De la începutul anului, DSE Soroca a avut 81 de intervenții, iar 204 ha de terenuri au fost afectate

0
51

DIRECȚIA SITUAȚII EXCEPȚIONALE  MUNICIPIULUI SOROCA VĂ INFORMEAZĂ 

    Angajații Direcției Situații Excepționale mun. Soroca în comun cu reprezentanții IPM Soroca și a IP Soroca, continuă desfășurarea măsurilor de informare a tuturor factorilor de decizie de pe teritoriul raionului Soroca privind necesitatea îndeplinirii măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul din subordine. Aceste acțiuni sunt desfășurate în fiecare an, care are ca drept scop de a preveni arderile de vegetație uscată din teritoriu.

     Conform statisticii incendiilor din ultima perioadă demonstrează că în raionul Soroca se înregistrează un număr sporit de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor, precum și aprinderii ilicite a vegetației uscate. De la începutul anului curent pe teritoriul raionului au fost înregistrate 81 de intervenții la stingerea vegetației uscate, fiind afectate peste 204 ha de  terenuri.

  Pentru lichidarea focarelor de ardere a resturilor vegetale sunt necesare antrenarea a unui număr sporit de forțe și mijloace în zone greu accesibile care conduc la deteriorarea tehnicii de intervenție și epuizarea efectivului antrenat, iar efectele arderii sunt resimțite pe o perioadă îndelungată și sunt caracterizate prin diminuarea fertilității solului, afectarea florei și faunei, poluarea mediului ambiant, precum și cheltuieli financiare majore orientate spre normalizarea situației create.   În unele cazuri, cetățenii ard miriștile, resturile menajere ori vegetația uscată, fără a asigura supravegherea, în lipsa măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în condiții de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea șoproanelor locative, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduce la propagarea rapidă a focului la gospodării, anexele acestora, precum și masive forestiere, înregistrându-se pagube mari, totodată având un impact negativ asupra mediului ambiant.

          Pentru evitarea producerii arderii necontrolate în perioada dată, Direcția Situații Excepționale mun. Soroca se adresează cu un apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor: nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; nu utilizați focul deschis la o distanță mai mică de 50 m față de clădiri, instalații, materiale sau substanțe combustibile; nu lăsați focul deschis fără supraveghere; nu aruncați mucul de țigară, chibrituri aprinse sau materiale care mocnesc în vegetația uscată; respectați modul stabilit de colectare, păstrarea și transportarea a resturilor vegetale; cetățenii să se adreseze la primării în ceea ce  privește planificarea zilelor și locurilor special amenajate pentru adunarea resturilor managere și vegetației uscată din localitate; supravegheați în permanență copiii și interziceți jocul acestora cu surse care ar putea provoca incendii (chibrituri, brichete etc.); la depistarea focarelor de ardere apelați la numărul de telefon 112, și după posibilitate întreprindeți măsuri de lichidare a arderii, respectând măsuri de securitate, sau părăsiți locul arderii acoperind gura și nasul cu o țesătură umedă.

 Agenții economici care dețin terenuri agricole, vor respecta următoarele măsuri: interzicerea utilizării focului deschis în apropierea terenurilor acoperite de vegetația uscată, lanuri agricole sau obiective cu risc sporit de incendiu și în zonele afectate de uscăciune avansată; colectarea resturilor vegetale, cu transportarea acestora în locuri special destinate întru evitarea aprinderii de la diferite surse de foc; delimitarea prin fâșii de protecție a terenurilor gestionate.

Deținătorii bazinelor acvatice, vor respecta următoarele: salubrizarea și igienizarea suprafețelor corpurilor de apă de vegetație; prelucrarea chimică a vegetației corpurilor acvatice în scopul micșorării suprafețelor cu masă combustibile; asigurarea distanței de siguranță la foc de minimum 15m dintre zonele de agrement și vegetația uscată.

Conducătorii administrațiilor publice locale vor asigura îndeplinirea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul din subordine: Interzicerea utilizării focului deschis pentru arderea  vegetației uscate și a altor resturi vegetale; Respectarea modului stabilit de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale de orice proveniență;  Realizarea acțiunilor privind lichidarea gunoiștilor neautorizate, colectarea frunzelor și resturilor vegetale, cu transportarea acestora în locuri special destinate întru evitarea aprinderii de la diferite surse de foc;  Delimitarea prin fâșii de protecție a localităților, ocoalelor silvice, obiectivelor și drumurilor față de câmpurile de vegetație uscată ce prezintă pericol de incendiu.

STIMAȚI CETĂȚENI! Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, Vă protejați viața și bunurile materiale. ÎN CAZ DE SITUAȚII DE URGENȚĂ, APELAȚI LA NUMĂRUL DE TELEFON 112!!!

Eugeniu DOGA, șef SP al DSE mun. Soroca, maior al s/intern

Articolul precedentSiguranța alimentară în UE: Cum sunt ajutați fermierii. Succesul unei afaceri lansate în 1937
Articolul următorIată programul activităților ce vor fi organizate la Soroca de Ziua Independenței Republicii Moldova
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.