Astăzi vă povestim o istorie de necrezut, o adevărată telenovelă medievală, în care o prințesă moldoveană ajunge în inima Rusiei, într-un loc în care puterea, trădările și răzbunările erau la ordinea zilei. Este povestea Olenei sau Elenei, fiica lui Ștefan cel Mare, o poveste ce începe cu un mariaj politic și sfârșește într-o celulă înghețată din Moscova, unde nimeni nu a mai auzit de ea, iar tatăl său, legendarul domnitor al Moldovei, a murit fără a ști adevărul despre soarta fiicei sale.
Olena s-a născut în anul 1465, într-o Moldovă aflată la apogeul puterii sale Sub domnia tatălui său, Ștefan cel Mare. Mama ei, Evdochia de Kiev, o femeie cu sânge nobil. Descendentă a marilor duci ai Lituaniei și nepoata cneazului Vladimir de Kiev a murit, însă, pe când Olena avea doar patru ani. Moartea mamei sale a lăsat o amprentă profundă asupra ei, iar copilăria i-a fost marcată de absența figurii materne. Creșterea ei a rămas în grija domnitorului, care o adora pe fiica sa și visa ca la momentul potrivit, să o mărite cu un nobil de rang înalt din afara țării, asigurându-și astfel o alianță politică de prestigiu.
În anul 1479, ocazia mult așteptată s-a ivit Ivan Ivanovici cel Tânăr, fiul cneazului Ivan al III-lea, conducătorul Moscovei, și-a manifestat interesul pentru o alianță matrimonială cu Moldova pentru a asigura căsătoria.
Ștefan a apelat la cneaghina Teodosia, sora răposatei sale soții, care avea o influență semnificativă în Kiev și în cercurile aristocratice rusești. Teodosia, loială fratelui său de alianță, a intermediat tratativele, ceea ce a dus la o corespondență intensă între curțile Moldovei și Moscovei. În aprilie 1480, Teodosia i-a trimis o scrisoare lui Ștefan cel Mare, confirmând că atât marea cneaghină, cât și marele cneaz al Moscovei și-au dat acordul pentru căsătoria Elenei cu Ivan cel Tânăr. Ștefan a înțeles importanța acestui moment, dar, în mod surprinzător, a tergiversat tratativele timp de un an. Motivele sale sunt încă neclare pentru istorici. Unii sugerează că a fost precaut, dorind să se asigure că Moscova este un aliat de încredere, în timp ce alții cred că a așteptat garanții politice suplimentare din partea regelui Poloniei, Cazimir.
Solia moscovită condusă de boierii Andrei și Piotr Pleșcev și de Ivan Zinoviev a sosit la Curtea din Suceava în 1482. Logodna a avut loc probabil în Biserica Mirenilor, un loc cu o simbolistică profundă pentru Olena, deoarece aici se afla mormântul mamei sale, Evdochia. După acest moment, solia a plecat din Moldova, luând-o cu ei pe Olena. De atunci, ea nu avea să-și mai vadă niciodată tatăl și țara natală. Călătoria Elenei către noua sa casă din Moscova a fost una lungă și plină de fast. Regele Poloniei, Cazimir, a emis un permis de liberă trecere la 28 martie 1482, permițând alaiului regal să traverseze teritoriile sale.
Acordul polonez nu era o simplă formalitate, ci un semnal al sprijinului Poloniei pentru o alianță moldo-rusă, ceea ce arăta cât de complex era contextul politic al vremii. Traseul parcurs de alai a fost meticulos planificat pentru a asigura siguranța tinerei prințese și pentru a evita potențiale conflicte. Alaiul a trecut prin orașe importante, iar fiecare oprire era însoțită de ceremonii și banchete organizate de nobilii locali, impresionați de fastul misiunii. Potrivit cronicilor, Olena era întâmpinată cu daruri prețioase și delicatese, dar și cu respectul impus de statutul său viitor. Totuși, fiecare popas era și o reamintire a lungimii drumului și a distanței crescânde față de Moldova natală.
Într-o scrisoare trimisă mai târziu de Olena către un apropiat al Curții moldovenești, ea mărturisea că, deși înconjurată de lux și bogăție, încă se simțea ca o străină. Căsătoria dintre Olena și Ivan cel Tânăr, oficiată la 12 ianuarie 1483, a fost un moment fastuos, dar lipsit de dragoste. La curtea moscovită, Olena era văzută ca un pion, un instrument de consolidare a alianțelor politice și nu ca o tânără care se căsătorea din pasiune. De la început, ea a fost privită prin prisma originii sale străine. La curte îi spun voloșanka, rușii foloseau termenul „voloș” sau „vlah” pentru a se referi la românii din principatele de la sud și est de Carpați. În contextul medieval, „voloș” (sau „vlah”) era un termen etnic folosit de slavi pentru a desemna populațiile românești din țările române.
Maria Iaroslav era mama lui Ivan al III-lea, a întâmpinat-o cu o aparentă căldură, însă relația lor a fost de fapt una rece și formală. Deși Olena a fost înconjurată de bogăție și lux, realitatea era că Moscova nu era dispusă să o accepte pe deplin ca pe una de-a lor. La un an după nuntă, Olena a dat naștere unui fiu, Dimitrie. Un eveniment de maximă importanță atât pentru ea, cât și pentru curtea moscovită. Nașterea unui moștenitor nu doar că i-a consolidat statutul, dar i-a oferit și un scut temporar împotriva intrigilor politice.
Dimitrie era văzut ca viitorul speranței dinastice a Moscovei, iar Olena ca mama lui devenise o figură centrală la curte. Cu toate acestea, liniștea și fericirea ei au fost de scurtă durată. În ciuda rolului ei important, Olena a început să simtă tensiunile politice și rivalitățile din culisele curții rusești.
Soacra sa, Sofia Paleolog, o femeie ambițioasă și manipulatoare, a văzut în Olena o amenințare directă la adresa propriei influențe și a planurilor sale de a-l instala pe fiul ei, Vasilie, pe tronul Moscovei. În această atmosferă tensionată, Olena s-a văzut izolată și lipsită de sprijinul inițial pe care îl primise din partea socrului său. Relațiile sale cu unii dintre boierii ruși, care inițial o susțineau, au început să se răcească, aceștia fiind atrași de promisiunile și favorurile oferite de Sofia Paleolog. Astfel, Olena, deși țarină și mamă a moștenitorului, a început să resimtă presiunea și izolarea politică care aveau să o marcheze în anii următori.
Moartea subită a lui Ivan cel Tânăr în anul 1490 a fost un eveniment care a tulburat profund curtea moscovită și a declanșat o serie de conspirații și intrigi politice. Ivan cel Tânăr, la doar treizeci și doi de ani, era considerat viitorul Rusiei, un conducător tânăr și promițător, care ar fi putut consolida și extinde puterea Moscovei. Decesul său neașteptat a ridicat suspiciuni și de-a lungul timpului, acest episod a devenit un subiect controversat printre cronicarii ruși și istoricii moderni. Potrivit cronicilor oficiale, Ivan cel Tânăr a murit din cauza unei afecțiuni misterioase la picioare, posibil gută sau o infecție necunoscută, însă această versiune a fost contestată de dovezi și mărturii ulterioare care sugerează o conspirație orchestrată de Sofia Paleolog, mama sa vitregă.
Documente descoperite în arhivele Veneției și relatări ale martorilor oculari indică faptul că un medic evreu pe nume Leon, cunoscut pentru expertiza sa în prepararea de remedii, dar și de otrăvuri, a fost angajat la curtea moscovită cu puțin timp înainte de decesul lui Ivan. Sofia, a doua soție a cneazului Ivan al III-lea și descendentă a dinastiei bizantine, avea un motiv clar să-l elimine pe Ivan cel Tânăr. Fiul ei natural, Vasilie nu ar fi putut accede la tron atâta timp cât moștenitorul legitim era în viață, iar înlăturarea acestuia era singura cale de a-i asigura viitorul și de a-și menține influența. După moartea soțului ei, Olena a fost lăsată într-o poziție vulnerabilă, însă nu a renunțat.
Ca văduvă a unui moștenitor de drept, ea a început să lupte pentru drepturile fiului său, Dimitrie, care devenise acum punctul central al luptei pentru tron. Până la acea vreme, Olena acumulase suficientă influență și susținere de la anumiți boieri ruși, mai ales cei care nu erau de acord cu ambițiile Sofiei Paleolog. În anul 1498, în ciuda intrigilor de la curte, cneazul Ivan al III-lea a decis să-l încoroneze pe Dimitrie drept mare cneaz al Moscovei, Vladimir și Novgorodului. Decizia a fost una surprinzătoare, considerând presiunea exercitată de Sofia și susținătorii ei. Ceremonia de încoronare a fost organizată cu fast în Catedrala Adormirii din Kremlin, un eveniment grandios care a fost menit să demonstreze legitimitatea și puterea dinastiei.
Pentru a marca acest moment. Olena a comandat un giulgiu cunoscut sub numele de Ceremonie Bisericească, un artefact rar și extrem de valoros, care a fost brodat cu scene detaliate ale încoronării fiului ei. Acest giulgiu nu era doar o simplă bucată de artă textilă, ci un document simbolic menit să ateste dreptul lui Dimitrie de a domni și să consolideze pretențiile sale la tron. Acest succes nu a adus liniște pentru Olena. Dimpotrivă, conspirațiile și intrigile de la curtea Moscovei s-au intensificat. Sofia Paleolog, devenind din ce în ce mai dornică să elimine orice piedică din calea planului ei de a-l înscăuna pe fiul său, Vasilie.
În timp, ea a reușit să-l convingă pe Ivan al III-lea că Dimitrie și Olena nu numai că reprezentau o amenințare pentru stabilitatea Curții, dar că ar fi fost implicați într-un complot împotriva cneazului. Decizia lui Ivan al III-lea de a interzice pomenirea numelor lui Dimitrie și Olena în slujbele bisericești a avut un impact simbolic devastator, echivalent cu o condamnare publică și o formă subtilă de excomunicare. În acea perioadă, această excludere era un semn clar de ostracizare totală, afectând grav legitimitatea și statutul lor la curte. Drept urmare, boierii și clerul s-au distanțat rapid de ei, temându-se să sprijine o cauză percepută ca pierdută.
După decizia cneazului de a-i scoate pe Olena și Dimitrie din rugăciunile publice. aceștia au fost plasați inițial sub arest la domiciliu, o măsură prin care se intenționa limitarea influenței lor fără a provoca un scandal public imediat. Această reținere la domiciliu le-a oferit un răgaz scurt, dar tensiunile și frica erau palpabile. Potrivit unor surse rusești, Olena ar fi încercat în acest timp să găsească o modalitate de a comunica cu tatăl său, Ștefan cel Mare. Documentele din arhivele rusești sugerează că ea a scris o scrisoare cu disperare, cerându-i ajutorul și povestindu-i despre pericolele cu care se confruntă. Scrisoarea, scrisă în slavonă, conținea cuvinte emoționante prin care Olena îi transmitea lui Ștefan că, deși îi era frică pentru viața ei și a fiului său, își păstra credința în dreptatea și puterea tatălui său.
Epistola însă nu a părăsit niciodată Moscova, fiind interceptată și reținută de autoritățile moscovite, probabil sub influența Sofiei Paleolog, care dorea să evite orice implicare din partea lui Ștefan cel Mare. Ani mai târziu, această scrisoare a fost descoperită în arhivele istorice ale Moscovei, un document care atestă disperarea și izolarea în care se afla Olena. Ea își exprima în termeni dureroși regretul că a fost separată de familie și dorința de a se întoarce acasă, în Moldova, dar și frica pentru viitorul lui Dimitrie, pe care îl numea lumina ochilor săi și speranța casei noastre. Din păcate, deși tatăl ei ar fi făcut tot posibilul să o salveze, scrisoarea nu a ajuns niciodată la Suceava, iar Ștefan cel Mare a murit fără să știe soarta reală a fiicei sale.
În anul 1502, complotul Sofiei a atins punctul culminant cu sprijinul boierilor loiali și prin manipularea abilă a curții. Sofia l-a convins pe cneazul Ivan al III-lea că Olena și Dimitrie erau o amenințare nu doar pentru tronul fiului său, Vasilie, dar și pentru stabilitatea întregii Rusii. În fața acestor acuzații, Ivan a cedat presiunilor și a ordonat încarcerarea lor de la arestul la domiciliu. Olena și fiul ei au fost transferați într-o temniță departe de ochii publicului. Potrivit unor relatări, temnița în care au fost aruncați Olena și Dimitrie era un turn izolat destinat încarcerării persoanelor de rang înalt, dar aflate în dizgrație. Condițiile erau dure chiar și pentru standardele vremii.
Erau închiși în camere reci, cu puțină lumină și hrană insuficientă. Se spune că Olena a încercat să-și mențină moralul ridicat, susținându-l pe Dimitrie și oferindu-i lecții de istorie și limbă slavonă. Pentru a-l pregăti pentru o eventuală revenire la tron, deși speranțele lor se micșorau cu fiecare zi petrecută în captivitate. Cronicile menționează că Olena a continuat să-și păstreze o conduită demnă chiar și în fața acestor încercări grele. În ciuda condițiilor vitrege, a refuzat să se plângă de soarta ei în fața gardienilor și a celor care îi păzeau, menținându-și o atitudine regală.
Există relatări conform cărora ea ar fi refuzat să ceară mila sau iertarea Sofiei, spunând că nu se va închina înaintea unei trădătoare. În închisoare, izolarea era completă. Olena și Dimitrie nu aveau voie să primească vizite sau să trimită corespondență. Ceea ce i-a lipsit de orice speranță de a comunica cu aliații rămași. Se crede că Sofia Paleolog s-a asigurat personal că cei doi să nu aibă niciun contact cu lumea exterioară, temându-se că ar putea organiza o evadare sau o răzvrătire.
În ciuda acestui climat de frică și trădare, Olena și Dimitri au rămas împreună. Sprijinindu-se reciproc până în ultimele clipe de libertate. Această perioadă întunecată din viața lor a demonstrat nu doar cruzimea jocurilor politice de la curtea moscovită, dar și rezistența și curajul unei femei care, deși căzuse în dizgrație, nu și-a pierdut demnitatea. Ștefan cel Mare, aflat departe de Moscova, dar conștient de importanța politică a alianței sale cu Rusia, a menținut o rețea complexă de informatori și soli pentru a afla vești despre fiica sa.
În anul 1496 a trimis o solie specială către Alexandru al Lituaniei, cerând permisiunea de a verifica personal starea Elenei și a nepotului său, Dimitrie. Din nefericire, veștile pe care Ștefan le primea erau contradictorii și adesea filtrate de interesele politice ale celor care le transmiteau. În timp ce unii dintre informatorii săi susțineau că Dimitrie și Olena se află într-o poziție de putere și protecție, alții aduceau zvonuri tulburi despre planurile Sofiei Paleolog de a-i înlătura. Dându-și seama că lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Ștefan a căutat și alte surse de informație. În anul 1502, Ștefan a apelat la hanul tătar, un aliat la acea vreme al Moldovei. Întrebarea sa directă ”Fi-vor în viață, fiica și nepotul meu?”, arată cât de îngrijorat era domnitorul moldovean.
Hanul tătar, fie din necunoaștere, fie pentru a amenaja un aliat important, a răspuns că zvonurile despre întemnițarea Olenei și a fiului ei sunt minciuni, neadevăruri. Este posibil să nu fi avut acces la informațiile corecte sau să fi fost dezinformat intenționat de către ruși, care doreau să evite o reacție ostilă din partea Moldovei. În 1504, Ștefan cel Mare a murit fără să știe că fiica lui se afla într-o temniță departe, suferind alături de nepotul său.
Pe 18 ianuarie 1505, Olena și-a găsit sfârșitul în celula rece și izolată într-un turn al Moscovei. Potrivit unor cronici rusești descoperite în arhivele mănăstirilor moscovite, Olena era legată în fiare și tratată ca o trădătoare de către cei care, cu câțiva ani în urmă, îi jurau loialitate. A fost înmormântată la Mănăstirea Voznesensc, într-un loc izolat, departe de fastul și onorurile cu care fusese primită inițial la Moscova. Cu toate acestea, pe piatra ei funerară i s-a păstrat titlul de mare cneghină. Un gest tardiv de recunoaștere a statutului ei de odinioară.
La patru ani după moartea ei, fiul său, Dimitrie, a murit și el în închisoare, de foame și frig. Istoricii speculează că, odată ce Vasilie și-a consolidat poziția pe tron, Dimitri a fost lăsat intenționat să piară. Pentru a elimina orice posibilă amenințare viitoare. Se spune că soarta lui Dimitrie a fost mult mai dură decât cea a mamei sale. Fiind supus condițiilor inumane specifice închisorilor medievale rusești umiditate, frig și lipsă de hrană. Documentele vremii menționează că trupul său neînsuflețit a fost lăsat zile întregi fără a fi îngropat. Ca un avertisment pentru cei care ar mai fi îndrăznit să conteste succesiunea impusă de Vasilie.
Moartea Elenei și a fiului său Dimitrie nu a pus capăt poveștii. În secolele care au urmat, în jurul acestei tragedii s-au țesut multe legende și speculații. Unii cronicari ruși din secolele XVI și XVII au sugerat că Olena ar fi fost o victimă a unor forțe oculte. Alții au presupus că ea ar fi complotat la rândul ei pentru a-și ucide soțul. Însă adevărul rămâne undeva în umbră, iar arhivele rusești bogate în documente ar putea conține încă multe secrete nedescoperite.
sursa:https://www.youtube.com/watch?v=nf_NPLXDZMQ
