PAȘTELE 2020: DE LA PUIUL DE ȘARPE LA PASĂREA PHOENIX…

0
169

O vorbă din popor zice că „nici celui mai de moarte dușman și nici puiului de șarpe să nu-i dorești…”, după care urmează ce anume să nu-i dorești. Păi, noi chiar suntem în situația dușmanului de moarte și a puiului de șarpe, care se confruntă cu ceea ce nu și-a dorit și la care nu a visat nici în cele mai grele vise. Or, nu știu ce sentimente trăiți Dumneavoastră, dar eu încă am impresia că visez urât, că sunt eroul unui film cu cel mai de groază scenariu, realizat de un regizor dus cu pluta (mai al naibii decât celebrul Alfred Hitchcock) și parcă îmi pare că mâine mă voi trezi speriat din acest coșmar și că viața va bate filmul, că primăvara, splendidă și încântătoare, mă va face să mă pișc de nas și să-mi fac cruce, că așa ceva este imposibil, iar dacă e posibil, atunci nu cu mine (cu noi), dar cu altcineva.

Zilele însă trec (în izolare și într-o încordare supraomenească – oare ce o să se întâmple mâine, ce ne vor spune medicii, câtă lume se va mai infecta și câți vor mai muri, de ce nu sunt astupate cele 1500 de gropi de la cimitirul din Chișinău, când vom ieși din carantină?…), iar luminița din capătul tunelului de abia dacă se întrezărește. Virusul ucigător a venit pe capul nostru și a pus stăpânire pe tot și pe toate, de parcă ar dori să ne spună ceea ce noi fiecare am știut, dar nu ne-am încumetat să spunem cu glas tare niciodată — ceea ce am căutat, aceea am găsit…

Astăzi însă nu vreau să vorbesc despre apocalipsă, nu vreau să vorbesc despre eroi și lași, despre necaz și piar, despre cameleoni și vârcolaci, despre brute și cinism, despre fățărnicie și aroganță, nu vreau să-mi etalez neputința și nimicnicia în fața acestui virus cu coroană, ci dimpotrivă — vreau să mă știu (și să vă știu) mai puternic ca niciodată și încrezător că orice durere și orice dezmăț are un sfârșit. Astăzi vreau să-mi etalez optimismul și încrederea că sfârșitul acestui rău este aproape și că curând, foarte curând, viața va reveni în albia firească. Astăzi sunt convins că după ce ne-am plătit din greu păcatele și după ce zeci, sute și mii de oameni au avut de suferit de pe urma pandemiei, vom ieși cu toții din această cumpănă cumplită mai buni și mai curați. Astăzi sunt convins și vreau să vă conving și pe Dumneavoatră că Dumnezeu ne va ierta și de data aceasta și că Învierea Lui va însemna pentru fiecare din noi și pentru toți laolaltă scăpare și alinare…

 Altfel, nu mi-aș dori ca cineva să considere cele spuse mai sus drept o manifestare de sentimentalism exagerat sau, Doamne ferește, o mostră de extremism religios — gen, s-a trezit și acesta din amorțire și a început să bată câmpii și să speculeze cu numele Domnului. Nu despre sentimente și despre stoarcere de lacrimi este vorba.  Or, recunosc că nu am fost și nu sunt un creștin prea evlavios, că am fost la biserică din Paște în Paște, că sunt un păcătos ca și mulți alții, că nu am bătut mătănii și nu am stat, ca păduchele în frunte, în fața altarului ca să mă vadă lumea. Recunosc că întotdeauna am avut resentimente față de acei care au folosit religia și credința în scopuri meschine, mărșăluind în fața mulțimii cu icoane și steaguri, având disprețul în suflet și piatra în sân. Zic toate acestea nu pentru că aș vrea să fiu considerat mai bun decât alții sau mai ortodox decât Papa, dar pentru că întotdeauna am crezut că credința, ca și iubirea, sunt sentimente prea intime și prea importante ca să se facă mare tam-tam pe seama lor.

Zilele acestea am fost telefonat la redacție de o bătrânică, care a insistat foarte mult ca noi, cei de la redacție, să „apăsăm pe toate pedalele” și să „permitem” credincioșilor să meargă în noaptea Învierii la biserică. Doamna nici nu-și poate imagina cum se poate ca cineva să-i îngrădească dreptul de a face ceea ce a făcut toată viața – să meargă la biserică în noaptea Învierii și să se bucure de lumina lui Dumnezeu. (În acest context, mi-am amintit de un mesaj scris pe rețelele de socializare de un preot, pe care îl apreciez foarte mult: De ce în casa lui Kaufland se poate, de ce în casa lui Fourchette se poate, de ce în casa lui Mega Image se poate, de ce în casa lui Carrefour se poate, dar în casa lui Dumnezeu nu se poate?). De înțeles această dorință a bătrânei (și a multor alți credincioși), dar situația nu este fără ieșire și dacă am avut nenorocul să trăim în aceste vremuri de rea pomină, când comandă cu toate virusul, trebuie să trecem și peste acest hop.  Anul acesta va trebui să ne supunem altor reguli, decât cele cu care ne-am obișnuit, va trebui să ne jertfim și să ne călcăm pe onoare și orgolii, în numele zilei de mâine, pe care ne-o dorim altfel. De data aceasta fiecare îl va primi pe Dumnezeu în intimitatea sa și, cu siguranță, vom avea ce să ne spunem unul la altul…

În fine, dacă am început această Tabletă cu puiul de șarpe (nevinovat, de altfel, ca oricare alt pui…), aș vrea s-o termin tot cu o vietate, și anume cu Pasărea Phoenix. Cum aceasta a regenerat din propria cenușă, așa și noi vom învinge, sunt convins, virusul și ne vom bucura de ceea ce cândva consideram doar un dar, de care nu am avut grijă și ne-am bătut joc fără nici o remușcare.

Sărbători fericite vă doresc. HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.