Top 5 atracții turistice din raionul Drochia

0
378

Cunoaștem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Dar este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. 

Vila cu legende de la Mândâc

Cavoul familiei Ohanowicz

Între satele Mândâc şi Cotova, din actualul raion Drochia, în 1877 a început construcţia unui conac de toată frumuseţea. Boierul de origine poloneză Kaetan Ohanowicz şi-a ales acest loc pentru viitoarea sa reşedinţă impresionat de frumuseţea şi liniştea de aici. Clădirea cu două niveluri are o arhitectură cu specific polonez, deosebită de cele ale nobilimii locale şi a fost proiectată de celebrul arhitect Alexandru Bernardazzi. Edificiul, ca şi tot complexul de aici, are mai multe enigme şi legende, pe care le poţi auzi de la localnici. Se zice că acest conac ar avea 5 intrări, iar boierul, superstiţios din fire, nu ieşea niciodată pe unde a intrat. Se mai crede că din beciul casei erau câteva trecători subterane spre parc, iar una ar fi dus spre cavoul familiei. Localnicii susţin că parcul de aici a fost sădit în doar patruzeci de zile, iar motivul a fost unul serios — urma să-i vină în musafirie iubita din Polonia, iar bărbatul a dorit să o surprindă plăcut. Astfel că în timp record au fost plantaţi copaci mari de prin alte parcuri, iar în lacurile vilei s-a adus pentru prima oară în Basarabia crapul oglindă. Şi astăzi poate fi admirată aleea cu fagi, podeţul ce se întinde peste un pârâiaş şi măsuța de piatră aşezată în preajma unui izvoraş. Odată ce te adânceşti tot mai mult în parc zăreşti ascuns într-un colţ al său şi cavoul familial. Construcţia inedită din piatră de gresie se aseamănă cu un templu antic greco-roman în miniatură. Cu patru coloane dorice la intrare, acesta a ademenit zeci de căutători de comori şi vandali. Se zice că pe timpuri în criptă era scris “Nu-i treziți pe cei ce şi-au găsit sălaş veşnic aici, căci mare va fi mânia lor împotriva tulburătorilor”. Complexul arhitectonic „Vila cu parc Mândâc” este filială a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.

Biserica de lemn de la Măcăreuca
În satul Măcăreuca, localitate situată la vreo 20 kilometri de oraşul Drochia, se mai păstrează vechea bisericuţă de lemn. Aceasta a fost atestată în 1793 atunci când locaşul şi-a schimbat acoperişul, aceasta fiind o dovadă a faptului că este mult mai veche. Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost reparată în 1874, apoi şi în anii ’90. Monumentul istoric se află în preajma unei biserici de piatră a cărei construcţie a început în perioada interbelică, odată cu ocuparea Basarabiei lucrările au fost sistate şi a fost finisată abia după anii de renaştere naţională. După ce a fost construită noua biserică de piatră, ce era şi mai încăpătoare, cea de lemn şi-a pierdut utilitatea, fiind utilizată în special în perioada de iarnă. Ctitorirea acestei biserici de lemn de la Măcăreuca se datorează dinastiei de boieri Russo, care au deţinut aceste moşii mai bine de un secol. Pe atunci bisericile se făceau preponderent din lemn, datorită faptului că era materialul era accesibil şi mai uşor de prelucrat, totodată meşterii basarabeni au dat preferinţă şindrilei pentru acoperiş. Ferestrele mici şi vechi s-au păstrat aşa cum au fost la începuturi, biserica fiind o flacără vie pentru credincioşii din localitate, unde băştinaşii se adunau la bine şi la rău. În faţa pridvorului bisericii de lemn se găseşte cripta dinastiei, unde au fost înmormântaţi membrii familiei de nobili – soţia boierului Nicolae Russo şi o nepoată de-a lor. Uşa cavoului a fost blocată pentru a opri pângărirea mormintelor de către cei care căutau comori şi îşi băteau joc de rămăşiţele celor înmormântaţi aici. Ultima dată în bisericuţa de lemn s-a slujit în iarna anului 2002, iar de atunci aceasta a fost abandonată din cauza că este avariată, vechiul turn s-a înclinat, iar podul în care se mai păstrau acte din arhiva bisericească putea cădea oricând. Biserica a rezistat celor două războaie mondiale, a scăpat de a fi demolată de ateiştii sovietici, dar poate să dispară din cauza ignoranţei creştinilor de astăzi şi a autorităţilor.

Conacul lui Ion Hăsnaş de la Sofia
La vreo 50 de kilometri de Soroca se află conacul fostei familii de boieri Hasnaş. Acesta se găseşte în satul Sofia, actualul raion Drochia, şi este una dintre fostele reşedinţe ale lui Ion şi a Elenei Hasnaş. Boierul, care este considerat întemeietorul satului, avea reşedinţa la Bucureşti, iar la Sofia obişnuia să vină cu familia în special vara pentru a se odihni şi ca să-şi vadă moşia. Acesta era o fire cultă şi rafinată, avea studiile făcute la Viena şi deţinea mai multe moşii în Basarabia. Pe pământul său au venit să muncească ţărani din satele din împrejurimi, dar şi câteva familii de lipoveni. Astăzi în satul Sofia, botezat iniţial Anfisofca, sunt patru mahalale — Bădiceni, Mândâc, Strâmba şi Ruşi, care amintesc de originea primilor băştinaşi. Conacul ridicat la 1848 este unul discret, în comparaţie cu ale altor familii de nobili din Basarabia, iar stilul eclectic combină mai multe elemente din diverse stiluri arhitecturale, aşa cum era în vogă odinioară. Un element deosebit este turla de pe acoperiş, iar privirile curioşilor mai sunt captate şi de delfinii de pe faţadă. Clădirea şi-a păstrat în mare parte aspectul iniţial, şi dacă din afară pare un conac fără mari pretenţii, atunci interiorul cu sobele de teracotă smălțuită, cu decor ornamental şi tavanul cu elemente deosebite ne vorbesc despre faptul că edificiul are şi o importanță artistică națională. După naţionalizarea conacului aici s-au aflat pe rând spitalul şi şcoala, iar din 1990 până în prezent se află muzeul satului. Muzeul a fost fondat de familia Babira, iar în fosta sală de gală a boierului, dar şi în încăperile de locuit acum sunt expuse sute de piese ce reprezintă istoria și cultura satului Sofia.

Izvoarele de la Cotova
Dacă v-aţi săturat să beţi apă din robinet, nu aveţi decât să mergeţi să luaţi apă de la vreun izvor din preajmă. Vă propunem să vizitați izvoarele din satul Cotova aflate în regiunea noastră. Cei născuţi în această localitate, astăzi parte din raionul Drochia, se mândresc cu gustul apei izvoarelor de aici, renumite în tot nordul Moldovei. Cine a băut vreodată apă din “Cişmeaua lui Moş Pricochie” sau din “Izvorul Mare” ţine minte acest gust încă mult timp. La Cotova se mai păstrează frumoasa tradiţie ca gospodinele să spele rufele pe parcursul întregului an, în apele “Izvorului Mare” din centrul satului. Se crede că acesta este aşezat deasupra unui lac sau râu subteran imens, de unde şi ţâşneşte această apă minunată cu proprietăţi tămăduitoare. O legendă spune că pe timpuri localnicii au astupat anumite zone ca să nu fie inundat satul cu lâna a sute de oi, aceasta fiind unica soluţie ca să rezolve problema. “Izvorul Mare” este monument hidrologic ocrotit de stat, fiind totodată şi una dintre cărţile de vizită ale localităţii. Acesta este considerat unul dintre cele mai puternice izvoare dintre Nistru şi Prut și se mai zice că acum o jumătate de veac avea debitul de până la 300 litri pe secundă. Femeile din sat obişnuiesc şi astăzi să vină aici la spălatul rufelor şi a covoarelor. Tradiţia spălatului la izvor are o continuitate de peste un secol şi nu a dispărut odată cu apariţia maşinilor automate de spălat. Apa caldă are o temperatură constantă de 11 grade Celsius atât vara, cât şi iarna, iar proprietăţile ei chimice fac ca hainele să se spele uşor chiar şi fără detergenţi. Unii vin aici şi din satele vecine cu automobilele sau căruţele ca să-şi umple recipientele cu apă. Izvorul a fost curăţit şi amenajat în ultimii ani, iar apa, spun sătenii, este dătătoare de viaţă. Localnicii sunt convinşi că apa are efecte tămăduitoare, aşa că nu o schimbă pe oricare alta, fiind siguri că aceasta îi va ajuta să rămână mai tineri chiar şi la bătrâneţe.

Muzeul fermierilor
De veacuri, ţăranii lucrează pământul cu ajutorul diferitor unelte agricole, unele moştenite de la străbuni, altele inventate. O bună parte din acestea, au fost colectate de către Petru Flocosu, un gospodar din Drochia, care a şi fondat muzeul fermierului. Pe tărâmul Drochiei, la muzeul fermierului din preajma satului Cotova, au fost adunate diverse unelte agricole, ce l-au însoţit pe ţăranul basarabean de-a lungul ultimelor secole. Pentru unii dintre noi, aceste unelte agricole sunt şi astăzi de ajutor, pentru alţii – au devenit istorie. O istorie a satului natal şi a copilăriei petrecute în câmp.

Articolul precedentLa noi, ca la nimeni — mai mor și caii, când vor câinii
Articolul următorNelea ZAHARIA: „Copilul din mine, mă îndeamnă să fac ceva nou și interesant”
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.