ATENȚIE! Această pastilă ar putea să vă afecteze emoțional!

0
283

TABLETA DE VINERI. Avertizarea din titlu nu-mi aparține și nici măcar nu corespunde textului pe care urmează să-l lecturați. Este vorba despre un simplu dicton, care a devenit foarte popular și des utilizat de organele mass-media. Este vorba despre o simplă constatare a lucrurilor care se întâmplă pe câmpul informațional și care ne marchează viața, de la o vreme încoace. Or, este de ajuns să privești televizorul (indiferent de care post TV ar fi vorba) și să citești cel puțin titlurile din ziare ca să-ți dai seama că în linii mari viața noastră este, pardon, de rahat și că nimic bun nu ne așteaptă în viitorul mai puțin sau mai mult îndepărtat.

Altfel, în ajunul celei mai importante și așteptate sărbători creștinești, Paștele, ar fi bine să punem accentul pe faptele bune și să nu ne lăsăm duși de valurile pesimismului și disperării, dar una este să vrem și alta este s-o putem face. Oricât ne-am dori-o și oricât de mult am închide ochii la tot ce are loc în jurul nostru, viața totuna bate nu doar filmul, iar fastul și voia bună, atât de prezente altă dată, astăzi nu pot fi percepute decât sub un mare semn de întrebare. Nu putem fi cinici și ipocriți și să afirmăm că cozonacul, oul vopsit, iepurașul și mielul pascal vor avea același gust ca și în alți ani. Ba mai mult, această stare de sărbătoare înălțătoare este umbrită deja al treilea an, fiindcă după pandemia blestemată a venit și acest război ucigător, la propriu și la figurat. Cu părere de rău, astăzi multă lume este judecată și răstignită fără nici o vină, iar postul care dintotdeauna a fost un gest de credință și purificare se transformă, pentru mai multă lume, într-o banală foamete. Aidoma lui Hristos, sute de copii, femei și bătrâni sunt răstigniți astăzi, dar nu în numele binelui și al veșniciei, nu în numele dreptății și prosperării, dar pentru a astâmpăra ambițiile și orgoliile unor oameni lipsiți de scrupule, de conștiință, de empatie față de lumea din jur și de sentimentul iubirii față de aproapele. Acum, când toată lumea trebuie să se oprească din această goană fără sens, să îngroape pentru totdeauna securea războiului, să lase la o parte răul și viclenia și să îmbrace haina adevărului și a bucuriei, se întâmplă tocmai invers.

Apropo, despre emoții și stările de spirit. Acestea pot fi atât cu semnul plus, cât și cu semnul minus. Acestea pot fi înălțătoare și mobilizatoare, dar și distrugătoare și ucigătoare. Bunăoară, ce sentimente vor trăi acei care susțin războiul (nu puțini, ci tocmai peste 80 la sută din cetățenii Federației Ruse!) și caută justificare crimelor săvârșite de bună voie și în numele nu știu cărui (ne)adevăr? Cu ce sentimente și dorințe ascunse vor veni la Biserică, în noaptea albă a Învierii, mamele, soțiile, surorile, fiicele soldaților care taie, spânzură, ucid și violează cetățenii altei țări? Ce predică vor rosti în fața enoriașilor preoții care au sfințit drapelele de luptă ale armatei de cotropitori și cum vor justifica aceștia miile, zecile de mii de vieți pierdute în acest război fratricid? Or, dacă pandemia putea avea justificare (chiar dacă și aici, probabil, a fost vorba despre mâna omului), războiul nu poate avea nici o iertare. Or, dacă există probleme care sunt peste puterile oamenilor — cutremurele de pământ, inundațiile, incendiile devastatoare și alte cataclisme naturale, Doamne ferește, celelalte nenorociri, făcute cu mâinile omului, nu au nici justificare, nici iertare…

Și pentru ca efectul emoțional să fie cel scontat, vă îndemn să savurați din predica de Paști (doar un crâmpei) rostită de IPS Irineu Pop-Bistrițeanul: „…Să nu ne descurajăm din cauza triumfului trecător al răului şi al păcatului, căci boldul lor a fost tocit de evenimentul petrecut în zorii acelei Duminici memorabile. Să nu ne întristeze actuala victorie a lumii în respingerea încăpăţânată a lui Dumnezeu, în răzvrătirea contra Legii Sale de iubire. Să nu ne lăsăm cuprinşi nici de îndoială şi nici de neîncredere, văzând Biserica atât de rănită şi de lovită, înşelată şi trădată. Bucuria pascală să fie mai mare decât orice motiv omenesc de teamă şi de tristeţe. Hristos Înviat este printre noi şi marchează cu victoria Sa întâmplările lumii şi ale istoriei. Hristos Înviat vrea să instaureze printre noi Împărăţia Sa, pentru ca să fie slăvit de tot universul creat. Drept aceea, să facem din acest „praznic al praznicelor” un prilej de înnoire a vieţii noastre, de îndreptare şi de îmbunătăţire a ei, prin credinţă curată, prin muncă cinstită şi prin fapte bune. Fie ca Domnul Înviat să ne dăruiască har, pace şi daruri binecuvântate în viaţa şi în familia noastră. De ziua cea mare a Sfintelor Paşti, haideţi să-L preamărim pe Hristos Biruitorul morţii şi dimpreună cu cetele cereşti să-I strigăm: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea” (Apoc. 4, 11).

Amin.

 


Articolul precedentCum se coace pasca tradițională la Soroca / VIDEO
Articolul următorCe instituții de învățământ din raionul Soroca ar putea primi bani (și câți) pentru reparații capitale?
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.