De ce Plahotniuc a ajuns să fie… unitate de măsură?

0

Se zice că doi evrei, Ițic și Moișa, s-au certat aproape până la bătaie pe motiv că nu știau dacă albul și negrul sunt sau nu sunt culori. Ițic insista că albul este culoare, iar Moișa nega acest lucru cu vehemență. Pentru aflarea adevărului au decis să meargă la rabin. Acesta, cum îi stă bine unui evreu hâtru, nu a răspuns îndată, zicându-le să vină mâine, fiindcă trebuie să consulte Talmudul sau Tora. A doua zi, Ițic a aflat că are dreptate și că albul este culoare, iar Moișa, supărat nevoie mare, a exclamat „Atunci, negrul nu este culoare!”. Întrebat dacă este sau nu este așa, Rabinul le-a zis să vină din nou mâine, fiindcă iarăși trebuie să consulte Cartea sfântă. Și, din nou ghinion pentru Moișa!, or și negrul s-a dovedit a fi culoare, dar… Nu aceasta este dezlegarea problemei, fiindcă neînțelegerea dintre cei doi avea și o substanță materială — Ițic îi vânduse lui Moișa un televizor alb-negru, dar îi luase bani ca pentru unul colorat. ”Vezi, prietene, ți-am zis eu că-ți vând un televizor color, dar tu mă băteai la cap și insistai că este doar alb-negru!”.
Mi-am amintit de acest banc-înțelepciune populară, fiind sub impresia evenimentelor care au loc în jurul nostru. Parcă se întâmplă lucruri care nu ar necesita intervenția obligatorie a unui rabin sau a preotului-duhovnic, parcă nu suntem noi atât de bicisnici și, pardon, atât de proști ca să nu putem trage niște concluzii elementare, dar câteodată chiar îți vine să te piști de nas și să-ți pui întrebarea: oare nu cumva mi-am ieșit din minți? Bunăoară, foarte multă lume (printre care și umila mea persoană) a comentat negativ votul dat de Andrei Năstase, alături de socialistul Vlad Bătrâncea, pentru revenirea deputaților ruși în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dar mare mi-a fost mirarea când acesta, la un post TV, mai că nu se bătea cu pumnul în piept că a avut dreptate și că noi, acei care avem altă opinie, am căzut cu totul din căruță și nu înțelegem nimic. Chiar dacă prezentatoarea (care, de altfel, îi ținea hangul, dar nu cred că pe motiv că ar fi priceput vreo boabă din ceea ce spunea interlocutorul ei, dar pe motiv că este la cheremul ursului) îi spunea că fiecare om are dreptul la opinie, iar argumentele aduse în folosul deciziei luate de el erau atât de profund filozofice și atât de sofisticate, încât mie personal îmi venea să mă bag sub pat de rușine că am ajuns să nu înțeleg niște lucruri elementare. Pe de altă parte, dacă aceeași părere ca și mine n-o aveau doar niște muritori de rând gen Mihai Zeamă sau Ana Bejan, dar și astfel de notorietăți cum ar fi Mihai Popșoi, Iurie Reniță, Valentin Dolganiuc, Maia Sandu și atâția alții, chiar că trebuia să-mi presor creștetul cu cenușă și să pun capăt carierei mele de analist politic amator. Or, cum gândim noi, amatorii — dacă azi îi susținem pe acei care au pus mâna pe Crimeea și trag cu ochiul spre Donbass, mâine am putea rămâne fără Transnistria (și de jure, nu doar de facto) și fără Găgăuzia. Vorba ceea — îi dai omului să-ți muște un deget, iar mâine îți papă toată mâna. Argumentul că la fel ca Năstase au votat nemții, italienii, francezii sau austriecii, care sunt departe de teatrul acțiunilor și de matrapazlâcurile lui Putin și K, chiar nu ține, iar faptul că polonezii, letonii, estonienii sau lituanienii au părăsit sala de ședințe mi se pare incomparabil mai elocvent.
De altfel, or fi ele bune compromisurile, dar nu întotdeauna și nu atunci când pe cântar este pus prezentul și viitorul celor care ar putea suferi din cauza „bunătății tale”. Nu știu, vor fi bune sau vor fi rele alianțele situative sau intuitive, dar nu cred că există în lume exemple (sau, dacă există, cu siguranță sunt foarte puține) când cineva pune la bătaie, în niște scopuri efemere și în ciuda bunului-simț, tot ce are mai scump un om — onoarea și demnitatea sa, fiindcă sunt lucruri care nu se vând și măcar nici nu se negociază. Da, astăzi cineva se bucură că Republica Moldova este un exemplu de cum se poate împăca capra cu varza, dar să nu uităm că lupul părul își schimbă, dar nu și năravul. Adică, nu este exclus că această dorință de a fi mai buni și mai înțelegători decât Papa ar putea să ne iasă pe ochi și urechi.
…Cunosc doi frați, adevărați patrioți unioniști, dar care privesc cu ochii diferiți alianța de la guvernare, care a devenit un nou măr al discordiei. Au fost împreună la toate adunările și mitingurile de pe PMAN, au fost mereu pe baricade pentru că le-a păsat, pentru că au avut un ideal, și nu o sută! Acum, aceștia nu doar au opinii diferite, dar au ajuns până la aceea că se învinuiesc unul pe altul de păcate și de preferințe care nu sunt posibile, în principiu. Unul din ei (pragmaticul, îi zic eu), adeptul alianței, își acuză fratele în dragoste față de Plahotniuc (!!!) și în dorința de a trăi în continuare în frică și dezmăț. Cel de-al doilea (romanticul) nu mai vrea să țină batista pe țambal și nu crede în sinceritatea celor care vor să schimbe un oligarh pe alt oligarh, folosind în scopurile lor meschine oamenii sinceri și curați. Gravă situație, fiți de acord. Și dacă în cazul lui Ițic și Moișa a intervenit Rabinul, în cazul nostru cine și cum intervine?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.