Sindromul Stockholm sau JORA DE MIJLOC ȘI SANKT PETERSBURG — FRAȚI DE CRUCE

0
129
Victor Cobasneanu

Dacă cineva crede că între aceste două puncte geografice — un sat amărât de pe malul Nistrului și centrul cultural al Federației Ruse — nu există nici o tangență, greșește amarnic. Adică, oricât de mari ar fi diferențele dintre cele două localități, există totuși și un punct, care le unește, ca să nu zic că le înfrățește. Or, și la Jora de Mijloc, și la Sankt Petersburg s-a demonstrat, zilele acestea, că demnitatea de om și elementarul bun-simț astăzi nu costă nici măcar cât o ceapă degerată și că acei care se lasă umiliți și călcați în picioare își merită pe deplin soarta.




S-o începem cu satul din Orhei, care visează să se transforme peste noapte într-o oază de liniște și bunăstare, precum s-a „transformat” (pun acest cuvânt între ghilimele, fiindcă schimbările efectuate la Orhei au un puternic iz tâlhăresc, iar anii care vin ar putea să transforme bucuria orheienilor în scârbă) deja orașul de reședință de raion… Cunoaștem cu toții că la alegerile primarului din această comună a câștigat candidata Partidului Șhor, Marina Tauber, fapt contestat de liderul PAS Maia Sandu, pe motiv că Șhor și K au băgat prea adânc mâna în buzunare. Ce-i drept, forul juridic raional și unul din cele republicane au dat câștig de cauză celor de la Jora, crezând cu seninătate că în actuala Republică Moldovă, plină de corupție și bâcsită de șarlatani de tot felul, se poate organiza un concert cu participarea a 20 de artiști autohtoni, unul mai hapsân decât altul, la un preț de numai 95.500 lei. Altfel, dă-i naibii de bani — nu aceștia mă interesează pe mine acum, dar comportamentul susținătorilor veniți de la Jora și Lopatna, dar și de pe-aiurea ca să o apere pe nou-nouța „țărăncuță” cu viză de ședere la Chișinău.

Priveam la gloata gălăgioasă din fața instanțelor judecătorești, înarmată cu lozinci care mai de care mai ofensatoare în adresa unei doamne care numai o astfel de atitudine nu merită, și mă apuca un sentiment acut de greață — niciodată nu mi-am imaginat că oamenii pot sa cadă atât de jos, că prostia omenească poate atinge astfel de limite periculoase. Priveam la persoanele care se perindau pe la microfoane, oratori și poetese de trei bani, cozi de topor și mancurți care mai de care și mă apuca un mare sentiment de ciudă și deznădejde că sunt și eu parte a acestui neam de mămăligari ordinari. Priveam la acei oameni rătăciți și nu-mi venea să cred că lumea chiar crede că o tenismană, oricât de talentată ar fi, ar putea să le rezolve problemele, lăsate nerezolvate de ditamai bărbați. Priveam la fața frumoasă, dar schimonosită de ură a primăriței de la Jora și mă gândeam cât de bine și iscusit manipulează ea cu oamenii care țin cu tot dinadinsul să demonstreze că a greșit poetul când a zis că „veșnicia s-a năsut la sat”. Or, să fii condamnat la ani grei de pușcărie (Șhor) și, în același timp, să fii aplaudat frenetic de oamenii pe care i-ai lăsat în zdrențe ține de domeniul psihiatriei.


De Sindromul Stockholm suferă mai multă lume de pe la noi. Să ne aducem aminte, bunăoară, de cazurile Zinaida Greceanâi sau Dumitru Diacov. Mai nou, și președintele Igor Dodon a trecut de la vorbe la fapte.


De altfel, de Sindromul Stockholm (acesta descrie comportamentul unei victime care, în timp, începe să își simpatizeze asasinul) suferă mai multă lume de pe la noi. Să ne aducem aminte, bunăoară, de cazurile Zinaida Greceanâi sau Dumitru Diacov. Mai nou, și președintele Igor Dodon a trecut de la vorbe la fapte. Adică, a lăsat să fie umilit în ultimul hal și să fie pus la stâlpul infamiei în chiar cel mai important centru cultural al Rusiei. Participând la Forul Economic, care a avut loc în orașul de pe Neva, noul observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice, prietenul mongolilor și neprietenul românilor, a fost invitat de o jurnalistă la un interviu în direct. Și încă ce interviu! Deprins să fie alintat de presa aservită de la Chișinău, Dodon a fost tratat de jurnalista rusă ca o persoană nedorită — timp de nouă minute (!) președintele moldovean a stat ca un stâlp în spatele moderatoarei fără să scoată o vorbă, iar tentativa unui oficial de a-l scoate pe Dodon basma curată nu a avut succes — ziarista a demonstrat cine este acasă și cine este oaspetele întâmplător la această reuniune internațională. Până la urmă, Dodon a înghițit gălușca și a bâiguit ceva sub nas, dar pentru mine nu mai conta nimic. „Maurul și-a făcut treaba, Maurul poate pleca”. Cu codița între vine.

Și încă ceva despre Sindromul Stockholm. Cunoscătorii fenomenului spun că „…persoanele captive încep prin a se identifica cu răpitorii, ca un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât într-o situație de captivitate lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă”. Exact ca în cazul Jora de Mijloc și Dodon. Și nu numai…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.