În țara aceasta s-a furat mult și la greu. S-a ajuns ca corupția să devină o obișnuință. Probabil de aia a fost ușor să se fure apoi miliarde – societatea era pregătită să nu mai reacționeze prea dur. Nu exista un sistem să nu fi fost mușcat de corupție – justiție, sănătate, educație, repartizarea subvențiilor, îndemnizațiilor, ajutoarelor sociale, calcularea pensiilor, angajarea la muncă, creșterea în carieră, elaborarea cadrului legislativ plin de lobby, vamă, poliție, gestionarea fondurilor venite din afară, absolut tot. Despre aceasta scrie pe pagina sa de Facebook ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
„Despre corupția în sănătate aș putea scrie volume. Și aceasta nici pe departe nu sunt doar plățile neformale venite/condiționate activ sau pasiv în buzunarul medicilor. Corupția înflorise în sistemul de înregistrare al medicamentelor la AMDM; în sistemul de achiziții la CAPCS; în sistemul de contractare a instituțiilor medicale de către CNAM – și dacă mai mulți ani în urmă se întâmpla doar în relația cu privatul (banii lichizi acolo circulau mai liber), de prin 2015 plicurile și gențile au devenit populare și în relația cu instituțiile publice; în sistemul de acreditare a instituțiilor medicale, fie ele publice sau private; în sistemul de învățământ medical; în lucrările de reparație și asigurare a instituțiile publice cu echipamente, etc, etc, etc. Totul era construit pe scheme, gestionate de unii și aceeași oameni zeci de ani. Veneau și plecau guvernările, iar oamenii, aceeași oameni, rămâneau mereu fideli noilor guvernări. S-au perindat așa comuniștii, apoi au venit partidele, chipurile proeuropene, nu le mai dau numele, că erau o mulțime, apoi socialiștii, și nimic, nimic nu se schimba. Miniștrilor numiți li se indica clar să nu încurce. Schemelor. Și să le protejeze. Vă dați seama ce înseamnă să atingi toate acestea, clădite cu migală zeci de ani, care serveau pentru îmbogatirea unora?
Astfel, acum, orice lichidare a unei scheme sau înlăturare a acestor personaje “fidele” este un proces foarte dureros pentru ei. Și dragi cetățeni, cum veți vedea că se începe un nou raid de atacuri murdare împotriva mea, să știți că undeva, cineva, a pierdut controlul unor butoane sau un material nou a plecat spre CNA/Procuratură.
Cetățenii au tot dreptul să fie nemulțumiți. Ei își doresc să fie tratați cu respect și să beneficieze de servicii medicale de calitate. Și acesta nu este un moft, ci dreptul lor. Însă un sistem medical în care s-a furat minim câte vreo 1,5-2 miliarde lei anual este unul foarte bolnav și procesul de însănătoșire nu este unul ușor. Ba chiar destul de dureros. Dar eu am încredere în partea bună, sănătoasă a personalului medical, si în echipa cu care muncesc. Scopul meu nu este să creez hârtii și planuri de pus în sertare, ele nu ajuta cu nimic pe nea Gheorghe din Colibași care așteaptă ani de zile o investigație sau o operație.
Majoritatea sălilor de operații din spitalele țării nu au beneficiat de nici un echipament nou în ultimii 20-25 ani. Vă doriți să fiți operați în așa condiții? Vă mirați că pleacă medicii din așa conditii? Anume din acest considerent, anul trecut, cu ajutorul altor guverne, am asigurat toate instituțiile publice din țară cu echipamente în suma de 1,4 miliarde de lei.
Astfel, în instituțiile medicale republicane, municipale, raionale si chiar sătești au ajuns mii și mii de echipamente: ultrasonografe, radiografe, mamografe, aparate de plasmafereză, dializă, electrocardiografe, mașini de anestezie, mese și lămpi de operație, monitoare, ventilatoare, mese de resuscitare prematuri, fibrobronhoscoape si videocolonoscoape, analizatoare, calculatoare, ambulanțe, mașini, seturi de prim ajutor și resuscitare, defibrilatoare, etc., dar și zeci de mii de echipamente mai mici. Anul acesta suntem în proces de instalare a tomografelor computerizate în raioane, dar și altor echipamente importante. A mai putut spera vreodată vreun raion la tomograf computerizat când instituțiile din Chișinău nu îl au în dotare? Reparăm și vom repara infrastructura instituțiilor continuu. Debirocratizăm circuitul pacientului în sistem. Este un volum enorm de lucru pe care îl facem. Mulți se împotrivesc. Dar însănătoșirea sistemului va veni, nu are cum să nu vină.
Cel mai tare ce îi doare pe oameni este sentimentul de nedreptate. Schimbarea înseamnă instaurarea dreptății, inclusiv curățirea sistemului de penali, schemele lor și schemele prietenilor lor.
Multă sănătate tuturor. E cel mai prețios lucru care merită orice sacrificiu. Al meu, al Dvs, al tuturora”, scrie ministra.