Satul Voloave, în care am crescut și eu alături de alți copii și care reflectă dorul și bucuria din copilărie, se află la o distanță de 8 km în vest de orașul Soroca, între Coline Pitorești (LRM, vol.12, pag.448). Cel mai înalt deal cu înălțimea de 312 m se găsește la hotar cu s. Redi-Cereșnovăț și este așezat alături cu satul Volovița și comuna Parcani, având hotar cu moșiile Ocolina și Pârlița. 
Această amplasare confirmă frumusețea satului, ceea ce îi stimulează pe băștinașii plecați de a se întoarce din când în când cu dorul și gândul și amintirile despre această localitate, care a păstrat cultura și istoria, credința și dragostea transmisă de bunei și părinți. Satul este locuit de oameni gospodari, care s-au format în baza temeliei puse de răzeși și mazili.
Numele satului provine de la un nume de persoană: Vol (Volea), hipocoristicul numelui Vladimir. ‘’Vol’’+ suf. ’’– ova’’= Volova, iar la plural — Voloave (pag.245-259). Satul a fost întemeiat în a.1622, conform datelor Dicționarului statistic al Basarabiei din a.1923 și Enciclopediei Sovietice Moldovenești (Academia de Științe a RSSM, Chișinău, 1971, vol.2, p.75). Satul a fost atestat la 8 august 1629. 
Subsemnatul, ca și alți copii din mahală, aveam intenția să facem multe fapte bune în viață, dar nu întotdeauna reușeam. Satul Voloave astăzi nu e așa cum era înainte, deoarece mulți au plecat cu tristețe în căutarea fericirii prin alte țări. Se distrug rasele și identitatea națională, iar cu încetul se pierde ritmul activității.
Istoria dezvoltării satului Valoare, bazată pe surse statistice și pe materialele de arhivă, cuprinde următoarele date cronologice:
1622 — fondat satul Voloave;
1629 — atestat la 8 august, pe timpul domniei lui Miron Barnovschi- Movilă;
1646 — boiernașul Costin și fratele său Ștefan, fiii lui Toma, din satul Volova vând o parte din moșia denumită Tureatca Artemiei, soția lui Dumitrașco, pentru 30 de taleri bătuții [1, p.200];
1746 — satul este repartizat Smarandei, conform actului de partajare a moșiilor lui Constantin Mavrodin;
1781 — moșia lui Voloave este pomenită în hotărnicia târgului Soroca;
1806 — este atestată documentar biserica ”Sfântul Nicolai”, clădire din lemn înzestrată cu veșminte și cărți, alte podoabe necesare;
1817 — în satul răzășesc, conform Recensământului, sunt fixate 200 fălci de fânaț, 100 fălci de imaș, 100 fălci de arătură, iar locuitorii au fost împărțiți în 2 pături:
a) pătura privilegiată — alcătuită din 2 preoți, 1 dascăl, 1 palamar, 10 mazili (boierinași) și 3 văduve de mazili; 
b) pătura neprivilegiată — alcătuită din 25 de gospodării, 7 văduve și 16 burlaci (holtei), stăpânitori de pământ;
1819-1835 — satul s-a aflat în ținutul (județul) Iași, alături de alte localități ale Sorocii;
1865 — moșia răzășească cuprindea 1160 desetine de pământ, iar o parte de moșie aparținea mănăstirii Frumoasa din Moldova din dreapta Prutului, care stăpânea în întregime moșia Zastânca și această parte de Voloave ce îi revenise a fost denumită Zastânca-II;
1867 — la Voloave se deschide o școală elementară pe lângă biserică (ANRM. F.152, inv.1, n.g.152). Moșia mănăstirească a fost dată în arendă pe 12 ani grecului Dumitru Satiradi;
1869 — moșia răzășească Voloave a fost stăpânită de 48 de odnodvorțî răzeși, 33 de țărani și 2 mici burghezi (Mihail și Petru Mâra). Numele de familie Ganea o purtau 25 odnovorțî, 2 purtau numele Guțu, 3 — Ordovan, unu Gheorghiu, unu Durac, unu Moțoc. Proprietarii țărani purtau numele de familie Purice, Brăguță, Zamăneagră, Stratulat, Negru, Prodan, Cibotaru. (ANRM. F8, inv.1, pag. 46); 
1869 (1 noiembrie) — studentul seminarului teologic din Chișinău Feodor Ghârlea e numit preot la Voloave (KEB 1869, 21, pag. 168);
1869 — satul Voloave se află deja în volostea Ocolina;
1870 — țăranilor de pe moșia mănăstirească Voloave — Zastânca li s-au repartizat loturi de pământ în folosință de lungă durată, pe care ei trebuiau să le răscumpere prin plătirea de 15904 ruble mănăstirii;
1888 — un grup de răzeși din Voloave, care până atunci stăpânea pământul în devălmășie, s-au adresat la uprava de zemstvă din Soroca cu un demers în care au rugat să nu mai plătească impozitul în comun, ci fiecare în parte. ”Astfel, stăpânind în bătrânul “Brăguțescu” 78 des. de pământ, noi plătim în comun un impozit anual de 22 de ruble 38 de copeici, pe o listă de impunere comună. Până în prezent am plătit cu toții până 1888. În vederea creării unor comodități noi, am împărțit cele 78 desetine, stabilind cât pământ deține fiecare”; 
1890 — la școala din sat învățau 20 de băieți și 2 fetițe, care au fost instruiți de învățătorul Pantelimon Armaș, urmat mai apoi de Teodor Gribincea peste 7 ani;
1892 — sătenii erau nevoiți să îi solicite zemstvei din Soroca împrumuturi de cereale pentru hrană și semințe;
1896 — din cauza secetei, sătenii au solicitat 1618 puduri de porumb, 360 puduri de orz, pentru 555 de suflete;
1897 — conform Recensământului general, au fost numărați 778 de oameni (402 bărbați și 376 de femei), dintre care ortodocși au fost 762 de persoane. Astfel, Voloavele din județul Soroca au intrat în lista așezărilor din Imperiul Rus care depășeau 500 de suflete umane. În școala din sat a fost numit învățător Teodor Gribincea;
1901 — preotul Vladimir Tuzlucov din Chișeuți e transferat la Voloave (localitățile RM, vol. 4, pag.442); 
1902 — se construiește clădirea nouă din piatră a bisericii în locul celei din lemn ruinate;
1904 — școala de alfabetizare se închide din lipsa de mijloace pentru construcția unei încăperi. În această perioadă Voloave are o populație de 1210 suflete, o biserică, o școală elementară de băieți, 290 de oi, 176 de cai, 294 de vite mari cornute (dicționarul geografic la Basarabiei, București 1804, pag. 229);
1905 — în Voloave — Zastânca se numără 125 copii între 8-12 ani;
1909 — se termină pietruirea șoselei pe moșia satului Voloave în componența șoselei Soroca — Bălți;
1914 — se organizează un punct de închiriere a inventarului agricol în sat, care dispune de o semănătoare, un cultivator, treier, vânturătoare. Se sădește o livadă model, unde se plantează 170 de pomi;
1915 — pe câmpul de luptă din Primul Război Mondial este rănit Bolocan Hariton M., născut în Voloave;
1922 — în cadrul reformei basarabene, 126 de familii țărănești au fost împroprietărite cu 273 ha de pământ, iar 89 de locuitori din Zastânca-II au primit 242 ha de pământ;
1923 — satul Voloave din plasa Nădușita întrunea 212 case, 1205 locuitori, 2 tovărășii sătești, moară de vânt, școală primară mixtă, biserică, poștă rurală și primărie;
1924 — satul Voloave avea o populație de 1076 de locuitori, cu primarul Vasile Ganea, preotul Ion Mușcințchi, învățătoarea Irina Mușcinschi, Vera Ostapov. La Zastânca-II erau 420 de locuitori cu primarul, Condrat Prisăcaru, notarul Nicolae Ghiorghiu și cârciumarul Androe Zabrian. În localitatea Voloave activau două cooperative de consum — Folosul și Dobânda; 
1925 — la biserica Sfântul Nicolai din Voloave își începe activitatea tânărul preot Ioan Ilieș;
1930 — conform recensământului desfășurat la data de 29 decembrie, în satul Voloave au fost înregistrate 327 de case, 330 de gospodării, 1047 de locuitori, știutori de carte erau 229 de bărbați și 118 femei sau 41,2% din totalul locuitorilor de la 7 ani în sus. Structura națională: 1026 români, 4 ruși, un polon, 16 evrei;
1933 — în ambele sate funcționau câte o școală primară. În satul Voloave erau înscriși în cataloage 84 de elevi, iar în Zastânca-II erau înscriși 72 de copii. (În anuarul instruirii învățământului primar 1933, pag. 570). Învățătorii care instruiau copiii erau în școala din Voloave Maxim Vescu, Valentina Pantaz, Sofia Mâță. În școala din Zastânca-II erau Alexandra Pascari și Constantin Vrabie;
1940 — autoritățile sovietice au înregistrat la Voloave, pe data de 10 noiembrie, 1143 de locuitori, inclusiv 1122 moldoveni, 4 ruși, 17 evrei și 6 romi. Satul a fost inclus în județul Soroca;
1941 — mulți cetățeni ai Voloavei au fost supuși represiunilor staliniste, Ardovan Iosiv (n. 1905), fost primar, a fost arestat și condamnat la 8 ani privațiune de libertate, iar soția Nadejda a fost deportată în regiunea Tomsc din Siberia. În aceeași regiune au fost deportați și Gheorghiu Fedot (n. 1886) cu soția Alexandra și fiul Anton (Cartea Memoriei, catalog… pag. 421);
1944-1945 — conform Cărții Memoriei, au căzut în luptă și nu s-au reîntors la vatră din potopul de foc al Războiului al Doilea Mondial următorii locuitori ai satului Voloave (Cartea Memoriei, Chișinău 2004, vol. 3, pag. 264-265): Ardovan Vasile Petru, Chetrar Tudor Ion, Nistrean Ion Tudor, Guțu Vasile Ion, Railean Constantin Iosif, Ganea Zaharia Ion, Purice Serghei Petru ș.a. (datele Primăriei comunei Parcani);
Aniversarea a 61-a a Victoriei asupra fascismului au întâmpinat-o și veteranii Războiului al II-lea Mondial, Ganea Efim, Chetrari Vladimir, Leahu Anton, Iavorschi Grigore, Glijin Ion (informația Primăriei comunei Parcani);
1946-1947 — setea și foamea au întrerupt multe vieți omenești. Zaharia Donțu, cercetător științific superior originar din Voloave, aduce exemple convingătoare cum locuitorii satului foloseau rumegușul pentru a-și salva viața. Autorul împărtășește aceeași opinie, deoarece cunoaște realitatea din experiența proprie. Au pătimit în procesul deportărilor și Andrei Brăguța (n. 1891), Dumitru Ganea (n. 1897), Luca Gheorghiu (n. 1908), Afanase Bacalâm (1897), Mihail Cosciuc (n. 1909) cu soția Varvara și fiicele Iulita și Maria, Alexei Ganea (n. 1909) cu soția Iuliana, Maria Ganea (n. 1879) cu fiul Gheorghe, Mihai Ganea (n. 1906) cu soția Melania cu fiica Varvara și feciorii Alexei și Vasile, Vasile Petrovici (n. 1887) cu soția Ecaterina (n. 1891) și fiica Irina (n. 1929) cu fiul Epifan — toți aceștia au fost ridicați cu chiaburii. Cramarciuc Iustina a fost supusă represiunilor sub falsa acuzație de colaboraționism cu autoritățile române (Cartea Memoriei, catalog pag. 421, 422);
1949 — în noaptea de 5 spre 6 iulie, au fost ridicați și escortați de soldații înarmați în Siberia Bulat Nicolae (n. 1884) cu soția Paraschiva.
După ce localitatea a fost eliberată de așa-zișii chiaburi, a fost organizat colhozul Dimitrov, iar peste 5 ani se unește cu colhozul Kirov din satele Redi-Cereșnovăț si Parcani;
1962 — se schimbă numele colhozului Kirov în Serghei Lazo cu sediul Redi-Cereșnovăț. Populația din Voloave a fost reunită în două brigăzi mixte care cultivau cereale, floarea soarelui, tutun, sfeclă de zahăr, se ocupau de viticultură și creșterea animalelor;
1970 — satul Voloave era subordonat sovietului sătesc Redi-Cereșnovăț, avea 1326 de locuitori, inclusiv 621 bărbați și 705 femei, activa școala de 8 ani, clubul de instalație de cinematograf, biblioteca, punctul medical, creșa, oficiul poștal, o sucursală a Casei de Economii, puncte de deservire socială a populației (ESM, vol. 2 pag. 75);
1991 — datorită mișcării naționale, satul și-a recăpătat statornicia și s-a format colhozul Biruința, posedând 1468 ha de pământ, inclusiv 916 ha teren arabil, 13 ha vii și 12 ha livezi. Populația se redusese considerabil până la 1093 locuitori (569 bărbați și 524 femei);
1994 — s-a efectuat privatizarea pământului, iar 231 de locuitori au fost împroprietăriți cu 1,52 ha. Activează SRL ”Terera Veche”, care a luat în arendă 270 ha și 231 gospodării țărănești (de fermieri), 3 magazine, inclusiv al ConsumCOOP Alexandru cel Bun și 2 particulare, ale lui Vasile Purice și Zinei Prisăcari, oficiul medicului de familie (medic Lilia Procop, lucrători medicali — Valentina Zabrian, Anton Procop), grădinița de copii (șefa Zinaida Doinica, educatoare Lora Chetrar), căminul cultural (șef Andrei Zabrian), biblioteca sătească (șefă Anastasia Popescu), biserica Sf. Nicolae (preot Mihail Pânzari), gimnaziul (director Galina Zabrian);
2004 — recensământul efectuat în luna octombrie a fixat doar 948 de persoane (450 de bărbați și 498 de femei);
2006 — populația s-a redus considerabil, numărând 940 persoane (440 de bărbați, 500 de femei) inclusiv 934 de moldoveni, 8 ucraineni, 3 ruși, gospodării — 377, case — 377, din care 39 de case erau fără stăpân, fântâni — 80.
Satul Voloave a dat naștere mai multor profesioniști cu amintirea de la baștina de unde au plecat, astfel la Voloave s-au născut Lucia Purice (24.01.1949-23.05.1998, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artiștilor Plastici, Uniunii Jurnaliștilor din RM). A desfășurat o activitate literară și publicistică prodigioasă. A fost decorată cu ordinul Gloria Muncii.
Veronica Păcuraru (05.09.1955-03.02.2017), doctor în filologie, conferențiar universitar, profesoară de limba franceză, română și latină, a fost sora Luciei, a publicat peste 150 de lucrări științifice.
Zaharia Donțu, doctor în științe tehnice, conferențiar universitar, din 1966 e profesor universitar la Universitatea Tehnică din Moldova.
Sergiu Petrovici (n. 03.02.1940), doctor habilitat în științe economice, profesor universitar, a activat ca șef de catedră la USM, ASEM și UCCM. I s-a conferit titlul onorific Om Emerit (a. 2001).
Din domeniul trecutului țin activitățile președinților de colhoz care au rezolvat multiple probleme privind reunirea în două brigăzi mixte care cultivau cereale, floarea soarelui, tutun, sfeclă de zahăr și alte culturi agricole, obținând rezultate financiare deosebite pentru susținerea populației. În prezent din fostele colhozuri au rămas doar amintiri despre această formă de organizare a muncii.
În sat au activat mulți pedagogi dedicați copiilor. O perioadă îndelungată au muncit directorii școlilor și a gimnaziilor. Nu îi numesc pe nume ca să nu pierd pe cineva din vedere. 
Au plecat din satul Voloave mulți specialiști pentru a câștiga o viață mai bună, însă amintirile despre locul natal le-au rămas pentru totdeauna în memorie. Mulți visează să se întoarcă pentru a participa la reînvierea locurilor unde s-au născut. În legătură cu apropierea jubileului de 400 de ani de la fondarea satului Voloave, mă adresez cu rugămintea să fie creată o asociație a băștinașilor pe lângă Primăria comunei Parcani cu participarea directă a veteranilor, diasporei, organizațiilor obștești etc. pentru întemeierea pe lângă gimnaziu (școală) a unui muzei cu denumirea “Satul Voloave: trecut, prezent, viitor” cu următoarele compartimente:
− Istoria și proveniența satului (materiale din arhivă);
− Întocmirea standurilor și placardelor despre cronica evenimentelor de dezvoltare a satului;
− Participarea veteranilor în al Doilea Război Mondial;
− Descrierea valurilor de deportări din 12, 13 iunie 1941, 6-9 iulie 1949 (operațiunea IUG), 1, 2 aprilie 1951;
− Colectarea materialelor vechi, hainelor purtate în trecut, covoare vechi, felinare, fiare de călcat, monede vechi, stative pentru țesutul covoarelor, coveți pentru păstrarea pâinii etc.;
− Istoria bisericii Sf. Nicolae pe etape de înălțare. 
E rațional de divizat satul în sectoare, iar băștinașii și elevii vor colecta diferite exponate pentru a prezenta în formă definitivă proiectul prealabil al muzeului cu sprijinul financiar al tuturor în limita posibilităților.
Sergiu Petrovici,
doctor habilitat în economie, profesor universitar, Om Emerit, originar din satul Voloave
