Ați văzut 1 700 lei în bănuți? (FOTO)

0
22

Un tânăr din Soroca a văzut cu proprii ochi, ba chiar a și pipăit, o comoară care numără peste 1700 lei în bănuți…

Aceasta aparține unei rude, ne-a spus Dorin, care studiază la Chișinău. Până la urmă, bănuții au fost convertiți în lei. Până a face acest lucru, tânărul a fost refuzat de mai multe ori la magazinele la care s-a adresat, ca, până la final, să reușească să îi schimbe la o bancă, unde procedura a durat vreo 3 ore…

Potrivit lui, „colectarea bănuților este un hobby, dar a avut și un rol educativ, pentru că noi, tinerii, nu suntem chiar atât de economi. Acești bănuți, luați aparte, nu au practic nici o valoare. Chiar și la magazin restul este înlocuit cu o bomboană sau cu o cutie de chibrite. Însă, bănuț cu bănuț, uite așa au fost adunați 1 700 lei”.

Dorin ne-a mai spus că îl tentează ideea de a avea un asemenea hobby, căci student fiind, aceștia prind bine în special când rezervele se termină, iar buzunarele sunt goale. Dacă ar fi adunat toți bănuții din primul an de facultate, el este de părere că ar fi colectat vreo 500 de lei.

1 700 lei în bănuți
1 700 lei în bănuți

Doina Alexei

Articolul precedentRadu Solovei: „Fără muzică, viața ar fi pustie…”
Articolul următorCondiții mai bune la Spitalul raional Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.