„Filtrul” — mărul discordiei dintre Andrei Năstase și Dorin Chirtoacă

Mitingurile de amploare care au avut loc la Chișinău au fost nu doar manifestarea dezacordului exprimat de cetățeni cu privire la invalidarea votului dat de chișinăuieni la 3 iunie, dar și un nou examen pentru clasa noastră politică care, în aceste zile de restriște și de degringoladă juridică fără precedent, ar trebui să dea dovadă de mai multă maturitate politică, să se unească pentru a pune capăt dezmățului și incertitudinii. Și dacă activismul cetățenesc se prezintă la un nivel așteptat — lumea vine în număr foarte mare pe PMAN, apoi cu politicienii lucrurile stau prost.




De altfel, la noi orice idee frumoasă și mobilizatoare, orice acțiune de amploare și cu impact are un autor (sau autori) anume (adică nu este o revelație colectivă), care își apără prin toate metodele „opera” și care privește cu ochi răi la acei care doresc (sincer sau nu — asta numai Dumnezeu poate să știe) să se alinieze la el (ei). Astfel s-a întâmplat și de data aceasta, iar exemplul cel mai elocvent este duelul verbal dintre Andrei Năstase și Dorin Chirtoacă, devenit viral nu doar pe rețelele de socializare. Primul a fost, se pare, ex-primarul general al capitalei, care la un post TV s-a arătat supărat pe organizatorii mitingului, care i-au interzis să spună câteva cuvinte la microfonul de la tribună: „Mă duc şi mă apropii, poate şi eu îmi iau cuvântul, de spus vreo două vorbe în faţa Primăriei, unde am lucrat 10 ani, sau în PMAN, după 10 ani de activitate. Au fugit cu microfonul în mână, puteţi vedea pe înregistrare”… Replica lui Andrei Năstase, unuia dintre organizatorii mitingului și autorii ideii despre rezistența populară, nu s-a lăsat așteptată, ba dimpotrivă, acesta a contraatacat extrem de dur, aplicându-i adversarului și câteva lovituri sub centură: „Aşa-zişii politicieni care se vor pe scenă în timp ce ţara arde… Trebuie să le transmitem la aceşti indivizi că chemarea noastră din 7 iunie a fost foarte clară. I-am strigat de pe scenă să vină alături de noi. N-au venit. Acum ar fi bine să se plimbe ca şi noi printre oameni”.


La noi orice idee frumoasă și mobilizatoare, orice acțiune de amploare și cu impact are un autor anume (adică nu este o revelație colectivă), care își apără prin toate metodele „opera” și care privește cu ochi răi la acei care doresc (sincer sau nu  — asta numai Dumnezeu poate să știe) să se alinieze la el…


Dacă aș putea să-mi asum rolul de arbitru, în acest duel verbal i-aș da mai multă dreptate lui Dorin Chirtoacă, chiar dacă risc să nu fiu „la modă”. În primul rând, orice am zice noi, dar să-l etichetezi cu calificativele „așa-zis politician și individ” pe fostul primar general al Chișinăului este, cel puțin, incorect. Or, nu putem șterge cu buretele cei 10 ani aflați la cârma capitalei, cei 10 ani de chin pe care nu oricine poate să-l suporte și dacă astăzi exponenții estului, acei care ne vor în Uniunea Vamală, nu pot lua la Chișinău mai mult de 120-130.000 de voturi, este și meritul incontestabil al lui Chirtoacă. A comis, fără îndoială, și greșeli regretabile, uneori poate a trebuit să calce pe propriile principii și orgolii, dar… cine dintre politicienii noștri este fără pufușor pe botișor? Sau nu domnul Năstase a stat la tribună alături de Dodon și Usatâi, pentru „a lupta împotriva dușmanului comun” și era gata să pună batista pe țambal? Sau, poate, dușmanul astăzi este altul? În al doilea rând, „plimbatul prin popor” își are începuturile nu în anul 2015, dar mult mai înainte, iar la acest capitol Chirtoacă stă mult mai bine decât Năstase. Da, este adevărat că țara arde, de aceea locul politicienilor serioși nu este doar la tribună, dar și la masa rotundă, care se numește rotundă pentru că nu permite cuiva să se considere mai mare și mai important decât altul.

Fără îndoială, nu doar Chirtoacă, dar și multă altă lume (bună, de altfel) nu va trece prin „filtrul” impus de Maia Sandu și Andrei Năstase, fiindcă noi, cu toții, am fost și mai suntem victimele colaterale ale jocurilor politice, am fost și mai suntem manipulați, inclusiv de „ai noștri” politicieni, pentru care am măcinat noroiul și i-am crezut pe cuvânt, dar am fost trădați prin faptele lor. Ce să facem în acest caz? Să ne batem cu capul de pereți și să acceptăm să fim puși la stâlpul infamiei, deseori fără nici o vină, sau să ne punem cenușă pe creștet și să mergem mai departe? Se pare că Dorin Chirtoacă este dispus să meargă pe a doua cale: „O să cer mai departe să vorbesc cu ei. Este o eroare din partea lor să nu accepte, pentru că avem unioniști, nu putem să-i desconsiderăm. Haideți să ne unim forțele și să înaintăm. Noi putem să ne asumăm decizii. Noi trebuie să luăm drapelul și să ridicăm poporul. Cred că eu, alături de alți colegi, putem să discutăm cu ei. Oamenii care ne-au rămas în partid sunt cei mai devotați. Bine, îi trecem prin filtrul nostru de partid și îi mai trecem și prin filtrul lor”.

Fără comentarii.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns