Trebuie să recunosc că a fost nevoie de un efort de voință să mă abțin de la tentația unui comentariu prompt pe marginea participării falsului Președinte Dodon la parada militară de la Moscova în ziua de 9 mai. Greața care a stârnit-o figura lui de curcan umflat în pene și mutra desfigurată de un acces de trăire introvertită a propriei importanțe legat de poziția sui-generis pe care a fost pus la ceremonia din Piața Roșie – în spatele idolului său Putin – predispunea la asemenea reacții. Ele, de fapt, nu s-au lăsat așteptate pe rețelele de socializare și în luările de atitudine chiar în timpul când Dodon îndura suferința exclusivității sale personale.
Evident, conform propriei scări de valori, Dodon și-a trăit atunci clipa de glorie, iar gândul că la acest aspect i-a lăsat pentru totdeauna cu ochii în soare pe Voronin și Filat – alți doi mari fani ai lui Putin – i-a alintat și mai mult orgoliul și i-a făcut fericirea desăvârșită. Că dintr-o parte s-a văzut cu totul altceva decât a trăit Dodon, că extazul lui citit facial se traducea în crispa de grotescă umilință a sclavului pus să ducă radios oala de noapte a stăpânului – ținea de legitățile altui univers, a celui din care Dodon încearcă să evadeze. L-am fi lăsat în plata Domnului să-și ducă până la capătul nenorocitelor lui zile această misiune ingrată dacă, din postura de Președinte pe care o are de la Plahotniuc și Ghimpu, Dodon nu ar încerca să evadeze în celălalt univers cu tot cu noi, pe care ne crede ostaticii lui. Aici trebuie să-i spunem „Stop!” lui Dodon și să-i arătăm că tot ce a simțit el la Moscova în ziua de 9 mai poartă cu totul alte conotații decât cele pe care și le-a închipuit el personal la paradă din Piața Roșie și la recepția de la Kremlin, când, tulburat la minte de emoții, a crezut că este unicul și că este mare.
Da, Dodon a fost unicul, dar numai în sensul că lichea mai originală ca el nu s-a mai putut vedea în acea zi pe fața pământului. Asta pentru că un Președinte peste o țară cu un sfert din teritoriu ocupat tocmai de statul pe care îl onorezi cu vizita în ziua când acesta organizează, sfidător pentru tine – jertfă directă a agresiunii lui, cea mai mare și mai provocatoare demonstrație de forță, acel Președinte arată ori nebun, ori idiot, ori inconștient. Respectivele calificative trebuie considerate în cazul de față drept calități, pentru că altfel ar trebui să-l declarăm pe Dodon dement, adică bolnav psihic, nesănătos la cap, cum se spune în popor – stare incompatibilă din punct de vedere medical cu funcția de Președinte. Ori, șefi de stat nebuni, idioți sau inconștienți au mai fost și mai există în lumea asta plină de diversități.
Da, Dodon a fost mare, dar numai în sensul de mare trădător al intereselor statului peste care a devenit Președinte, fie el și președinte fals. Nu s-a putut inventa o mai mare lovitură de imagine pentru Republica Moldova ca această prezență neroadă a lui Dodon la Kremlin. Toate agențiile de presă din lume și cele mai mari canale de televiziune de pe glob au comentat că la parada de la Moscova nu a fost prezent nimeni dintre șefii altor state, nici măcar cei din CSI, subliniind că toți au evitat să se asocieze cu spiritul militarismului agresiv demonstrat mai devreme în Moldova, Georgia și mai recent în Ucraina și în restul lumii de regimul lui Putin. Nimeni, decât președintele Republicii Moldova, Dodon, nume care a echivalat în acea zi și se va asocia pentru întreaga lume de acum încolo cu un nimeni absolut.
Cu o nimicnicie, am preciza noi, aruncând o privire fugară și peste comentariile pe care le-a avut „evenimentul” în presa rusă. În afară de faptul că a fost „unicul”, presa rusă oficială nu a avut de adăugat decât „faptul” că este prima prezență în ultimii 15 ani a unui președinte al R. Moldova. Presa „neutră” a luat mai degrabă în derâdere prezența „gigantului” moldovean cu titluri de felul „Fără soare, dar cu Dodon.” Opiniile independente și critice s-au evidențiat prin epitete acide și persiflante despre „gratitudinea Țarului Dodon moldavskii” de a „onora” cu prezența sa parada ignorată de marii lumii și care, se știe bine – „nu vine pe degeaba”. Nota comună a tuturor comentariilor provenite din toate cele trei zone de formare a opiniilor din Rusia a fost că prezența nefirească a lui Dodon a subliniat și mai tare, prin contrapunere, singurătatea regimului politic de la Moscova, izolarea lui de lumea civilizată. Era mai bine să nu fi venit nimeni la parada militară de la 9 mai, cum s-a și întâmplat, decât venea să sublinieze vidul acest nimeni absolut, care este Dodon, au sugerat sursele.
Tratamentul cu iz de batjocură al rușilor – de la rusul oficial și până la rusul de rând – este firesc, deoarece chiar și creierii de tureatcă soldățească a diviziunii imperiale agresive de la Kremlin și a celor din presa de propagandă din subordine își dau seama de extravaganța cazului. Rușii oficiali de la Kremlin știu câte bețe au pus ei în roțile Republicii Moldova, doar să o facă să se poticnească și să se abată de pe poteca independenței ei: un război de agresiune în 1992, o criză economică în 1998, o tentativă de federalizare în 2003, blocaje economice și comerciale în 2006-2009 și până azi. În semn de mare batjocură, acești ruși oficiali au dispus punerea vinurilor moldovenești sub teascul roților de buldozer, conștienți că strivesc nu atât rodul muncii, cât însăși mândria națională a moldovenilor. Oficialii ruși cunosc bine schemele de sărăcire a moldovenilor, îndatorarea lor cu gazele pe care le folosește regimul lor de la Tiraspol, dar le plătesc moldovenii din dreapta Nistrului, cum aduși de sărăcia impusă prin aceste scheme, moldovenii sunt transformați în Rusia în sclavi și mancurți. Oficialii ruși știu cât de mult au lucrat și mai lucrează încă de zor cu țeapa otrăvită transnistreană, cu calabalâcul trădător găgăuz, cu cozile de topor de la Bălți și Chișinău pentru a-i opri pe moldoveni să se apropie de frații lor de peste Prut, pentru a stăvili înscrierea bietului lor stat măcar pe lista de așteptare a integrării europene, acolo, de unde le vine gura de oxigen și salvarea însăși. Rușii oficiali știu că moldovenii nu au bombe atomice ca să le impună respectul, nu au armate ca să le riposteze pe măsura batjocurii, nu sunt agresivi cu rușii de acasă aduși de regimul de ocupație sovietic ca să se răzbune pentru bătaia de joc a rușilor de la Kremlin. Ei știu că moldovenii vor îndura tot necazul, dar în orice condiții își vor păstra demnitatea lor națională și cu acest scut al lor ar putea să învingă, așa cum au reușit să o facă în 1917-1918, în 1989-1991, în 2003 și în 2009. Rușii oficiali cunosc bine, cuantificat în milioane de oameni, în zeci și sute de ani, în miliarde de bani-valută pierderile provocate acestui pământ românesc existent astăzi în forma statului care se numește Republica Moldova. Ei știu că perioade îndelungate de supunere se alternează cu decade scurte, dar puternice, de deșteptare națională. Oficialii ruși au înțeles și au considerat firesc comportamentul față de ei al Președintele Timofti, președintele-mut, cum iubeau să îl eticheteze, care s-a folosit de scutul demnității și a refuzat să participe la parada militară jubiliară organizată cu fast de rușii oficiali în 2015. Ei au înfierat gestul lui Timofti, dar fără îndoială, l-au tratat cu mult mai mult respect decât pe cel al inconștientului ori dementului Dodon, cel care dă de pământ cu demnitatea noastră și demonstrează totală nepăsare față de suferințele mari, multe și îndelungate ale oamenilor acestui capăt de țară, dar și a cetățenilor statului peste care, dintr-o nenorocită circumstanță, a ajuns Președinte.
Ca și Iulius Cezar, ca și toată lumea, rușii, inclusiv cei oficiali, iubesc trădarea, dar îi urăsc pe trădători. Fofilarea lui Dodon în grațiile lui Putin contra nu doar a interesului național al Republicii Moldova, dar și a demnității noastre naționale are un preț pe care îl va plăti, dar are și un sfârșit. Și el începe de la eticheta de batjocură pusă de rușii înșiși cu prilejul prezenței exclusive a falsului nostru președinte la parada de 9 mai – „Țari moldavskii Dodon”.
Valeriu Saharneanu, 16 mai 2017
