Jumătate de tonă de cașcaval alterat găsite la Soroca (VIDEO)

0
18

Peste 500 kg de brânză cu cheag tare în valoare de peste 22 000 lei cu termen de valabilitate expirat au fost depistate în activitatea unei fabrici de brânzeturi din orașul Soroca, specializată în producerea şi comercializarea produselor lactate.

Șeful Secției siguranța alimentelor din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor din raionul Soroca, Victor Postolache, a confirmat faptul că recent au avut loc verificări la o fabrică de brânzeturi din localitate. “Aceasta a fost efectuată în baza unei sesizări parvenite de la o persoană către Direcţia „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, precum că sunt achiziționate de la firma dată produse expirate. În urma unei solicitări am mers la fața locului să ne convingem de veridicitatea informației date. În urma verificărilor am depistat că un lot de brânză cu cheag tare (“Rossiskii”) cu termen de valabilitate expirat era păstrat lângă alte produse lactate care urmau să fie distribuite. A fost scăpat din vedere faptul că acestea trebuiau separate. Alte încălcări nu au fost depistate. În cazul dat a fost încălcat spațiul de păstrare al produselor”.

De asemenea, specialistul ne-a comunicat că aceasta este prima și deocamdată unica sesizare din acest an ce ține de comercializarea alimentelor cu termen de valabilitate depășit.

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General al Poliției, cașcavalul era preconizat pentru prelucrare și comercializarea ulterioară pe întreg teritoriul țării, un kg de cașcaval era vândut la preţ de 41 de lei. Totodată, marfa alterată a fost ridicată și depozitată în încăpere specială până la luarea unei decizii definitive.

Observatorul de Nord a încercat să ia legătura de mai multe ori cu administrația firmei de brânzeturi din Soroca pentru a afla dacă au avut loc asemenea verificări în cadrul acesteia și ce s-a întreprins pentru a evita astfel de încălcări pe viitor.

Investigațiile au fost făcute de către polițiști, în comun cu angajaţii Centrului de sănătate publică şi Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor din raionul Soroca. Dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele cu funcții de decizie ale întreprinderii de prelucrare a mărfii, riscă o amendă de la 20 000 până la 25 000 lei cu sau fără privarea dreptului de a practica asemenea activitate pe o perioadă de la trei luni până la un an.

Articolul precedentMoş Crăciun şi-a deschis Atelier la Soroca (GALERIE FOTO/VIDEO)
Articolul următorCutremurul a fost simțit și la Soroca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.