Angela Bucătaru: ”Prima învățătoare în ochii mei de copil era Dumnezeu”

0
462

Profesorii ne marchează viața nu doar în anii de școală. Pentru unii dintre noi, sfaturile și îndemnurile lor au depășit spațiul sălii de clasă și au devenit busole pe parcursul întregii vieți. Mulți dintre cei care astăzi sunt la catedră recunosc că au avut în școală dascăli cu totul și totul deosebiți. Și-au dorit foarte mult să le semene, să fie aidoma lor, de aceea au și ales cariera didactică.

Angela Bucătaru, LT ”C. Stere” : ”În aceste zile cu semnificație specială, îmi amintesc cu drag și nostalgie chiar de prima mea învățătoare, Alexandra Iacob Idricean, eternă să-i fie amintirea. Clasele primare le-am urmat la fosta școală nr. 3. Fiecare om, în drumul devenirii sale, a fost ghidat de prima învățătoare, iar primele pietre de temelie au fost clădite de această doamnă blândă și luminoasă.

Deja, prin ceața vremii, amintirile își pierd conturul, dar și acum văd, simt aerul rece al dimineților de toamnă, primele zile din clasa întâi, când ne-a luat sub aripa ei caldă, ocrotitoare, ne-a motivat și inspirat pe parcursul a trei ani, ca să descoperim lumina buchiei, a cărții, enigmele universului și fascinanta lume a jocului. Cu zâmbetul pe față și sfaturi înțelepte, se apleca spre noi să ne învețe să scriem, să citim, să credem în noi, să visăm, să îndrăznim.

Îmi mai amintesc acele buchețele de flori pe care mama mi le rupea din grădina toamnei pentru doamna învățătoare, care în ochii mei de copil era Dumnezeu. Prin această evocare, cu flori de recunoștință, vin cu alese mulțumiri învățătoarei noastre, care a rămas pentru discipoli un exemplu al dedicației, dragostei, credinței și luminii spirituale. Astăzi, la rândul meu, aduc felicitări și urări de sănătate colegilor de breaslă, zidiți printre caiete, prosperitate, recunoștință și apreciere în societatea noastră, în speranța că educația va deveni o prioritate națională.


Articolul precedentLa Sfat cu Inteligența Artificială: Ziua Mondială a Animalelor prin ochii tehnologiei
Articolul următorTestamentul și „ultimul sondaj” al lui Ion Druță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.