Transnistria — asul din mâneca lui Dodon

0
61
Tableta de Vineri
Victor Cobăsneanu

După terminarea războiului din stânga Nistrului (deşi, în linii mari, această confruntare continuă şi până în prezent) şi crearea aşa-zisei rmn, acest teritoriu necontrolat de autorităţile de la Chişinău a fost nu doar o bătaie mare de cap, dar şi… o pâine de mâncat pentru clasa politică. Toţi candidaţii la cele mai râvnite funcţii în stat au exploatat şi au pedalat pe această temă, promiţând aducerea fiilor rătăciţi la matcă şi reunificarea republicii, dar, în consecinţă, prăpastia dintre Chişinău şi Tiraspol nu că şi-a diminuat din dimensiuni, dar a devenit şi mai mare. Nici întâlnirile „bilaterale”, nici asistarea braţ la braţ la meciurile de fotbal, nici promisiunile Federaţiei Ruse (FR) de a respecta integritatea teritorială a RM (iar de facto susţinerea directă a regimului secesionist), nici tratativele în formatul „5+2” nu s-au soldat cu rezultate palpabile, ba dimpotrivă — fiind susţinuţi în mod constant de Moscova, inclusiv la cel mai înalt nivel de stat, separatiştii de la Tiraspol visează chiar să fie recunoscuţi la scară internaţională. Altfel, tema transnistreană a revenit de actualitate în ultima vreme şi aceasta nu ase întâmplă deloc întâmplător.

Pe de-o parte, majoritatea parlamentară de la Chişinău a înaintat o Declaraţie privind retragerea trupelor ruseşti din stânga Nistrului şi a făcut un apel către FR solicitând ca aceasta să reia și să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale, a muniţiilor, armelor şi echipamentului militar de pe teritoriul RM. În acelaşi document, legislatorii cer Guvernului şi preşedintelui să promoveze adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea generală a ONU privind retragerea trupelor militare ruse aflate ilegal pe teritoriul republicii. Este pentru prima dată când clasa politică de la Chişinău, fie şi nu în totalitatea ei, dă de înţeles că nu mai poate suporta obrăzniciile eventualilor parteneri din Uniunea Vamală şi că a ajuns cuţitul la os. Ce-i drept, nu cred că toţi semnatarii Declaraţiei cu pricina sunt sinceri şi nu au interese ascunse, dar trebuie să-i credem pe cuvânt atâta timp când nu sunt supuşi unui „interogatoriu” din partea detectorului de minciuni.

Pe de altă parte, minoritatea parlamentară reprezentată prin fracţiunea Partidului socialiştilor a părăsit sala legislativului în semn de protest, considerând că această cerere legitimă este o provocare la adresa relaţiilor RM cu FR. La rându-i, fracţiunea comuniştilor, în loc să-şi adune ceva bile albe şi să fie în rând cu lumea, a preferat să nu participe la şedinţă, fiind supărată de votarea proiectului de lege privind schimbarea votului mixt. Şi partidele extraparlamentare, care tânjesc după trecut şi văd schimbarea şi salvarea în braţele lui Putin, şi-au turnat lingura cu dohot. Cel mai elocvent este exemplul unui reprezentant al partidului „Patrioţii Moldovei” (căruia nu-i dau numele, fiindcă nu am nici o plăcere, dar vă informez că este sorocean de origine) a spus-o pe şleau: „Pentru noi, moldovenii, armata a 14-a şi FR în general este un garant că RM va supravieţui ca ţară”. Potrivit acestui „patriot”, „doar Rusia, dar nu UE şi România, poate crea condiţii normale de dezvoltare social-economică a RM”. Ce să facem dacă pământul nostru mai ţine astfel de specimente? Nu ne rămâne decât să ne consolăm cu gândul că fiecare din noi are dreptul la opinie, chiar şi când aceasta este greşită. Mai cu seamă că “patriotul” spune chiar cu gura lui nişte lucruri care pot fi interpretate — “FR este un garant că RM poate supravieţui ca ţară” (dar de ce doar să supravieţuim, dacă avem o singură viaţă şi dorim s-o trăim din plin?) sau “Rusia poate crea condiţii normale pentru dezvoltarea RM” (dacă poate, de ce n-o face, de ce ne impune embargouri, ne consideră de robi şi sclavi?).

Nici întâlnirile „bilaterale”, nici asistarea braţ la braţ la meciurile de fotbal, nici promisiunile Federaţiei Ruse de a respecta integritatea teritorială a RM (iar de facto susţinerea directă a regimului secesionist), nici tratativele în formatul „5+2” nu s-au soldat cu rezultate palpabile, ba dimpotrivă — fiind susţinuţi în mod constant de Moscova, inclusiv la cel mai înalt nivel de stat, separatiştii de la Tiraspol visează chiar să fie recunoscuţi la scară internaţională.

În fine, nu există nici o garanţie că şi această Declaraţie nu va fi altceva decât un simplu foc de paie, or nu cred că ruşii vor apleca urechea la ceea ce li se cere. Nu cred că nici un format, fie el şi “15+2» ori „50+2” ar putea schimba situaţia existentă. De ce? Din simplu motiv că FR se află într-un război nedeclarat cu Ucraina, iar Transnistria este necesară Kremlinului ca o bubă care să creeze mereu probleme Chişinăului şi Kievului. Pe unde mai pui că şi populaţia din stânga Nistrului, care de peste 20 de ani se află la „întreţinerea” Moscovei, este profund anti-Chişinău şi anti-UE şi nu va permite niciodată ca „garantul cu numărul 14” să le părăsească teritoriul. Atâta timp cât populaţia de dincolo va trăi doar cu ziua de ieri, soldatul rus se va simţi stăpân în Transnistria. Conflictul din anul 1992 ne-a demonstrat că patrioate alde Nina Andreeva se nasc în rmn pe bandă rulantă. Există, ce-i drept, şi câţiva cetăţeni care privesc cu simpatie peste Nistru, dar numărul lor este infim în comparaţie cu numărul de etnici moldoveni care locuiesc în Transnistria (circa 33 la sută din toată populaţia regiunii).

Şi încă ceva important. În opinia mea, tam-tamul legat de partea stângă a Nistrului şi dorinţa nestrămutată a unora de a păstra actualul statu-quo este legat de viitoarele alegeri parlamentare, care vor avea loc în anul 2018. În primul rând, nu doreşte nici o schimbare majoră în relaţiile Chişinău-Tiraspol preşedintele Igor Dodon şi partidul pe care îl conduce indirect. Alegerile din toamna anului trecut i-au demonstrat lui Dodon şi K că alegătorii care pot înclina balanţa nu sunt la Roma sau Moscova, dar chiar sub coastă, peste Nistru. Şi dacă la alegerile parlamentare au participat doar câteva mii de transnistreni (cumpăraţi sau aduşi la secţiile de votare cu arcanul), imaginaţi-vă ce se poate întâmpla la anul, când cei din partea stângă a Nistrului vor fi aduşi la votare cu zecile de mii. Poate greşesc, dar consider că anume electoratul transnistrean este asul din mâneca lui Dodon. Anume electoratul din Transnistria şi Găgăuzia pot reîntoarce, cu eforturi minime, RM în ziua de ieri…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.