Europa se confruntă cu două războaie – unul care distruge orașe și altul care erodează democrațiile. Este mesajul transmis de președinta Maia Sandu oficialilor europeni, la Strasbourg. Vizita șefei statului a avut loc în contextul exercitării de către Republica Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în perioada noiembrie 2025 – mai 2026, scrie anticoruptie.mdoscovei-speram-ca-ue-va-lua-o-decizie-inainte-de-a-fi-prea-tarziu.
„M-am adresat la Strasbourg Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am vorbit despre cele două războaie cu care se confruntă Europa: agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și cea mai puțin vizibilă, menită să ne divizeze societățile și să semene neîncredere în democrație, inclusiv prin intermediul noilor tehnologii cu impact îndeosebi asupra tinerilor. Am evocat efortul fără precedent al întregii noastre societăți de a ne proteja libertatea în fața corupției electorale, a dezinformării și manipulării sau a atacurilor cibernetice. Însă pericolul nu a trecut. Asemenea provocări nu vizează doar Moldova, ci întregul continent. De aceea, răspunsul nostru trebuie să fie comun și hotărât. Avem nevoie de o cooperare mai strânsă între toate țările care vor să-și mențină suveranitatea și democrația, de reguli clare pentru spațiul digital și de instrumente juridice ferme împotriva ingerințelor străine și a banilor murdari. Trebuie să acționăm rapid pentru a apăra lumea liberă de cei care vor să o distrugă”, a menționat Maia Sandu, la finalul unui maraton de întâlniri cu oficiali europeni.
În cadrul vizitei efectuate la Strasbourg, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut întrevederi cu înalți oficiali ai Consiliului Europei, inclusiv cu Președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Petra Bayr, Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, precum și cu Președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului, Mattias Guyomar.
Discuțiile au vizat progresele Republicii Moldova în consolidarea democrației, întărirea statului de drept și respectarea drepturilor omului, priorități esențiale pentru cetățeni și condiții-cheie ale procesului de aderare la Uniunea Europeană. Președinta Maia Sandu a reiterat angajamentul ferm al autorităților pentru continuarea reformei justiției, combaterea corupției și fortificarea instituțiilor statului.
Totodată, șefa statului a atras atenția asupra amenințărilor tot mai complexe la adresa democrațiilor în Europa, inclusiv ingerințe externe, tentative de subminare a proceselor electorale și manipularea informației. În acest context, Președinta a subliniat necesitatea unor instrumente eficiente care să permită democrațiilor să se apere fără a compromite principiile democratice.
„Pentru a te simţi în siguranţă, trebuie să faci parte din UE. Am dori ca lucrurile să se mişte mai repede în privinţa aderării”, întrucât situaţia ţărilor mici precum Republica Moldova este periculoasă”, a spus Maia Sandu.
Președinta Maia Sandu a apreciat sprijinul constant al Consiliului Europei, inclusiv expertiza Comisiei de la Veneția și rolul Curții Europene pentru Drepturile Omului, subliniind angajamentul autorităților pentru alinierea legislației naționale la standardele europene și respectarea hotărârilor Curții.















