Doamna Veronica Chițan este o foarte bine cunoscută și recunoscută promotoare a muzicii corale și a romanței în Câmpia Sorocii și nu numai. Vine de la sudul Basarabiei, din satul Vladimirești (sau cum i se zice satului încă de pe vremea sovietică — Vladimirovca), comuna Găvănoasa, județul Cahul. Studiile de 11 clase le-a finalizat la Școala medie din Găvănoasa, iar în anul 1972 a absolvit Colegiul „Ștefan Neaga”, după care este repartizată la Soroca, la Colegiul Pedagogic, în postură de profesoară de dirijat coral și canto. A studiat prin corespondență și a absolvit Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu” (astăzi Academia de Muzică, Arte și Teatru). Nu mai puțin de 48 de ani doamna Chițan a muncit la această instituție, iar în prezent, în calitatea sa de pensionară „de lux”, este conducătoarea deja faimosului cor „Orantis”. Este căsătorită. Soțul, Alexandru, a fost profesor la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”, clarinetist și saxofonist la fel de bine cunoscut la Soroca, iar cei doi fii locuiesc peste hotare — Alexandru-junior în Germania, iar Sergiu în Italia. De curând corul condus de doamna Chițan a revenit de la Viena, unde a pus un frumos accent anului muzical-cultural 2019. Prilej cu care i-am solicitat un expres-interviu celei care nu-și precupețește puterile pentru a ne duce faima peste tot, inclusiv și în capitala recunoscută a valsului…
− Stimată doamnă Veronica Chițan, până a vorbi mai pe îndelete despre corul „Orantis” și tot ce ține de el, aș vrea să ne vorbiți pe scurt despre vremurile care au precedat apariția pe scenele lumii a acestei formații corale de excepție. Acei care iubesc muzica corală își dau bine seama că un astfel de colectiv nu apare pe loc gol, ci este un fel de cireașă de pe tortul… artei corale. (Apropo, doamna Chițan este și o gospodină excepțională, iar din torturile făcute de Domnia sa, cu diferite ocazii, am gustat și eu…)
− Faptul că am ajuns la Soroca a fost, probabil, o simplă coincidență. Țin minte că la repartizare era doar un loc la Soroca și acesta mi-a revenit mie. Să știți că niciodată nu am regretat acest lucru, fiindcă am găsit aici multă lume bună și frumoasă. Întotdeauna am muncit cu dăruire de sine și drept răsplată sunt absolvenții mei, acei care au devenit muzicanți și lucrători de cultură importanți, și nu doar la Soroca și în Republica Moldova. Mă mândresc cu astfel de discipoli ca Angela Rezuș, care astăzi este profesoară la Școala de Arte „Eugen Coca”, cu Mariana Cojocaru, cu Pavel Munteanu și cu atâția alții. În cadrul Colegiului Pedagogic am condus ansambluri academice și folclorice, care au câștigat mai multe locuri premiante și Diplome la diferite concursuri…
− Atunci, în postura de profesoară, probabil, nici nu visați că succesul cel mare încă urma să vină și numele lui va fi corul „Orantis”.
− Să știți că pentru mine succesul înseamnă tot ce am făcut bun și frumos acolo unde a fost nevoie de mine. Nu sunt și niciodată nu am fost persoana care să se bată cu pumnul în piept și să aspire la aplauze nemeritate. Eu am muncit mereu și dacă această muncă nu a fost în zadar mă bucur. Cât privește corul „Orantis”, apariția lui a fost mai prozaică și mai neașteptată decât puteți să vă imaginați. Totul a început de la părintele Nicolae Robu care, probabil, fiind impresionat de muzica corală, mi-a propus să fondăm un cor bisericesc în cadrul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului”. Era în anul 1994, iar nașterea colectivului a avut loc chiar de Ziua Sfântului Nicolae. Din cor făceau parte colegi de-ai mei, foști discipoli, care erau la Soroca. Pentru noi a fost o experiență inedită, dar în același timp frumoasă și înălțătoare, deoarece cântecul laic este deosebit de cântecul bisericesc. Am cântat în strană, de altfel, 21 de ani.
− Până când a venit cineva de la Viena, care v-a văzut, i-ați plăcut și de atunci „Orantis”-ul iese din îngusta orbită a Sorocii și pătrunde pe niște scene la care alții pot doar să viseze.
− Nici chiar așa. Am concertat la Viena de două ori, iar îngerul nostru păzitor, doamna care ne-a scos în lume se numește Lucreția Precul-Petcovici. Soroceancă de origine, doamna Lucreția locuiește la Viena din anul 1970, iar 21 de ani a fost voluntară în Secția cultură a primăriei din Viena. Prima noastră vizită la Viena s-a produs în anul 2010, iar de curând am revenit de la a doua „escapadă” în capitala valsului. Grație doamnei Lucreția Precul-Petcovoci noi am fost primul colectiv din Basarabia care a participat la concertele de la Viena dedicate sărbătorilor de iarnă. La aceste concerte participă sute de colective din diferite țări. Anul acesta am avut noroc și de un alt înger păzitor pe nume Sava Sifora, care ne-a oferit o mare surpriză — cazarea pentru două nopți a fost din contul primăriei. Inițial, organizatorii ne anunțaseră că totul va fi pe cont propriu. Ce-i drept, și noi am fost la nivelul așteptărilor și am dat un concert de zile mari.
Veronica CHIȚAN: De când mă țin minte, am un sentiment aparte față de întregul patrimoniu al muzicii noastre naționale. Nu sunt indiferentă nici de valorile muzicii universale. Aceste domenii sunt dragi sufletului meu. Sunt încântată de frumusețea și armonia muzicii religioase. În repertoriul corului am ales creații diverse, din diferite epoci și stil de interpretare. Dacă din ziua fondării corului bisericesc am ales doar repertoriu pentru oficierea liturghiei, atunci când am avut invitația să participăm în cadrul Festivalului de la Viena am pregătit colinde din zona Sorocii, dar și de compozitori basarabeni.
− Să înțelegem că nu este vorba de un concurs, ci de un simplu festival, dacă se poate zice „simplu” despre ceea ce are loc într-un oraș ca Viena.
− Este adevărat, nu este un concurs, nu se înmânează premii și diplome. Fiecare colectiv prezintă nu doar arta corală din țara de unde vine, dar și obiceiurile și tradițiile locului. Anul acesta noi, de exemplu, am prezentat jocul zoomorf „Căluțul și capra” și după aplauzele furtunoase am înțeles că spectacolul a prins la public.
− Apropo, dar care au fost condițiile participării la concert — câte minute ați evoluat, ce lucrări ați interpretat, cine sunt autorii…
− Fiecare colectiv a avut la dispoziție 30 de minute. Noi am interpretat 12 lucrări, inclusiv și un colind în limba germană. Vreau să spun că colindele interpretate de noi au fost culese din zona Sorocii, am avut lucrări scrise de sorocenii Anatol Rudei și Anatol Tacu, dar și muzică de Ciprian Porumbescu, Gavriil Muzicescu, Timotei Popovici, Cristi Danielescu… Punctul culminant a fost însă evoluția noastră în Capela Palatului Schonbrunn, acompaniați de soroceanca noastră Doina Andronic la orgă. A fost ceva de-a dreptul dumnezeiesc, ți se făcea pielea ca la găină și ți se oprea un nod în gât de emoții.
Veronica CHIȚAN: Eu consider că muzica corală este prima treaptă în ascensiunea spre muzica cultă. Cântarea corală este un gen al muzicii și de aceea trebuie privită și analizată numai în ansamblu cu muzica. Corul este cel mai numeros și cel mai accesibil fel de educație vocală, cea mai eficientă metodă de a dezvolta și educa cultura cântului în ansamblu.
− Doamnă Chițan, dacă veni vorba de nume, chiar ar fi bine ca cititorii noștri să-i cunoască pe acei care, împreună cu Dvs., fac ca inimile oamenilor să tresară de bucurie și de fericire.
− Fac acest lucru cu deosebită plăcere, dar trebuie să știți că nu suntem un colectiv profesionist și fluctuația artiștilor persistă. Cu atât mai mare este meritul celor care sunt alături de mine — maestrul de concert Lidia Tacu, Tatiana Rudei, Angela Rezuș, Andrei Chiriac, Ruslan Zabolotnâi, Ion Rotari, Vasile Sulima, Elena Botnari, Marina Andruiță, Iulia Gornari, Gheorghe Beșleagă, Pavel Muntean, Tatiana Ursu. Pe lângă acest nucleu un aport deosebit îl aduc elevii și studenții de la Colegiul „Mihai Eminescu”, Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”, Liceul Teoretic „Constantin Stere”. Mulțumesc din suflet acestor oameni frumoși, care înseamnă foarte mult pentru noi și care dau un suflu aparte vieții și creației mele. Altfel, în urma atestării din anul 2009 corului „Orantis” de la Palatul de cultură din Soroca i s-a conferit titlul de „Cor-model” de gradul I. Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când purtăm acest prestigios titlu.
− De alte concerte și turnee nici nu mă încumet să vă întreb, fiindcă entuziasmul și voluntariatul își au limitele sale și totuși…, ce urmează mai departe?
− Nu vă supărați, dar chiar nu vă pot răspunde la această întrebare. Vă pot spune că acest cor a fost păstrat grație străduințelor părintelui Nicolae Robu, dar ce va fi mâine-poimâine numai Dumnezeu știe. Astfel, fiecare membru al corului este liber să facă ce dorește. Eu, bunăoară, cânt la Biserica Sfânta Parascheva. Și încă ceva. Vreau să mulțumesc pentru sprijunul și ajutorul acordat Consiliului raional și Secției raionale cultură în persoana domnului Grigore Bucătaru, care promovează arta și cultura corală.
− Și ultima întrebare: de ce „Orantis”, ce înseamnă acest cuvânt?
− În traducere din limba greacă înseamnă rugăciune, cel ce se roagă.
− Mulțumesc pentru interviu și mă rog și eu, alături de alți iubitori ai artei corale, să vă dea Domnul putere și să țineți aprinsă flacăra „Orantis”-ului. Vă doresc un AN NOU 2020 plin de sănătate și de noi realizări. Mai cu seamă că este anul Șobolanului, anul Dvs.
...Deloc întâmplător am terminat acest interviu pe o notă pesimistă, fiindcă plină de spini și de incertitudine mi se pare ziua de mâine a acestui extraordinar cor. Cu părere de rău, limitele morale și nu doar morale ale doamnei Veronica Chițan și a celei care îi este sprijinul și mâna dreaptă, Lidia Tacu, sunt pe sfârșite, iar cineva care să salveze colectivul nu se întrezărește la orizont. Și dacă speranța moare ultima, și dacă încă nu a secat pământul sorocean de oameni cărora le pasă, îmi exprim și eu convingerea (în astfel de cazuri se zice „ferma convingere”, dar eu nu risc) că s-a găsi cineva, din autorități sau cineva potent financiar, care va continua această frumoasă poveste pe nume corul „Orantis”.
