TABLETA DE VINERI. Nu știu dacă există om care nu și-ar dori ca acest an de coșmar, 2020, să plece în istorie și să nu ne mai mozolească ochii cu virusul lui ucigaș, cu seceta distrugătoare, cu politicieni săriți de pe fix și cu alte matrapazlâcuri care ne-au marcat viața pentru multă vreme înainte. Deloc întâmplător foarte multă lume se interesează dacă nu cumva 2020 a fost cel mai greu (negru) an din istoria omenirii sau, cel puțin, al ultimilor 100 de ani și caută ipoteze în folosul sau în defavoarea unui sau altui argument.
Astfel, revista americană „Time”, bunăoară, a desemnat deja oficial anul 2020 cel mai prost an din istorie. Cel puțin, pe coperta revistei, de culoare neagră, pe un fond alb acest an este tăiat cu o cruce roșie, la fel cum s-a întâmplat cu fața lui Hitler în anul 1945, fața lui Saddam Hussein în 2003 sau fața lui Bin Laden în 2011… La rându-i, ziarul Le Figaro nu este atât de categoric și arată cu degetul spre antichitate, Evul Mediu și chiar secolul XX. „A devenit un consens istoric: anul 536 urmează să fie marcat cu o piatră neagră. În acel an, toată lumea din emisfera nordică a văzut soarele dispărând. Steaua devine palidă ca o lună, lumina ei disipându-se în întunericul de ceață deasă. Fără primăvară, fără vară. Întunericul persistă timp de optsprezece luni… Vegetația este pe moarte, recoltele se pierd… și populațiile sunt pradă foametei. Cei care rezistă sunt loviți de boală, deoarece ciuma bubonică, cunoscută sub numele de ciuma lui Justinian, apare în 541. Le dă lovitura de grație. Se spune că pandemia a ucis 100 de milioane de oameni”, scrie Le Figaro. Apropo, același ziar vede pandemia nu doar în culori sumbre, dar și în culori… roz. De exemplu, ca răspuns la pandemie, Uniunea Europeană este pe cale să convertească instrumentele industriale europene în tehnologiile de mâine, în conformitate cu obiectivul neutralității carbonului până în 2050. Ba mai mult, Europa intenționează să utilizeze criza pentru a accelera transformarea economiei sale. Conform estimărilor Comisiei Europene, acest plan de redresare, dacă va avea succes, ar trebui să genereze încă 2% din PIB până în 2024 și să creeze 2 milioane de locuri de muncă în UE.
Ei bine, toate acestea țin de nivelul macro și au bătaie lungă, iar noi, cei mici și mulți, nu trăim cu ziua de mâine-poimâine, iar cea de azi nu ne mai permite să plutim în nori. Șocul în care încă ne aflăm (cum se întâmplă cu oamenii care au suferit ceva grav și care nu simt durerea îndată, dar după trecerea unei porțiuni de timp) ne mai permite să purtăm ceață pe ochi, dar îndată ce lucrurile se vor limpezi vom vedea ce dezastru a lăsat în urma lui COVID-ul. Vom vedea că toate consecințele pandemiei nici nu au măsurătoare și că va trebui să treacă zeci de ani pentru ca toate rănile lăsate de acest virus să se cicatrizeze. Pe de altă parte, îmi dau bine seama că mulți din noi vor încerca să uite cât mai repede acest an, dar faptele lui hâdoase vor persista pentru multă vreme. Un sistem de învățământ pus pe brânci (în opinia mea, orice altă formă de studii decât cea tradițională, față în față, este contraproductivă și chiar nocivă — cum, domnule, putem crește medici sau ingineri online?), HORECA sărăcită până la refuz, aeroporturi fără avioane și aviatori fără cerul la care au visat toată viața, mii de lucrători medicali epuizați și chinuiți, industria hotelieră și cea a turismului ca și inexistente, bătrâni izolați și tineri fără viitor… — și toate acestea nu într-un vis urât, dar într-o realitate crudă.
Fără îndoială, și în acest an 2020 au fost și motive de bucurie: cineva s-a născut, cineva pentru prima dată a devenit mamă sau tată, cineva s-a căsătorit, a făcut cumetrie sau, cel mai banal, și-a sărbătorit ziua de naștere sau onomastica „într-un cerc restrâns”, cineva s-a bucurat de o recoltă bogată de mere sau grâne (deși nu cred că putea exista așa ceva într-un an secetos ca acesta), altcineva a înțeles, pardon, cât este de important să te speli pe mâini, dar… toate acestea nu sunt altceva decât un polonic cu dohot într-o linguriță cu miere, când noi știam că trebuie să fie tocmai invers.
Și încă ceva. La finele anului trecut, în Tableta de sfârșit de an, pe o notă de pesimism, cu mici nuanțe de optimism, scriam că „ceea ce a fost am văzut, iar ceea ce va fi, vom vedea”. Acum pot afirma, cu siguranță, că ceea ce am văzut și am trăit în acest an nu mai doresc să văd sau să mai trăiesc vreodată. Sunt sigur că și Dumneavoastră gândiți la fel.
Și dacă după rău vine bine, anul 2021 nu are decât să ne îndreptățească așteptările. LA MULȚI ANI!
