Vârsta de pensionare pentru bărbați și femei în Republica Moldova va fi egalată peste patru ani

0
1222
sursa: www.bing.com, Imagine generată de IA

Vârsta de pensionare în Republica Moldova va fi egalată peste patru ani, scrie IPN. Din anul 2028, atât bărbații, cât și femeile vor obține dreptul de pensionare la 63 de ani. Momentan femeile se pensionează la 60 de ani și 6 luni, iar vârsta de pensionare crește cu șase luni anual. Din 1 iulie 2024, femeile se vor pensiona la vârsta de 61 de ani, transmite IPN.

Legea prin care s-a decis egalarea vârstei de pensionare s-a votat în 2021, la inițiativa lui Dan Perciun, atunci președinte al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Legislatorii au invocat indicatorii demografici înregistrați în Republica Moldova, care arătau că ponderea persoanelor în vârstă de peste 60 ani este în creștere continuă. De asemenea, se făcea trimitere la faptul că un șir de state europene au pornit procesul de egalare a vârstelor de pensionare ale femeilor și bărbaților și de majorare ulterioară a vârstelor de pensionare, inclusiv până la 65 de ani în Cehia, Franța, Grecia, Lituania, Ungaria, Malta, Austria și România, 67 de ani în Danemarca, Germania, Olanda și Spania, 68 de ani în Irlanda, Finlanda și Marea Britanie.

Stagiul complet de cotizare în cazul bărbaților este de 34 de ani. În cazul femeilor, până pe 30 iunie anul curent, stagiul complet este de 33 de ani și 6 luni, iar din 1 iulie se va egala cu al bărbaților și va fi 34 de ani.

Pentru persoanele care nu au stagiu complet se calculează pensia incompletă, mărimea căreia este proporțională cu numărul de ani de stagiu. Persoanele care au o vechime a stagiului de cotizare mai mică de 15 ani, nu au dreptul la pensie, ci doar la o alocație pentru persoanele în vârstă, care este de 50% din mărimea pensiei minime pentru limită de vârstă.

 

Citește articolul integral AICI.


Articolul precedentDrojdie proaspătă sau drojdie uscată? Care este mai bună şi când trebuie folosită fiecare
Articolul următorGigantul de piatră din nordul Republicii Moldova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.