A câștigat Ucraina un președinte sau a pierdut un actor?

0

Rezultatul alegerilor prezidențiale din țara vecină este pentru noi important din două puncte de vedere, cel puțin: unu — cum vor fi relațiile dintre președințiile Ucrainei și Republicii Moldova de acum înainte, dacă ținem cont de faptul că pe timpul lui Poroșenco aceste relații erau „zero” și doi — nu va fi cumva exemplul lui Vladimir Zelenski molipsitor și nu ne vom trezi, mâine-poimâine, și noi cu vreun artist pretendent la această înaltă funcție în stat? Nu de alta, dar istoria contemporană a Republicii Moldova ne-a demonstrat cât de multă dreptate a avut Lenin când a zis că „va veni vremea când orice bucătăreasă va putea conduce cu statul”. Nu că aș avea ceva personal cu bucătăresele sau cu actorii (de comedie, în special), dar mi se pare mai bine și mai normal ca fiecare să se ocupe de ceea ce știe cel mai bine și să nu dea cuiva motive de a pune sub semnul întrebării nivelul lui de pregătire și competență.
Cu siguranță, nu există universități și academii care să pregătească prezidenți și miniștri, precum nu există îndoială că președintele Petro Poroșenco nici pe departe nu a fost președintele ideal și că cele circa 74 la sută dintre ucraineni au știut ce fac votând împotriva lui (or, până la urmă, s-a votat, în opinia mea, nu atât pentru Zelenski, cât împotriva lui Poroșenco), au spus un „NU” ferm oligarhului care, într-o țară aflată în derivă, s-a îmbogățit ca în poveste și mai puțin politicianului Poroșenco. De altfel, în istoria Ucrainei, de la independență încoace, nu au existat cazuri când un președinte să rămână la cârma țării și pentru al doilea mandat. Pe de altă parte, și acest deja ex-președinte nu a dat electoratului satisfacții și motive pentru a schimba „tradiția” și a fi reales pentru încă patru ani, deoarece comportamentul lui în campanie a fost aidoma ursului în bucătăria cu veselă. Este de ajuns să ne aducem aminte cum Poroșenco, la dezbaterile electorale de pe stadion, și-a adus pe scenă susținători care nu puteau să-i aducă plus valoare, ci doar să stoarcă lacrimi, ca să ne dăm seama că acesta este deja un politician ratat, care nu poate reprezenta o țară cu pretenții de aderare la UE și NATO.
Știu că multă lume consideră că alegerea lui Zelenski la cea mai înaltă funcție în stat (conform Constituției Ucrainei, această țară este una prezidențială-parlamentară) nu trebuie să mire pe nimeni, fiindcă au mai fost exemple în acest sens, cel mai des utilizându-se exemplul cu Ronald Reagan și Arnold Schwarzenegger, actori și ei. Nu mi se par destul de relevante aceste exemple, deoarece nu este comparabilă democrația din Ucraina cu democrația din SUA. În primul rând, actorii-președinți americani au avut alte probleme de pus la punct decât va avea de rezolvat Vladimir Zelenski. Or, dacă Ronald Reagan și Arnold Schwarzenegger au primit de la predecesori, la timpul lor, un mecanism de stat bine structurat și o economie prosperă, omologul lor ucrainean a primit drept moștenire o țară sugrumată de probleme, o țară deprimată, o țară cu grave probleme teritoriale și cu regiuni ostile, o țară cu probleme de imagine și cu un război hibrid nedeclarat de colosul de la Răsărit.
Mai sunt și din acei care cred cu toată seriozitatea în profeția acestei alegeri a poporului Ucrainei — chipurile, deloc întâmplător talentatul actor și scenarist a intrat în inimile și sufletele oamenilor cu filmul „Sluga poporului”. Îmi permit să cred că este vorba doar de o simplă coincidență și de o banală exteriorizare a gândurilor, fiindcă diferența dintre Vasile Petrovici Goloborodco (eroul principal al filmului, un fel de Robin Hood, care luptă cu nedreptatea, folosind inclusiv și cele mai neortodoxe metode) și Vladimir Alexandrovici Zelenski este cam la fel ca diferența dintre Cer și Pământ. Una din aceste diferențe, de altfel, a fost bine vociferată de Poroșenco la întâlnirea electorală de pomină de la stadion — „…spre deosebire de Goloborodco, Dvs. ați venit la această întâlnire nu cu bicicleta, dar în mașină luxoasă și înconjurat de o pază de corp bine pregătită”. Bineînțeles, îmi dau bine seama că este vorba doar de o figură de stil, de o glumă oarecare, dar… vorba regretatului nostru coleg Grigore Zănoagă — „dacă nu vom glumi și n-om spune ce-i drept…!”.
În fine, întrebarea din titlu nu este una retorică măcar din simplul motiv că funcția de președinte nu este una oarecare, ci este una de însemnătate crucială, mai cu seamă în cazul Ucrainei. Va putea face față Vladimir Zelenski provocărilor, va putea acesta să realizeze ceea ce a promis, va rămâne președintele proaspăt ales în memoria oamenilor ca o personalitate notorie sau va pleca în istorie fără slavă la fel ca predecesorii săi, a câștigat Ucraina un președinte sau a pierdut totuși un actor? Și, la urma urmei, viața va bate filmul sau invers? Acestea sunt întrebările la care urmează să aflăm răspunsul…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.