Spre deosebire de Republica Moldova, ARMENIA NU MAI DOREȘTE SĂ FIE MIREASA RUSIEI

Victor Cobasneanu

După ce românii-moldoveni au fost serios marcați de amploarea protestelor de la București, care au avut loc la sfârșitul anului trecut-începutul anului acesta, și de dorința nestăvilită a conaționalilor noștri de peste Prut de a nu permite cuiva, inclusiv și în primul rând politicienilor care au pierdut simțul realității, să atenteze la libertatea și onoarea lor, acum a venit timpul Armeniei de a ne oferi nouă, basarabenilor, o lecție de devotament și patriotism.

Nu de alta, dar oricât de vocali și oricât de „convingători” ar fi în discursurile lor ura-patriotice o parte mare din politicieni, un lucru este cert — astăzi, când totul se vinde și se cumpără, când simțul măsurii este la limita de jos, când cinismul și mitocănia au atins cote nebănuite și când dreapta nu știe ce face stânga și invers, este culmea fățărniciei să te ascunzi în umbra unor efemere interese naționale și de stat.

Oricât s-ar bate cu pumnul în piept și oricât ar ascunde apartenența lor la coloana a cincea, acești exponenți ai trecutului deloc glorios sunt sortiți să piardă în fața valurilor de protestatari care nu mai doresc să trăiască după bunul plac al celor ce nu știu să facă altceva decât să conducă (prost).

Despre evenimentele actuale din Armenia cel mai bine a spus un comentator politic de la poalele Araratului — Armenia nu mai dorește să fie mireasa Federației Ruse! Considerată, pe bună dreptate, cea mai loială Rusiei țară din lume, nu fără aportul fostului președinte Serzh Sargsean, care mereu l-a copiat pe idolul său de la Kremlin, Vladimir Putin, Armenia ar putea să-și piardă acest statut, fiindcă prea departe a ajuns obrăznicia acestui om. Fiind conștient de faptul că, potrivit Constituției, nu mai are dreptul să ocupe funcția de președinte după cele două mandate consecutive, Sargsean a avut grijă să revizuiască principalul document al statului și să lărgească prerogativele șefului cabinetului de miniștri, transformând funcția de președinte în una mai mult onorifică. Adică, după mine să vină și potopul. Bineînțeles, opoziției armene nu i-au fost pe plac mișmașurile lui Sargsean și lumea a ieșit în stradă.

Până la urmă, nu știu cum se vor derula evenimentele în această țară și care va fi deznodământul, dar faptul că Armenia ar putea fi mai puțin loială regimului Putin este incontestabil.


Oricât de vocali și oricât de „convingători” ar fi în discursurile lor ura-patriotice o parte mare din politicieni, un lucru este cert — astăzi, când totul se vinde și se cumpără, când simțul măsurii este la limita de jos, când cinismul și mitocănia au atins cote nebănuite și când dreapta nu știe ce face stânga și invers, este culmea fățărniciei să te ascunzi în umbra unor efemere interese naționale și de stat…


De altfel, pe această cale au mers cândva (fie și fără demonstrații și proteste de amploare) Belarusul și Kazahstanul, care nu-i mai permit Kremlinului să fie mereu vioara întâi și să-i trateze ca pe niște frați mai mici (cu toate consecințele de rigoare), iar atunci când dictează situația, știu cum să-și apere onoarea și demnitatea. Un exemplu elocvent în acest sens este poziția fermă a celor doi președinți, Lucașenco și Nazarbaiev, când omologul lor, Putin, uită pe ce lume trăiește, dar și interzicerea de aceste două țări a utilizării imaginii gândacului de Kolorado (zis gheorghievscaia lenta).

Nu știu ce ziceți Dvs., dar pe mine m-a impresionat în aceste zile și comportamentul a două pături sociale cu o greutate specifică importantă pentru societate. Am în vedere preoțimea din Armenia, care nu a rămas în expectativă, dar s-a transformat într-un scut dintre cele două părți beligerante și nu a luat necondiționat partea autorităților statului, cum se întâmplă la noi (vezi comportamentul „a la ursul prin străchini” a mitropolitului Vladimir sau a episcopului Markel și locul de cinste care mereu i se acordă lui Dodon în biserică), dar și oamenii de creație, care în semn de protest au refuzat la înaltele titluri oferite de stat, lucru care la fel nu se poate întâmpla la noi (dacă nu greșesc, cântărețul Ion Suruceanu, de exemplu, a primit cu pietate titlul de artist al poporului din rmn!!!). Nu vreau și nu pot să judec pe nimeni, dar prea esențiale sunt aceste diferențe.

În fine, după „căderea Armeniei”, Republica Moldova este una din puținele din lume și unica din fosta URSS care, prin comportamentul președintelui Dodon, dă de înțeles că-i place în continuare rolul de mireasă a Rusiei. Cu atât mai mult că de acum încolo, se pare, nu va împărți cu nimeni acest rol deloc onorant…

P.S. Presiunile opoziției din Armenia și-au spus cuvântul, care, cu siguranță, nu va fi pe plac Moscovei – proaspătul ales premier, Serzh Sargsean, și-a dat demisia. Urmează ca și coniacurile armenești să nu mai fie pe placul rușilor.

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns