Veste bună: Moldovenii stabiliți în Grecia își vor putea converti permisele de conducere

0
102

  Cetățenii moldoveni stabiliți în Grecia, în câteva săptămâni, își vor putea converti permisele de conducere, a declarat ambasadorul Republicii Moldova în Republica Elenă, Andrei Popov. Potrivit oficialului, un Acord în acest sens a fost negociat între autoritățile de la Chișinău și cele de la Atena, radiomoldova.md

„Am finalizat negocierile cu privire la Acordul de recunoaștere reciprocă. Cetățenii moldoveni care locuiesc în Grecia, nu este vorba despre turiști, pentru ei permisul este valabil trei luni de zile, dar cei care sunt stabiliți aici nu vor mai trebui să dea examene teoretice și practice, permisul acestora va fi convertit în cel grecesc”, a menționat Andrei Popov.

Precizăm că Republica Moldova are încheiate trei Acorduri de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere – cu Italia, Turcia și Lituania.

De asemenea, anterior a fost semnată o Declarație de intenție cu Ministerul Federal al Infrastructurii Digitale și Transport al Germaniei cu privire la procedura de conversiune a permiselor de conducere.

Permisele de conducere eliberate de autoritățile Republicii Moldova sunt recunoscute în baza prevederilor Convenției de la Viena asupra circulației rutiere din 1968 într-un șir de state atât din Uniunea Europeană, cât și din afara spațiului comunitar.


Articolul precedentVeteranii din raioanele Soroca și Drochia vor demonstra, pe terenul de fotbal, că mai au „benzină în instalații”
Articolul următorS-a redeschis, după reparație, grădinița ”Ghiocel” din municipiul Soroca
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.