Absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova, soroceanca Ana Morari pășește cu încredere în lumea muzicii clasice. Este solistă la Teatrul Național de Operă și Balet din Chișinău, cucerește inimile spectatorilor de la noi, dar și de peste hotare. În timpul unei vizite în satul de baștină, Ocolina, am stat de vorbă cu Ana și vă propunem să aflați cum e să visezi, să crezi și să muncești pentru a-ți vedea visul realizat.
− În prezent ești solistă la Teatrul Național de Operă și Balet (TNOB), fapt pe care știu că ți-l doreai foarte mult și te felicit cu acest prilej. Zi-ne, cum s-a realizat visul tău, de la ultimul interviu acordat Observatorului de Nord, când erai masterandă?
− Mi-am luat Licența și am avut o audiție la TNOB, unde m-a ascultat prim-dirijorul și o comisie mare. Am fost angajată ca solistă pe jumătate de normă. A fost complicat moral, deoarece un an de zile nu am cântat nimic. Eram solistă, mergeam la repetiții zilnic, repetam două roluri principale, dar nu evoluam în scenă.
− Când ai evoluat într-un spectacol prima dată și ce rol ai avut?
− Sunt totuși o norocoasă, toți încep cu roluri mici, secundare. Eu am așteptat un an de zile, dar am început cu rolul principal, era rolul Neddei din opera “Paiață”. Am jucat alături de domnul Mihai Munteanu, am avut toată susținerea lui. A fost foarte complicat psihologic să calci pe scena pe care au cântat atâtea vedete, dar și să te acomodezi cu baletul, cu corul etc. Premiera mea a fost o adevărată provocare, deoarece am cântat alături de personalități de mare valoare, Artiști ai Poporului Mihai Munteanu și Vladimir Dragoș, toată distribuția era formată din profesioniști și eu eram un copil. Era o onoare și o responsabilitate enormă. Au mai urmat roluri, printre care și Micaela din „Carmen”, pe care îl iubesc pentru putere, pentru dârzenie; Donna Ana în spectacolul “Don Giovanni”, Susanna în „Nunta lui Figaro” etc. În total am jucat opt roluri principale. Pe scena TNOB am avut onoarea să colaborez cu foarte mulți oameni talentați, inclusiv de peste hotare, cum sunt regizorul Andreea Batistini, actorul Călin Brătescu de la Iași și alții.
− Ai evoluat și pe scenele din afara țării?
− Da. Am fost în Siberia, în orașul Krasnoiarsk. Acolo am făcut cunoștință cu mai mulți actori străini. Aflându-mă în Rusia, am fost sunată din țară și anunțată că trebuie să cânt Micaela din “Carmen” în cadrul proiectului DescOpera. Imediat mi-am anunțat partenerul de la Iași, el însă mi-a zis că nu poate, deoarece urma să evolueze într-un alt spectacol. Am întrebat la teatru cu cine cânt și mi-au zis să-mi caut un partener. Atunci i-am propus lui Ruslan Iudin, fost solist la Teatrul Bolșoi din Moscova. A acceptat și a venit cu noi în Moldova, unde am evoluat în două spectacole. Ne-am împrietenit și ținem legătura și în prezent. Apoi am avut norocul să cânt anul trecut în opera care s-a montat la Moscova. Pșchevici, un compozitor rus, a compus o operă pe care însă nu a montato cât a trăit. Fondul Muzicii Ruse “Музыка Дружбы” în frunte cu președinția rusă și Vladimir Putin au oferit bani pentru a fi montată această operă, deoarece ea era scrisă, era pregătită regia. Acesta a fost o premieră mondială, după care, în baza unui parteneriat cu Filarmonica Națională “Serghei Lunchevici”, am adus-o și la noi, dar și la Tiraspol. Am mai avut ocazia să colaborez cu un dirijor din America, Jeremi.
− Am avut ocazia să te văd, în februarie, în spectacolul ”Liliacul” și m-am convins că te simți în largul tău pe scenă, iar rolul Adelei, o fată isteață care își dorește să devină actriță și este gata la aproape orice pentru asta, l-ai jucat foarte convingător. Îți place acest rol, te identifici cu Adela în viața ta profesională?
− Oarecum mă reprezintă. Regizorul era convins că sunt Adela înnăscută (râde — n.a.), energia, temperamentul se potrivesc pentru acest rol.
SURSA VIDEO: arhiva personală.
− Este loc de improvizare într-un spectacol de operă sau de operetă?
− Depinde. În ”Liliacul”, spre exemplu, într-o scenă eu trebuia să aud discuția celorlalte personaje și, ca să fiu prin preajmă, mutam niște cutii, deși nu trebuia să fac asta, m-am și împiedicat ca să mă rețin prin preajma lor.
− Dar sunt și momente neplanificate din care trebuie să știi să ieși. În același spectacol, masca pe care trebuia să o scoți la un moment dat, s-a încâlcit în păr, publicul să știi că a reacționat, precum și în momentul când marginea fustei s-a agățat de fotoliul balansor…
− Da, se întâmplă, dar trebuie să fim pregătiți să facem față acestor situații. Dacă nu puteam scoate masca până la urmă o lăsam în păr, iar cu fotoliul se întâmplă întotdeauna, e din cauza costumului. Dar au fost situații și mai picante, într-un spectacol la Moscova, când partenerul meu m-a călcat pe marginea rochiei, fusta s-a desprins și am rămas în cămașă de noapte. Partenerul meu pleca în culise cu fusta mea aninată de pantof. La un moment dat și-a dat seama, a revenit și mi-a aruncat fusta, ca și cum asta ar fi fost parte din spectacol și doar trupa știa că este ceva neplanificat.
− Acest interviu îl înregistrăm în redacția Observatorului de Nord, în Soroca. Cât de des revii la baștină de când ești angajată la TNOB?
− Din păcate, vin mai rar decât în perioada studenției. Dar țin legătura cu părinții, cu prietenii. Și întotdeauna povestesc că sunt de la Soroca.
− Când ne aduceți un spectacol de operă în Cetate, unde în ultima vreme se organizează multe evenimente culturale deosebite?
− Era o idee cândva să se monteze Alexandru Lăpușneanul, poate cândva se realizează și asta.
− Când te-au văzut părinții tăi în scenă prima dată și cum au reacționat?
− Părinții mei erau sceptici atunci când mi-am ales calea profesională. I-am invitat la premiera mea când am cântat Nedda în “Paiață” la teatru. Aveam emoții din cauza că părinții mei erau în sală. I-am pregătit din timp, pentru că în spectacol sunt niște scene în care eroina mea este violată, are amant, iar la urmă soțul află despre viol și amant și o omoară. Reacția tatei a fost: “Apoi da, asta am venit să văd!”.
− Era o reacție la istoria pe care a urmărit-o în scenă, dar cum a apreciat munca ta de cântăreață, calitățile actoricești?
− El totdeauna îmi spune: tu ți-ai ales această profesie, nu sunt din domeniu ca să te pot ajuta. Dar își dă seama câtă muncă stă în spatele unui spectacol și apreciază asta. Când vin acasă, mă vede cu clavirul în mână, traducând texte din italiană și zice că se vede că pentru un rol trebuie să muncești foarte mult și că nu-i atât de simplă această profesie și că am toată susținerea lor.
− Te-au văzut și într-o comedie?
− Da, au văzut ”Liliacul”. Tata e cel mai mare critic al meu și e greu să-i faci pe plac. După ”Liliac” mi-a zis: ”La sărit în sus, la comedie te pricepi!”.
− Poate nu vrea să te alinte prea mult?
− Da. Întotdeauna a avut grijă să nu mă laude prea mult ca nu cumva să-mi iau nasul la purtare, cum zice el.
− Suntem la începutul primăverii, perioada în care este și sărbătoarea internațională a femeilor — 8 martie, sărbătoarea mamelor, în mod special, pe la noi. Ce înseamnă pentru tine mama și care este rolul și locul ei în viața ta?
− Mama este cea mai bună prietenă a mea. Este omul drag, prima persoană pe care o sun în fiecare dimineață. A fost o perioadă în adolescența mea când nu realizam grija, afecțiunea mamei. Mi se părea că e prea multă, că e în exces. Dar am avut o intervenție chirurgicală și am văzut-o pe mama stând nopțile lângă mine, fără somn, atunci mi-am schimbat totalmente atitudinea, am înțeles rolul mamei în viața mea. Este sufletul meu și îi mulțumesc pentru susținere! Vorbesc despre toate cu mama, ea mă ajută, mă sfătuiește, mă ceartă… Mama rămâne a fi izvorul de unde pornești și unde vrei să te întorci.
Pomeneam de Ziua Internațională a Femeilor, care la origini are dorința și lupta femeilor pentru egalitate în drepturi și în șanse, pentru emancipare. Cum vezi tu o femeie contemporană?
− Eu cred că femeia trebuie să se afirme, să fie împlinită la locul de muncă, iar acasă să fie o mamă iubitoare, o soție grijulie, o fire firavă, plăpândă, care are nevoie de afecțiune și de dragoste, dar care să fie și izvor de dragoste.
− Cine sunt femeile care te-au ajutat, te-au inspirat sau te motivează în calea ta profesională?
− Maria Bieșu. Înainte de fiecare spectacol merg în cabina ei, ce a rămas neatinsă după trecerea în neființă a artistei, stau acolo două minute și mă încarc cu energie, deoarece Bieșu este pentru mine un model. Îmi pare rău că nu am cunoscut-o, eram un copil atunci, dar mă bucur că lucrez cu artiști care au lucrat și cu Maria Bieșu. Ba joc și unele roluri pe care le-a jucat ea. Anna Netrebko, cunoscută la nivel mondial, îmi place mult pentru felul ei de a fi, pentru temperament, culoare, pentru tot.
− Ce roluri îți dorești să le ai în viitor?
− Madama Buttrerfly și Eleonora din “Forța Destinului”.
− Dar pe care scene ai vrea să evoluezi?
− Mi-aș dori să cânt în Europa, pe o scenă din Italia.
− Ce face Ana Morari în timpul liber?
− Citesc romane, fac ordine în casă, gătesc, ies cu prietenele.
− Dragostea plutește în aer primăvara, dar în sufletul tău?
− Desigur! Pentru mine dragostea plutește în fiecare anotimp, o simt, o primesc și o dăruiesc apropiaților, prietenilor și unei persoane foarte dragi inimii mele.
− O relație ajută sau încurcă în viața profesională?
− În cazul meu ajută foarte mult! Nici somnul nu-i odihnitor, nici vitaminele nu-s de folos așa cum te ajută faptul că ai un om drag aproape, care te susține și te trezește dimineața cu optimism și încurajări și care, chiar dacă nu este din domeniu, își dă mare interes și te ajută, este alături. Asta contează.
− Mă bucur să aud asta! Și îți propun să le spui un mesaj de final cititorilor noștri.
− Dragii mei soroceni, vă aștept cu mare drag la operă! De fiecare dată când există vreo colaborare cu Soroca, încerc să mă implic, totuși nu este ceea ce puteți vedea la operă, unde este decor, costume, totul, iar distanța nu este un impediment când vrei să primești ceva frumos pentru suflet.
