Referendumul — calea apropierii Republicii Moldova de Elveţia?

Tableta de Vineri

Duminica trecută, în trei localităţi din RM  — Anenii Noi, Bălţi şi Cahul — au avut loc mitinguri de protest faţă de decizia Curţii Constituţionale prin care a fost anulată iniţiativa preşedintelui Dodon de a desfăşura un referendum. Ca şi în cazul altor manifestaţii de acest gen, aşa şi nu am putut afla câte persoane au venit (au fost aduse în mod organizat) în susţinerea preşedintelui. Or, acest lucru contează foarte mult, în opinia multora, fiindcă organizatorii au declarat o cifră, iar organele de poliţie — altă cifră, mult mai mică. Cert este că efectul acestor mitinguri a fost nul, iar rezoluţiile adoptate nu pot fi catalogate altfel decât un simplu foc de paie, o dorinţă a socialiştilor de a mai ieşi în lume şi de a mai mima o nouă „confruntare” cu partidul care este de facto la conducere şi care îi este un partener strategic de nădejde.

De altfel, îmi reproşa zilele acestea un amic că nu trebuie să ne facem griji şi să ne temem de referendumuri, care sunt cea mai democratică cale de a consulta cetăţenii. Drept argument, acesta mi-a adus Elveţia, una dintre cele mai prospere ţări din lume, în care au loc referendumuri aproape în fiecare lună. I-am răspuns că nu am nici o frică şi dacă referendumurile ca atare ne-ar scoate din sărăcie şi ne-ar alinia ţărilor bogate, eu aş fi de acord ca acestea să aibă loc săptămânal. În realitate însă comparaţia cu Elveţia nu ţine, deoarece acolo referendumurile se organizează cu privire la probleme cotidiene, gen unde să se mai construiască un pod sau să se amenajeze o gunoişte.

La noi problema este mult mai complexă, fiindcă cetăţenilor li se propune să răspundă la întrebări existenţiale, întrebări ce nu întotdeauna ţin de competenţele unui om simplu. Fiţi de acord, a consulta cetăţeanul pe probleme ce ţin de gunoişti este una, iar de a-i cere omului fără pregătire necesară să se expună la tema limbii vorbite este cu totul altceva. Nu că aş avea dubii în ceea ce priveşte intenţiile sănătoase ale organizatorilor de referendumuri, dar… să nu ne facem morţi în popuşoi.

Pe de altă parte, cele patru chestiuni propuse de preşedintele Dodon pentru referendumul care trebuia să aibă loc la 24 septembrie nu sunt deloc „sofisticate” şi orice cetăţean este în stare să se expună fără mari încreţiri de frunte. Ba mai mult, unele dintre întrebările propuse de Dodon conţin în mare parte şi răspunsul la ele, or trebuia să fii ipocrit ca să nu-ţi dai seama că „omul ne vrea binele”. Profitând de ocazie, aş vrea să vă aduc aminte (iar pentru unii din participanţii de la mitingurile din cele trei oraşe să le spun în premieră) cele patru chestiuni propuse la referendum, ca să vedeţi câtă doză de cinism şi populism conţin acestea.

Chiar dacă moldovenii au demonstrat în repetate rânduri că sunt nişte mazochişti incurabili şi sunt gata să pupe mâna care-i bate, de data aceasta nu cred că aceştia ar fi de acord să întoarcă miliardul furat de alţii…

În primul rând, cetățenii sunt chemaţi să spună „da” sau „nu” dacă sunt de acord să întoarcă miliardul furat. Chiar dacă moldovenii au demonstrat în repetate rânduri că sunt nişte mazochişti incurabili şi sunt gata să pupe mâna care-i bate, de data aceasta nu cred că răspunsul ar fi afirmativ. În al doilea rând, Dodon doreşte drepturi constituţionale suplimentare pentru a dizolva parlamentul şi a organiza alegeri parlamentare anticipate. Înţeleg dorinţa lui de a avea toată puterea, dar nu cred că acest lucru este posibil înainte de alegerile parlamentare ordinare, în cadrul căruia ar putea schimba constituţia (dacă va avea, bineînţeles, majoritatea covârşitoare în legislativ), pe unde mai pui că, din câte ştiu, prerogativele cerute le-ar putea avea viitorul preşedinte, dar nu şi actualul. A treia întrebare la fel conţine şi răspunsul, fiindcă vreau să văd şi eu cetăţeanul care nu este de acord să fie micşorat numărul de deputaţi, de la 101 la 71.

De altfel, dacă ar depinde de mine, de exemplu, eu aş micşora numărul deputaţilor şi până la 51. Adică, dacă peste tot au loc reduceri şi comasări, de ce n-am micşora şi numărul de slugi ale poporului? A patra întrebare se referea la excluderea din programul şcolar a obiectului de studiu „Istoria românilor”. Este culmea făţărniciei şi a răutăţii să pui această întrebare lui moş Vasile şi mătuşii Ioana, care se pricep în istorie la fel cum mă pricep eu în electrotehnică. De altfel, am convingerea că şi mulţi din autorii şi susţinătorii referendumului se pricep în istorie cam la fel ca mâţa în calendar.

În fine, după eşuarea ideii cu referendumul, dar şi a celor trei mitinguri, socialiştii au declarat că nu vor da mâniile în jos şi vor colecta semnături pentru a organiza totuşi un referendum, în urma căruia preşedintele să primească împuterniciri sporite. „Флаг им в руки”, cum se zice, dar nu prea cred că vor fi în stare să convingă 70 la sută din populaţia cu drept de vot că o republică prezidenţială este un panaceu. Pe unde mai pui că eventualul referendum ar avea un statut consultativ şi nimic mai mult…

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*