Tot mai des auzim și citim despre faptul că prețul barilului de petrol se ridică, apoi scade, prețul aurului la fel, ba o ia în sus, ba în jos. Pentru o bună parte din populație informația este puțin importantă, pe motiv că nu prea avem zăcăminte de petrol, iar aurul nostru… este la alții. Deși nu este pomenită în aceste liste, în top-ul celor mai valoroase bunuri a fost și rămâne apa. Apa noastră cea de toate zilele.
Acest lichid prețios, fără care nu doar viața omului, ci practic existența a tot ce este viu pe lumea asta nu este posibilă, pare ignorat. Mai ales la noi, zonă în care aceasta mai este, dar nu din belșug, cum era odată. Și dacă în unele regiuni apa a ajuns să coste mai mult decât petrolul, la noi apa din fântâni, izvoare, râuri ș.a. ne pare un dar firesc și mai rar ne îngrijim de ea. Până când aceasta devine tot mai puțină.
La Băxani problema a fost rezolvată, parțial
În satul Băxani din raionul Soroca există o sondă, la care sunt conectate mai mult de jumătate din gospodării. Unii o folosesc în consumul zilnic, alții mai aduc apă din fântâni. Din cele în care a mai rămas apă, desigur. “Anterior, pe timpul fostului primar, a fost forată sonda, era prin 2014, ne spune Ghenadie Pereteatcu, primarul satului Băxani. În 2016, am adus turnul în sat și timp de doi ani am făcut conectările prin localitate. S-au conectat cam 60% din populație, restul continuă să se aprovizioneze cu apă de la fântână. Am vrea mult să ne conectăm la rețea, chiar este și un proiect de racordare a satelor Vanțina, Schineni, Băxani și Șolcani, pentru noi ar fi ușor, fiindcă avem rețele, avem turnul și am face doar conectarea. Ar fi și mai ieftină apa, căci acum oamenii plătesc cam 20 lei/m3. Centrul de Sănătate Publică din Soroca ne-a bucurat de fiecare dată cu rezultatele bune ale apei din sonda noastră. Doar că debitul nu este prea mare, așa că încercăm să o utilizăm rațional când este posibil”.
La Comarna problema urmează să fie rezolvată cu bani europeni
Secarea fântânilor nu este doar o problemă locală, și nici doar națională, ci una regională, dacă nu chiar globală. Probleme cu secarea fântânilor sunt și în comuna Comarna din județul Iași, localitate înfrățită cu Băxaniul din Câmpia Sorocii. “La noi este aceeași situație cu secarea fântânilor, afirmă Constantin Grădinaru, primarul comunei Comarna. Chiar și la mine acasă, când am făcut fântâna acum 20 de ani, erau cam trei sferturi cu apă, apoi a tot scăzut și a tot scăzut. De vreo 2-3 ani fântâna cu adâncimea de 17 metri s-a uscat. Problema apei în localitate nu este încă rezolvată, dar am fost incluși într-un proiect mare operațional ca să fim conectați la magistrală. Lucrările nu se vor face din bugetul local, ci din fonduri europene. Din discuțiile purtate cu partenerii de la “Apa vitală”, care se ocupă de proiectare, în 2023 lucrările vor fi executate.”
Secarea fântânilor ne afectează pe toți!
Nu toți cetățenii din raion au speranța că apeductul va ajunge și la ei în sat. Așa că unica soluție rămasă sunt fântânile. Pe unele le adâncesc, fac altele noi cu mai multe burlane, poate-poate cumva vor rezolva problema crizei apei. Printre cei care sapă fântâni de ani buni în raionul Soroca este și o echipă de bărbați de la Ruslanovca. Din această echipă face parte și Andrei Bruma, cu care am discutat anterior în timp ce săpau o fântână cu peste 10 burlane. În doi, trei sau patru, ajutați de gospodar și vecinii acestuia, munca merge mai cu spor. Nu mai ține minte câte fântâni a săpat, dar sunt peste 100 și nu doar în raionul Soroca. “Acum vreo cinci ani m-a luat un om din sat la lucru la săpat fântâni și iată așa a început totul, își amintește Andrei. Ultimele luni, de când seacă fântânile, oamenii apelează la noi în toată ziua. Este tare greu și nici nu dovedim să mergem peste tot. Situația cu apa este tare rea și noi vedem asta. Chiar și unde era prea mult, acum mai că nu-i deloc. Poate părea, la prima vedere, că este bine, fiindcă avem de lucru, dar nu este așa. Secarea fântânilor ne afectează pe toți.”
Pe timpuri, fântânarii le săpau cu mâna, astăzi tehnica le este de mare ajutor. Odinioară săpatul fântânii nu era doar o chestiune strict tehnică, ci una cu tradiții, astăzi însă multe dintre obiceiurile legate de acest lucru s-au cam uitat. Doar unii fântânari le cunosc și încearcă să le mai păstreze. “Când se sapă o fântână, nu se șuieră, continuă Andrei Bruma. Femeile nu au voie să se apropie de acest loc când se facem fântâna. Dacă este să vorbim de tradiții din bătrâni, fântânarul nu avea voie să… păcătuiască, așa să-i zicem, nici măcar cu femeia lui. Dar în acest caz sau trebuie să te lași de fântâni, ori să te desparți de femeie”, râde bărbatul, susținut de colegii săi.
În fântânile noastre nu mai este cea mai bună apă
Problema crizei aprovizionării cu apă a localităților nu poate fi rezolvată pe termen lung doar prin fântâni mai multe sau mai adânci. Cel puțin așa consideră și președintele Societății Ecologice „Biotica”, Gabriel Mărgineanu. “O soluție urgentă și foarte importantă este legată de bazinele acvatice, și anume înlăturarea îndiguirilor ilegale și a bazinelor acvatice create artificial pe parcursul râulețelor care se varsă în râurile mari, crede Gabriel Mărgineanu. Asta este obligatoriu de făcut în toată republica. Dacă nu se va face acest lucru, situația nu se va îmbunătăți. Dar dacă se va face așa, va crește nivelul apelor din fântâni, desigur că nu deodată, dar în vreo 15-20 de ani. Acest lucru este un element important care influențează direct la chestia asta, al doilea element sunt fâșiile forestiere de protecție, bune, nu un rând, nu două, nu la întâmplare. Fâșiile forestiere de cel puțin 20 de metri de-a lungul tuturor bazinelor acvatice, în special a râulețelor mici, care vara, din considerentul că sunt expuse la soare, practic seacă integral. Sigur că, și la râurile mari este nevoie de aceste fâșii de protecție. Al treilea moment este gestionarea lor corectă, unde este nevoie aceste porțiuni să fie curățate, salubrizarea este necesară, mai ales că la noi râpile și râulețele sunt considerate gunoiști. Dacă este să vorbim de aprovizionarea cu apă, nu există o soluție standard pentru toate localitățile, soluția corectă este în fiecare sat și oraș diferită, în funcție de specificul său. De exemplu, în zona Nistrului de Jos, avem localități unde sondele sunt la 280-290 metri, în iar altele la 130-160 metri. Vă dați seama ce diferență este! Contează mult toate detaliile, sunt zone unde este împădurire bună, dar și zone cu împădurire slabă. Sunt localități unde sistemul de alimentare cu apă integral este nou și bun, dar avem și localități unde o porțiune este din azbest, o porțiune din metal și alta din polipropilenă. Situațiile sunt diferite.”
Cât privește vechea vorbă că “cea mai bună apă este în fântâna mea”, Gabriel Mărgineanu zice că demult nu mai este așa. Iată și argumentele sale. “Cea mai bună apă nu mai este din fântânile noastre, această zicală este depășită, categoric. Cei 50-60 de ani de chimizare puternică a pământului, de abordare total antinaturală a făcut ca situația să se schimbe radical, și ceea ce cunoșteau bunicii și părinții care sunt mai în vârstă nu mai este valabil absolut deloc. Poate omul s-a deprins cu ea, căci este mai rece, că o ei direct cu cana din fântâna din fața casei, dar dacă ne referim la calitatea ei, nu mai este valabil. Nici chiar la unele izvoare.”
Oricât ar părea de straniu, dar soluția pentru rezolvarea crizei apei este una simplă — să ne reîmprietenim cu natura. Apele nu sunt un element distinct din natură, ci fac parte dintr-un tot întreg, și dacă vom avea grijă de ele, de păduri, nu vom mai transforma râulețele în gunoiști și nu vom gâtui Nistrul și alte râulețe cu hidrocentrale, apele ar putea să revină în fântâni. Iar calitatea apei depinde tot de noi, căci nu păsările și animalele sălbatice aruncă cu chimicale în stânga și în dreapta, ci tot noi, oamenii pretins civilizați.
