„Angelus Soroca” alături de bolnavi

0
94

Cu prilejul sărbătorilor de Paşti, Asociaţia Obştească „ Angelus Soroca” a făcut donaţii beneficiarilor organizaţiei – pacienţi ţintuiţi la pat din oraşul şi raionul Soroca.

Astfel, 46 de soroceni au primit în dar pachete alimentare, care conţin pască, orez, hrişcă ş.a. Totodată, aceştia au primit şi produse parafarmaceutice, necesare zi de zi.

Donaţiile au fost posibile graţie mărinimiei altor oameni buni, care, anterior au sprijinit organizaţia noastră, în cadrul campaniei de colectare de fonduri de la finele anului 2016. Profitând de ocazie, vreau să menţionez că cei care vor să sprijine organizaţia noastră dără să scoată bani din buzunar, o pot face transferând 2% din impozitul pe venit achitat deja statului pentru anul 2016, către AO „Angelus Soroca” (c/f – 1013620006182), în momentul depunerii declaraţiei de venit pentru anul precedent ” a menționat Sergiu Dobrovolschi, director executiv al asociaţiei obşteşti.

AO „Angelus Soroca” activează din anul 2014.


Articolul precedentFOTOREPORTAJ: Donaţia ta a umplut farfuria unui flămând!
Articolul următorÎngheţurile timpurii de toamnă şi îngheţurile târzii de primăvară (II)
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.