Războiul absurd al Rusiei împotriva Ucrainei a stârnit reacții de revoltă firească în comunitatea internațională. Sancțiunile economice și izolarea politică a regimului de la Kremlin s-au numărat printre măsurile cele mai accesibile în condițiile în care o implicare militară directă de partea victimei agresiunii barbare s-ar considera periculoasă și ar friza un exercițiu de escaladare a războiului. Se știe, Republica Moldova, prin ministrul său de externe, a comunicat încă din 28 februarie că „Moldova nu se aliniază sancțiunilor” pentru că „aceste decizii sunt complicate, dificile”. „Motivele sunt multiple, inclusiv faptul că societatea noastră, economia noastră, sistemul nostru energetic sunt prea vulnerabile pentru a îngreuna RM în astfel de poziționări, care implică costuri”, a mai menționat pe un platou de televiziune Nicu Popescu.
Evident, poziția articulată de ministrul nostru de externe a șocat. A ieșit că Republica Moldova alege să meargă pe contrasensul trendului occidental de poziționare în raport cu fapta agresorului și riscă să stârnească nu doar supărarea, ci chiar fireasca indignare a vecinului agresat – la acea dată sângerând deja grav și lăsat unul la unul cu agresorul mult mai puternic. Scuza – țară mică, vulnerabilă; probleme mari, costuri – o fi bună pentru vremuri pașnice. Pe vremuri de război însă, nealinierea la sancțiunile general-impuse agresorului înseamnă alierea, asocierea cu agresorul, alimentarea capacităților lui de război. Gestul a însemnat o distanțare rece de suferințele victimei agresiunii, în cazul de față a Ucrainei vecine.
Cu vremea, la ora bilanțurilor de comportament și contribuție în războiul ruso-ucrainean, puseul de indiferență la nevoile existențiale ale victimei agresate ar putea fi judecat cu mai multă principialitate. Nu este exclusă imputarea egoismului calculat, a unui soi de lașitate trădătoare. Așa se demonstrează cum o migrenă – o slabă durere de cap – a primului vecin este dată drept motiv de eschivare de la efortul comun de contracarare a decapitării barbare a celui de-al doilea.
Amețită de șocul primelor zile de război, monent în care ministrul nostru a vociferat pragmatica eschivare, neconformitatea moldovenilor nu a prea stârnit reacții. Doar opinia publica internă (nu toată) a murmurat un pic nemulțumită, un pic jignită, un pic indignată. Ea s-a cam săturat de practicile neaoșe, întotdeauna perdante, a mersului pe două cărări ale guvernărilor moldovene. Pe plan internațional însă, scuza țării mici cu probleme mari a funcționat. Republica Moldova a evitat condamnarea binemeritată, iar gestionarea valului de refugiați care s-a abătut asupra ei din prima zi de război a făcut ca neconformitatea cu politica generală a sancțiunilor să fie aproape că uitată.
Tema ar fi fost dată chiar dispărută dacă nealinierea s-ar fi oprit la faza declarațiilor. Nu a fost așa. Rușii au sărit bucuroși că moldovenii s-au desolidarizat de masa celorlalte state care le-au impus sancțiuni. Cred că a fost o surpriză chiar și pentru moldoveni, dat fiind faptul că nu prea demult rușii au călcat cu buldozerele, în batjocură, merele, perele, prunele, roșiile, vinurile moldovenilor – mândria lor. Bucuroși să lărgească spărtura în zidul sancțiunilor, rușii au reacționat foarte rapid cu cereri generoase în susținerea sfioasei oferte moldovenești. Problema a apărut însă de unde pragmaticii moldoveni se așteptau mai puțin – dovadă că o analiză pe toate părțile a posibilelor evoluții nu a fost făcută. Azi dimineață, de apariția ei în prim-plan a semnalat Agenția Națională de Transport Auto (ANTA). Autoritatea s-a văzut obligată să informeze operatorii de transport să evite traseul, pentru că la punctele de trecere a frontierei de stat a Poloniei cu Belarusul, situația „continuă să se agraveze”. Agenția a făcut trimitere la informația prezentată de același Minister al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova (MAIE), care cică monitorizează situația. Conform acestuia, la punctul de trecere de la Kukuryki – Koroszczyn sunt blocate toate unitățile de transport aflate la frontiera polono-belarusă, iar cozile camioanelor în așteptare se întind pe o distanță de peste 70 (!) de kilometri.
Ce se întâmplă acolo? Se dovedește că în ciuda permisiunii oferite de statul polonez ca TIR-urile cu acte în regulă să circule pe direcția către Belarus și Federația Rusă, mai multe organizații ale societății civile ucrainene și poloneze au organizat blocarea lor la toate punctele de trecere. Guvernul Poloniei a încercat să rezolve problema, dar fără succes, activiștii motivându-și acțiunea că orice comerț cu regimurile de la Moscova și Minsk sprijină și favorizează atrocitățile războiului de agresiune. Mai mult decât atât executivul polonez nu poate să facă, pentru că cei aproape 4 milioane de refugiați ucraineni, alungați de pe la casele lor de bombele și rachetele aruncate de ruși și intrați în Polonia, dar și cruzimea cu care rușii ucid oameni pașnici și prefac în ruine orașele și satele ucrainene nu lasă loc de altă atitudine. Blocarea aprovizionării ucigașilor, indiferent de unde provin mărfurile și ce statut au agenții care le transportă a devenit un deziderat de viață și de moarte. Câte TIR-uri provin din Republica Moldova nu ne spune nici ANTA și nici MAIE. Probabil sunt foarte multe, poate chiar majoritatea, având în vedere că nu prea multe țări s-au umilit să nu se alinieze sancțiunilor. În schimb ANTA face bine că lămurește situația, inclusiv din perspectiva prim-ministrului polonez, Mateusz Morawiecki de care depinde soluționarea problemei. Opinia oficialului se pliază pe acțiunile de blocaj ale societății civile, împărtășind cu ea „dezideratul aplicării unor sancțiuni adiționale pentru Federația Rusă ca răspuns la situația de urgență pe teritoriul Ucrainei, în special impunerea interdicției totale de efectuare a activităților comerciale cu Federația Rusă”. Punct.
În felul acesta, vrea-nu vrea, Republica Moldova, e nevoită să se conformeze. Doar că în această situație de conformare forțată, ea suportă costuri mult mai mari decât cele pe care a vrut să le evite, eludându-se pragmatic de la sancțiunile impuse Moscovei de majoritatea țărilor Europei. Costurile materiale sunt mari și grele pentru agenții economici care au urmărit un profit care le-ar fi venit prin gaura nealinierii la sancțiuni. Mult mai mari sunt însă daunele de imagine aduse statului. Decontările cauzate de acest comportament vor veni mai târziu. Dovadă că mult mai ieftin, mai convenabil și mai cu cinste e să construiești o politică externă mergând drept și în picioare, decât făcând zigzaguri și târându-te umilitor pe brânci. E valabil mai cu seamă dacă țara este mică, iar problemele ei sunt mari.
Valeriu SAHARNEANU, 23 martie 2022
