VIDEO// „Fenomenul Bulboci”, preluat și de alții: un proiect mic, cu efect mare

0
1089

Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova: COMUNICARE PENTRU SCHIMBARE

Conform statisticilor oficiale, anul trecut, în Republica Moldova au fost adunate peste 3.000.000 de metri cubi de gunoi. Partea leului din acest munte uriaș al iresponsabilității și inconștienței noastre revine persoanelor fizice — circa 2.000.000 metri cubi, iar restul de 1.000.000 metri cubi — întreprinderilor. Problema însă nu constă în aceste cifre îngrozitoare — la urma urmei, gunoiul, menajer și de alt fel, face parte din viața noastră, dar în faptul că la noi nu există un sistem ordonat de colectare, sortare și de reciclare a deșeurilor, multe dintre ele periculoase pentru sănătatea oamenilor. Infrastructura localităților noastre prevede, în cel mai bun caz, doar prezența unor gunoiști autorizate care, după cum știe fiecare dintre noi, suferă la capitolul „amenajare” sau este ignorată de o bună parte din cetățeni.

Statisticile spun că doar 30 la sută din populație are acces la evacuarea organizată a gunoiului. Celelalte 70% aruncă gunoiul la gunoiștile formate „ad-hoc”, numărul cărora este de peste 5.000!!! Pe de altă parte, cică o jumătate din orașele Republicii Moldova sortează cumva deșeurile, dar specialiștii spun că astfel de concluzii sunt pripite și mai mult irealiste. Precum este greu de crezut că în Republica Moldova există doar 10 raioane în care deșeurile nu sunt sortate măcar cumva, or numărul lor este cu mult mai mare… Și dacă statisticile vizează, în mare măsură, doar mediul urban, putem doar să ne imaginăm ce se întâmplă la sate, acolo unde nu există bani și posibilități pentru lucruri mai importante, darămite pentru astfel de „mărunțișuri” ca gunoiul și gunoiștile. Păi, o să fiți plăcut surprinși, probabil, dar în raionul Soroca există mai multe localități în care noțiuni ca „sortarea și transportarea deșeurilor” sau prezența tomberoanelor/pubelelor nu țin de ziua de mâine, ci sunt o realitate a zilelor noastre. Despre aceasta am vorbit de curând, în emisiunea „Observatorul”, cu ex-primarul comunei Bulboci, profesorul Iurie Cojocaru, și primarul satului Schineni, Silvia Leșan, optimismul cărora a fost secondat de intervențiile mai mult decât grăitoare ale unor cetățeni care au simțit pe propria „piele” ce înseamnă să colectezi și să evacuezi gunoiul ca în Europa, dar nu să-l arunci unde nimerești, ca pe timpurile lui Papură Vodă. Or, prin implementarea unui proiect ce ține de aprovizionarea populației cu tomberoane, aceștia au demonstrat că se poate și la noi, iar alții le-au urmat exemplul.

AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


Articolul precedentCică, Decebal a fost conducătorul Daciei…, după care a vândut-o și și-a luat BMW.
Articolul următorAstăzi, persoane confirmate cu Covid – 1674, persoane tratate și externate – 2114, decedați – 40. În raionul Soroca – 8 persoane infectate.
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.