TABLETA DE VINERI. Pentru acei care nu sunt bine familiarizați cu limbajul șahistic sunt obligat, pur și simplu, să explic ceea ce am scris în titlu, or, dacă cuvântul „șah” este cumva clar, celălalt cuvânt — „mat” — ar putea stârni dubii printre utilizatorii „limbii moldovenești”, pline de rusisme… Așadar, în vorbirea actuală, termenul şah-mat este o metaforă irefutabilă a victoriei unui jucător în fața celuilalt jucător. Termenul şah-mat este, conform Dicționarului Etimologic Barnhart, o alternanţă a frazei ”shäh mät”, ceea ce înseamnă ”regele este neajutorat”. Alţii afirmă că înseamnă ”regele este mort”, deoarece atunci când şahul a ajuns în Europa prin intermediul lumii islamice, în arabă mäta înseamnă ”mort”. Moghadam a trasat etimologia cuvântului mat. Acesta provine din verbul persian mandan, ceea ce înseamnă ”să rămână”, care este înrudit cu latinescul maneö şi cu grecescul menõ (ce înseamnă rămân). ”Rămas” este utilizat cu sensul de ”abandonat”. Jucătorul va afirma ”Shãh” atunci când regele se află în şah. ”Mät” este un adjectiv persian tradus în ”pierdut, fără ajutor, învins”.
În fine, oricare dintre variantele de mai sus v-ar plăcea mai mult, sensul este unul și același, iar în limba lui Gigi Becali aceasta înseamnă că „Maia Sandu l-a ciuruit pe Igor Dodon”! De data aceasta, se pare, nu doar irefutabil, dar irevocabil și irecuperabil deopotrivă. Ce-i drept, a fost o victorie chinuită, dar nu atât de neașteptată, cum ar părea la prima vedere. Ca să nu zic că și Dodon nu este rege (vorba șahului), dar mai degrabă un clovn care i-a „zacalebit” pe toți (pentru buzoieni — „le stă oamenilor în gât”) și care nu poate să privească realitățile fără ochelari roz, dar se cramponează și se ține de orice pai care l-ar păstra pe linia de plutire. De altfel, mai multă lume nu știu de ce a uitat de gestul făcut de doamna Durleșteanu, care a fost decisivă în această confruntare dintre „forțele beligerante” și este tentată să aplaude (chipurile, este mână de mână cu președinta Sandu) sau să huiduiască Curtea Constituțională (chipurile, a luat o decizie politică), dar nu trebuie să fii jurist cu stea în frunte ca să înțelegi că la fel cum 54 este mai mare decât 46 (47), la fel și acțiunile Maiei Sandu nu pot fi etichetate altfel decât niște mișcări foarte bune în condiții de zeitnot (în limba șahului — lipsă de timp). Nu de alta, dar ce putea să facă președinta la aflarea veștii că Mariana Durleșteanu și-a retras candidatura de la funcția de premier? Nu cumva mai crede cineva că trebuia să meargă la o nouă rundă de negocieri (cu cine?) sau să aștepte cum alianța Dodon-Șhor plus cei câțiva (ne)afiliați vor „naște” o nouă candidatură? Maia Sandu a jucat repede și tare și acum ar putea bea șampanie (dacă de șampanie ne mai este în aceste vremuri de restriște). Este adevărat că mai planează unele suspiciuni când vine vorba de piedica pusă de Mariana Durleșteanu lui Igor Dodon, dar ce mai contează acum – Maurul și-a făcut treaba și poate să rămână acolo, la Londra…
Zic „ar putea bea Maia Sandu șampanie”, fiindcă nu este încă totul bătut în cuie și am putea avea surprize-surprize, or este multă lume supărată și frustrată, sunt mulți dintre acei cărora „îngerii falși” le-au dat peste mână, transformându-le așii de mână într-un fâs ordinar. Pe de-o parte, văzând cine sunt candidații la fotoliile de miniștri propuși de Igor Grosu, personal mi-am dat seama că de data aceasta totul se va juca în serios, deoarece, cu excepția câtorva candidați (doi la număr, dar nu le dau numele, pentru că aș putea greși și pe urmă de ce să-mi mușc coatele?), mi se pare un cabinet destul de solid, cu reale șanse de a face față lucrurilor. Spre deosebire de alții, eu nu cred că tinerețea unora și lipsa de experiență este un impediment, ba dimpotrivă… Pe de altă parte, chiar îmi este interesant cum vor gestiona situația socialiștii — dacă nu votează cabinetul Grosu, se pot consola cu gândul că au rămas băț și nu au trădat „ideea și electoratul”, iar dacă îl votează — își calcă cumva pe propriile orgolii, dar își asumă rolul de talaghir (frână), care mereu va atârna de gâtul cabinetului Grosu. Or, a pune bețe în roate și a „scrie versuri când nimic nu au a spune” este meseria casei lui Dodon, Zinaida Petrovna și K.
În fine, comportamentul lui Dodon din ultimele zile și dorința lui de a se considera încă mare mahăr poate fi înțeleasă, fiindcă greu este să te desparți de putere și de porecla de „președinte”. Se pare că după funcția de președinte al Republicii Moldova, acesta ar putea pierde și rolul de lider al socialiștilor — cel puțin gurile rele tot mai des și mai răspicat vociferează idei că Dodon ar putea fi dat jos și de la cârma PSRM — chipurile, formațiunea ar avea nevoie de un cal nou, poate fără mare stea în frunte, dar care face brazdă mai adâncă. În aceste condiții, unica funcție care i-ar mai alina orgoliile, neputința, durerea și nostalgia și l-ar face să se simtă și el mare și tare ar fi funcția (și aceasta doar onorifică) de președinte al Federației moldovenești de șah – Doamne, ce a fost și cine a rămas!!!
Cum se zice, dacă nu-i chip să fie cum trebuie, să rămână măcar cum este…
