia din acestea a fost oferită o donație pentru Spitalul raional Soroca. Este vorba despre trei incubatoare și trei injectomate, aparate utilizate pentru îngrijirea bebelușilor.

În anul 2012 județul Buzău a semnat Acordul de înfrățire cu raionul Soroca, potrivit newsbuzau.ro.

Citește: Donație din partea Consiliului Județean Buzău pentru Spitalul raional Soroca


Articolul precedentSoroca în trecut şi prezent VII
Articolul următorAflă cine va susține un concert la Soroca în această săptămână

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.