Vedeți AICI cum arată Harta turistică a Republicii Moldova

Moldova poate fi o redescoperire pentru mulți dintre noi și un loc ideal de odihnă pentru turiștii care ne vizitează țara. După ce a călătorit și a văzut mai multe locuri deosebite, unele mai puțin cunoscute, jurnalistul Vadim Șterbate, în parteneriat cu Agenția de turism „Valentina-Tur”, a venit cu inițiativa de a realiza o Hartă turistică a Republicii Moldova, care include aproximativ 200 de destinații ce ne duc în diferite colțuri ale țării.

“Ideea unei hărţi turistice a Moldovei de dincoace de Prut mi-a venit acum vreo 7 ani, pe când am început a exploara destinaţiile turistice dintre Nistru şi Prut. Hărţile care erau în vânzare nu-mi plăceau, deşi erau făcute profesionist, multe dintre destinaţiile turistice nu erau incluse acolo. Iar în Republica Moldova avem sute de astfel de locuri şi nu doar Soroca, Orheiul Vechi, Cricova, Ţâpova, Curchi sau Căpriana. Ba chiar şi Soroca sau Orheiul Vechi nu se limitează doar la cetate ori la satele Butuceni şi Trebujeni, în preajma lor sunt alte zeci de locuri care trebuiesc vizitate şi promovate. O bună parte din destinaţiile de pe hartă le-am vizitat deja, altele vreau să le văd, de un lucru sunt sigur, harta aceasta nu este una completă, ştiu că mai există şi alte destinaţii care merită şi trebuie să fie adăugate aici. Îmi pare bine că Agenţia turistică „Valentina Tur” a susţinut ideea să elaborăm această hartă”, ne-a împărtășit autorul hărții,Vadim Șterbate.

“Această hartă turistică poate servi drept instrument important pentru crearea de itinerarii turistice pentru excursii, sejururi, maratoane, pelerinaje etc.. În același timp, cu ajutorul acestei hărți vă puteți autoinstrui în domeniul patrimoniului natural, istoric, cultural și religios al țărișoarei noastre, astfel, obținând cunoștințele pe care fiecare cetățean ar trebui să le posede”, spune Alexandr Umaneț, Director Executiv în cadrul Agenției de Turism „Valentina-Tur” din orașul Soroca, Drochia, Florești și Rîșcani.

Harta în verisune digitală poate fi văzută AICI sau descărcată AICI.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*