Vitezomanii riscă amenzi de până la 1800 lei, iar prietenii lui bahus – 25.000 lei

0
33
Concursul încurajează şoferii disciplinaţi

Legea pentru modificarea unor acte legislative, care prevede amendarea sancțiunilor aplicate șoferilor, a fost publicată în Monitorului Oficial… Noua lege prevede că pentru depășirea vitezei de circulație vor fi aplicate amenzi de până la 1800 de lei…În același timp, conducerea în stare de ebrietate va fi sancționată cu amendă de până la 25 de mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la șase luni la un an. Pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier, șoferii vor primi amenzi, vor fi privați de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la șase luni la un an, vor fi obligați să muncească în folosul comunității pe o durată de la 20 la 40 de ore sau vor fi supuși arestului contravențional pe un termen de la 7 la 10 zile.

Legea va intra în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

Articolul precedentSuntem pregătiți să facem față noilor inundații? (II)
Articolul următorCopiii internaţi în spitalul raional din Soroca vor beneficia de lecţii gratuite de engleză
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.