Trei cerințe au adoptat participanții la Mitingul din PMAN

0
196

 Cei câteva zeci de mii de participanți la Protestul din Piața Marii Adunări Naționale au adoptat, în unanimitate, o Rezoluție, prin care solicită demisia Guvernului, declanșarea alegerilor anticipate și anularea pachetului de legi votate în ședința Parlamentului din 3 decembrie 2020.

„Noi, cetățenii R. Moldova, întruniți la mitingul de protest în PMAN, ne opunem acțiunilor antipopulare ale regimului Dodon-Șor, care încalcă rezultatele alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020. Alegerile au arătat clar în ce direcție RM vrea să se miște. Cetățenii au cerut Președintelui lupta împotriva hoției, sărăciei și minciunii, i-au cerut să scoată țara din izolare internațională, ca instituțiile statului să combată efectele crizei pandemice și economice. Cetățenii au cerut curățarea clasei politice prin alegerile parlamentare anticipate.

Regimul lui Dodon nu se poate împăca cu înfrângerea. Încearcă să reducă din atribuțiile Președintelui ca să poată fura mai departe.

Adunarea cetățenilor cere să fie îndeplinite imediat următoarele cerințe:
1. Demisia Guvernului Chicu.
2. Declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.
3. Anularea pachetului de legi votat în mod abuziv cu încălcarea normelor și procedurilor de validare.

În cazul în care nu vor fi demarate acțiunile necesare, ne rezervăm dreptul să întreprindem toate măsurile și acțiunile necesare constituționale pentru a contracara uzurparea puterii de stat”, se spune în Rezoluție.


Articolul precedentIarăși?!! Cine aruncă gunoiul în defileul Bechir? / VIDEO
Articolul următorDacă mergi în Italia, nu mai ai nevoie de autoizolare. Vezi la cine se referă acest lucru
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.