Mărturii disperate! O pungă cu alimente, o avere pentru un bătrân

1
122

 Tot mai mulţi bătrâni se confruntă cu situaţii disperate în aceste zile, din cauza lipsei alimentelor de bază. În acest context, Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, prin voluntari Direcţiei Generale Asistenţă Socială Persoane cu Dizabilități Protecția Copilului și Adopții AEDOPS ROMÂNIA vine în sprijinul persoanelor aflate în situaţii de risc în contextul epidemiei de coronavirus.

Dacă, pentru cei mai mulți dintre noi, izolarea impusă de situația sanitară este un inconvenient, mai mic sau mai mare, sute de oameni sunt cu adevărat în impas, fiind vârstnici și singuri. Către aceștia s-au îndreptat, cu pachete de sprijin, oamenii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Persoane cu Dizabilități Protecția Copilului și Adopții AEDOPS ROMÂNIA. Iată, în cele ce urmează, câteva dintre mărturiile lor.

  „Sunt bunicii noștri: oameni bătrâni, singuri, unii dintre ei bolnavi, care au nevoie acum de ajutor. Facem tot posibilul să îi sprijinim astfel încât să treacă peste această perioadă dificilă. Organizația a distribuit deja peste 300 de pachete cu alimente și vom continua demersul în zilele ce urmează. În plus, am alocat sume importante pentru achiziția de aparatură medicală și materiale pentru spitale pentru că oamenii, sănătatea și siguranța lor, sunt prioritatea în acest moment”, a declarat pentru „Ultima Oră” Mihai Căldăraru, Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială Persoane cu Dizabilități Protecția Copilului și Adopții AEDOPS ROMÂNIA.

 „Am fost marcată de singurătatea oamenilor”

„Reacțiile beneficiarilor sunt emoționante și diferite, unii ne-au spus cu lacrimi în ochi că nu le-a mai deschis nimeni ușa de multă vreme și că apreciază efortul nostru de a le aduce acasă ajutoarele alimentare. O experiență emoționantă a fost cu o doamnă foarte în vârstă, care nu se putea deplasa, era cu cadru metalic. Am insistat să bat la ușă cred că preț de zece minute. Se mișca cu greutate şi nu auzea bine, când a deschis și ne-a văzut, a izbucnit în lacrimi spunându-ne că e singură și că nu mai avea ce mânca. Personal am fost marcată de singurătatea oamenilor și de condițiile precare în care trăiesc”, spune Riccio Daniela, președintele Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale.

„De nenumărate ori am avut lacrimi în ochi”

„După o zi în care am bătut la ușa a peste 20 de bunici, am empatizat cu fiecare în parte, le-am simțit teama și neputința, stări pe care le-am luat cu noi acasă. Reacţiile lor sunt sunt diverse. Își arată frustrarea, frica, neputința și revolta. Majoritatea se tem că vor închide ochii singur în casă și nimeni nu va ști nimic despre ei. În acțiunile de distribuire a pachetelor, bunicii cu greu deschid ușa casei lor fiind cuprinși de teamă. Reușim să trecem de această barieră după ce ne legitimăm și menționam instituția din partea căreia desfășurăm activitatea. Recunosc faptul că am fost impresionată de o bunică în vârstă de 86 de ani, bolnavă de cancer, a cărei fiică a decedat în urmă cu aproximativ doi ani, tot din cauza acestei boli necruțătoare, iar singura persoană pe care a mai avut-o alături, până în urmă cu şase luni, a fost ginerele ei, care a decedat. Bunica ne-a mulțumit printre lacrimi că i-am bătut la ușă și i-am oferit un sprijin real care să o ajute să treacă de această perioadă fără să mai părăsească locuința ei care este mai sigură decât orice altceva în aceste momente. De nenumărate ori am avut lacrimi în ochi și am simțit că această perioadă nu se va sfârși niciodată”, spune Tănase Maria, Directorul General Adjunct Protecției Sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială Persoane cu Dizabilități Protecția Copilului și Adopții AEDOPS ROMÂNIA.

„Dumnezeu nu m-a lăsat, mi-a trimis un înger”

  „Cea mai emoţionată experienţă pe care am avut-o a fost de la un bătrân de 86 ani, cu probleme de sănătate majore, care, cu lacrimi în ochi şi cu mâinile tremurânde, mi-a spus: Dumnezeu nu m-a lăsat, mi-a trimis un înger. Cu lacrimi în ochi i-am înmânat pachetul cu alimente şi apă şi mi-a spus că o să fie bine. Suntem, înainte de toate, oameni. Ne marchează fiecare om neajutorat, care ne povesteşte, în câteva minute, experienţele şi trăirile lui. Este greu, avem şi noi părinţi, dar ne bucurăm că putem să ajutăm oameni care nu au pe nimeni”, a mărturisit Amal Florentina, vicepreședinte al Asociației Europene a Drepturilor Omului și Protecției Sociale.

  Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, prin Direcţia Generala de Asistenţă Socială Persoane cu Dizabilități Protecția Copilului și Adopții AEDOPS ROMÂNIA a început distribuţia pachetelor cu alimente şi apă pentru persoanele fără aparţinători. Conform datelor oficiale, pachetele conţin: mazăre, fasole, pate de pasăre, pate de ficat, conserve de carne, paste, roşii cuburi, orez bob mare, morcovi, cartofi albi, ceapă galbenă, ulei de floarea soarelui, mălai, făină, apă plată. Distribuţia pachetelor s-a efectuat cu ajutorul sponsorilor noștri.

Numere de telefon pentru cei aflaţi în nevoie

  Conform datelor oficiale comunicate de Asociația Europeană a Drepturilor Omului și Protecției Sociale, au fost identificate 545 de persoane fără aparţinători. Identificarea s-a făcut de către reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Persoane cu Dizabilități Protecția Copilului și Adopții-ADOPS ROMÂNIA, prin contactarea telefonică a preşedinţilor de asociaţii de proprietari/administratori. De asemenea, au fost puse la dispoziţia persoanelor fără aparţinători sau aflate în dificultate trei numere de telefon la care acestea pot suna şi semnala problemele cu care se confruntă. Aceste numere de telefon sunt: 0722.70.70.22/0770.65.81.31/0766.54.81.36

Elena Marinescu, CAPITAL

Amintim că și un grup de soroceni s-au mobilizat pe internet și au hotărât să ajute persoanele social vulnerabile. Aceștia au răspuns la apelul lui Marin Fotescu, activist civic și membru al Coaliției Societății Civile din municipiul Soroca și fiecare a venit cu contribuția sa. Printre cei care au acceptat provocarea au fost Andrian Cetulean, Inga Bazic, Ludmila Marjinean, Carolina Panas, Nicu Berzoi și alții. În sprijinul echipei “Soroca voluntar” au venit mai apoi și autoritățile locale, poliția, Direcția Situații Excepționale, câțiva consilieri, reprezentanți ai diferitor forțe politice, cetățeni și agenți economici. Cei care doresc să ajute acest grup de inițiativă se pot alătura și-l apela pe Marin (tel. 062180208) care se ocupă de organizarea echipei.

 

Articolul precedentMajoritatea instituțiilor de drept activează după un program special în perioada stării de urgență
Articolul următorSoroceni de dincolo de Soroca: Victor Tighinean donează 200 titluri de carte pentru elevii soroceni
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua.
    As dori sa va aduc la cunostinta ca in sectorul din deal al Sorocii pe Iachira 24 in 2 blocurile locative sint multi invalizi nevazatori stau blocati in case si le este destul de dificil de asi face apovizionari alimentare si la sigur ca poate nici nu au pe ce procura.Daca este posibel interveniti cu citusi de putin de ai ajuta sa depaseasca si ei aceasta criza.
    Multumim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.