Nori negri deasupra Somaliei, Burundi și Republicii Moldova

0
Tableta de Vineri
Victor Cobăsneanu

În cei 27 ani de independență, Republica Moldova nu și-a dorit, prin clasa sa politică și prin cei aflați la guvernare, cu unele mici excepții, să se alinieze unor democrații consacrate și să ia exemplu de la țările bogate, cum ar fi Germania, Franța, Italia sau România, dar a făcut tot posibilul și chiar imposibilul să se asemene cu Mongolia, Tadjikistanul, Kazahstanul, Kârgâzstanul și alte țări „dezvoltate” din toate punctele de vedere din spațiul influențat de fratele mai mare de la Răsărit.

Acum, cu doar câteva săptămâni până la Ziua Independenței, putem afirma că eforturile depuse de autorități au dat roade (mai ceva decât se aștepta!) și Republica Moldova, alături de Somalia și Burundi, recent a fost discutată în Parlamentul European. Adică, în eforturile sale spre instabilitate și sărăcire RM a mers mult mai departe decât „idolii” săi.

Nu știu cum au primit autoritățile din Somalia și Burundi rezoluția adoptată de Parlamentul European (PE) și ce gândește populația din cele două țări cu privire la viitorul lor, dar în Republica Moldova guvernarea nu dă semne că este afectată foarte tare de avertismentele venite de la Strasbourg și este de părerea că rezoluția… „nu va avea efecte de ordin economic sau financiar asupra Guvernului și nici asupra cetățenilor, deoarece creșterea economică înregistrată în acest an permite ca toate proiectele și angajamentele să fie îndeplinite în termen, chiar să fie inițiate unele noi”.

Ba mai mult, clasa guvernantă de la Chișinău afirmă că Parlamentul European aplică standarde duble, că a luat o decizie eminamente politică și că invalidarea alegerilor primarului general al Chișinăului nu are nimic comun cu sancțiunile financiar-economice. Deși, în mod (a)normal, în condițiile noastre politica este afectată de finanțe și invers. Astfel, deloc întâmplător, în Rezoluția PE se spune pe șleau că…

„UE consideră că, în urma deciziei de a invalida alegerile pentru funcția de primar la Chișinău, condițiile politice pentru asistență macrofinanciară nu au fost îndeplinite, reamintind că „o condiție prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare este ca țara beneficiară să respecte mecanismele democratice reale, printre care un sistem parlamentar pluripartit, statul de drept și să garanteze respectarea drepturilor omului”. De asemenea, UE îndeamnă Comisia Europeană să suspende orice plăți prevăzute de asistență macrofinanciară pentru Republica Moldova, consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare planificate și cu condiția ca ele să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și să fie evaluate de către organisme internaționale specializate. Primele informații parvenite din exterior arată că acest îndemn a fost luat în seamă și că finanțarea RM ar putea fi suspendată pentru un timp, iar fără acești bani ne va fi greu. deși cei aflați la putere afirmă, repet, că sunt bani pentru a face față oricăror provocări.


Acordul semnat anul trecut între Guvernul RM și UE, care prevedea acordarea a 100 000 000 de euro asistență macro-financiară, dintre care 40 000 000 sub formă de grant, este ca și compromis.


Spre deosebire de guvernare, care emană un optimism nejustificat, opoziția (prezentă și ea la Strasbourg prin Maia Sandu și Andrei Năstase) este de părerea că, citez: „…cu cât mai departe ne duce acest regim de UE, cu atât mai greu ne va fi să revenim.

Atacurile regimului la adresa UE nu ajută nici regimul, nici cetățenii R. Moldova” (Maia Sandu) și că „…din păcate, practicile nedemocratice ale acestei guvernări a făcut ca Parlamentul European să ceară Comisiei Europene înghețarea finanțării pentru R. Moldova. S-a văzut reacția promptă și se cere investigarea furtului miliardului” (Andrei Năstase). Adică, Acordul semnat anul trecut între Guvernul RM și UE, care prevedea acordarea a 100 000 000 de euro asistență macro-financiară, dintre care 40 000 000 sub formă de grant, este ca și compromis.

În fine, nori negri se adună deasupra RM. Or, în ajunul alegerilor parlamentare ordinare se creează o situație din care nu știu dacă se va găsi ieșirea care să fie pe placul tuturor.

Pe de-o parte, organismele internaționale din exterior și opoziția din interior cer autorităților să fie restabilită dreptatea și să fie validate alegerile primarului general (cum s-ar putea face acest lucru pentru mine rămâne o enigmă), iar pe de altă parte, autoritățile strâng din umeri și declară că nu știu cum să procedeze, odată ce au spus că nu-și pot permite amestecul în treburile judecătorești. În situația creată, nouă, celor care au de pierdut, financiar (avem pe spate deja miliardul furat) și moral (este tot mai greu să trăiești într-un stat fără perspectivă), de pe urma acestui colaps politico-financiar, ne rămâne doar să credem iluziei că trăim într-un stat de drept sau să strângem din nou cureaua și să suportăm consecințele războiului politic, care pare să nu aibă sfârșit…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.