35 de voluntari din Soroca s-au adunat vineri, 5 noiembrie, pentru a face curățenie pe malul râului Nistru. Printre participanții de la acest eveniment se numără 15 voluntari din cadrul Consiliului Local al Tinerilor, 12 elevi de la Liceul Teoretic Ion Creangă, și restul angajați din organele de stat, profesori și echipa Asociației Obștești “Eco-Sor”.
Echipa AO Eco-Sor, fiind a participat la diverse astfel de activități, și s-a implicat activ și de această dată. “Activitatea este una de rang republican, fiind organizata de platforma națională a organizațiilor nonguvernamentale din Grupul 3. Grupul 3, mai este numit și grupul de mediu, și a organizat în trei locații a Republicii Moldova, nord, sud și centru activități de salubrizare. Noi nu vom strânge frunze, dar am ținut câteva minute de educație pentru toți voluntarii care au venit, că frunzele nu trebuie arse și mai ales nu trebuie să le măturăm de peste tot, doar acolo unde călcăm și ne supără. Mă bucură foarte mult că au venit suficienți voluntari la apelul nostru. Mulți oameni sunt și din organele de stat. Activitatea este îndreptată spre binele localității Soroca, și spre plăcerea de a merge atât pe malul Nistrului cât și în preajmă”, spune Valentina Jamba președinta AO “Eco-Sor”.
Elevii voluntari la fel s-a alăturat la salubrizare. “Împreună cu voluntarii noștri participăm la salubrizare. Ne-am adunat aici pentru a curăța cheiul Nistrului de murdăria făcută de locuitorii municipiului”, afirmă Veronica Suveica, coordonatoare la Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA.
“Împreună cu colegii mei am venit aici pentru că ne deranjează foarte mult când solul este poluat. Datorită nouă societatea se poate face mai bravo și va respecta curățenia”, crede Daniela Ciuntu, membră al Consiliului de Elevi.
“Am venit împreună cu mentorul nostru ca să aducem malul Nistrului în ordine. Comparativ cu data trecută de data asta este foarte curat, ceea ce ne arată că munca noastră nu este în zadar”, consideră Mariana Solonari, membră al Consiliului de Elevi.
În zilele noastre, plasticul ne înconjoară peste tot. Vesela, ambalajul, elemente din mobilier, aparatele electrice – aproape toate obiectele cu care intrăm zilnic în contact sunt din plastic. O problemă care există în orașul nostru este că oamenii aruncă deșeuri alimentare, mucuri de țigări și alte gunoaie chiar pe malul Nistrului și nu numai.
O profesoară de la Liceul Teoretic “Ion Creangă” din Soroca, susține că pentru ea ecologia este foarte importantă. În timpul pandemiei chiar a început să studieze mai profund acest subiect. “Îmi pare rău că în școli nu avem ca obiect de bază Educația Ecologică. Fiecare dintre noi ar trebui informat despre câte daune pentru sănătate aduce mediul dacă este poluat. Mai mult de atât, aș putea spune că atunci când avem apă bolnavă și sol bolnav, avem și plantă bolnavă, ca mai apoi animalul care o mănâncă să se îmbolnăvească și atunci de unde să luăm om sănătos”, se întreabă Diana Luca, profesoara de biologie.
Elevii implicați în această activitate susțin că anul acesta se deosebește de alți ani. De această dată pe alee este mult mai curat și practic nu au ce strânge.
“Am venit aici împreună cu profesoara noastră de biologie. Deseori particip la astfel de activități, și îmi place foarte mult să văd cum două mâinii și un pic din timpul meu liber pot să facă minuni. Chiar dacă ne aflăm în alertă de cod roșu nimic nu ne-a oprit să ajutăm natura să revină la viață”, povestește Vlada Amorțitu, elevă la Liceul Teoretic “Ion Creangă”.
“Suntem aici ca să facem un beneficiu atât pentru Nistru cât și pentru orașul nostru. Sunt foarte mândru că ne-am adunat atâția oameni și că tuturor le pasă”, afirmă Maxim Pântea, elev la aceiași instituție.
“Ne-am adunat ca să facem spațiul în care ne odihnim mai curat, pentru că atunci când știm că e ordine, ne mândrim cu asta,” crede Cătălina Ababii, și ea elevă la Liceul Teoretic “Ion Creangă”.
În final voluntarii au adunat timp de două ore câteva zeci de pungi cu deșeuri. Iar fără ele, atât cheiul, cât și malul Nistrului, arată mult mai bine. Și chiar bine ar fi ca tot așa să rămână.
Acest eveniment este realizat în cadrul proiectului „Platforma Națională din Moldova: Promovarea unui viitor european și o mai bună colaborare cu FSC din PaE”, susținut de Forumul Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic.
Forumul Societății Civile din Parteneriatul Estic este o platformă regională unică a societății civile, multistratificată, care are ca scop promovarea integrării europene, facilitarea reformelor și a transformărilor democratice în cele șase țări din Parteneriatul Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina. Servind drept dimensiunea societății civile și a relațiilor interumane a Parteneriatului estic, Forumul societății civile din cadrul Parteneriatului estic depune eforturi pentru a consolida societatea civilă din regiune, pentru a stimula pluralismul în discursul public și în elaborarea politicilor, promovând democrația participativă și libertățile fundamentale. FSC din PaE este o organizație neguvernamentală de bună credință și apolitică.
Valeria Prisacari