INDEPENDENŢA: 26 de ani de bătaie cu capul de pereţi…

0
33
Tableta de Vineri
Victor Cobăsneanu

Fiind într-o vizită de lucru în Polonia, l-am întrebat pe un cetăţean care toată viaţa a muncit la o întreprindere mare din Varşovia ce i-a dat lui personal independenţa reală a acestei ţări de fratele mai mare din Est (se cunoaşte bine că celelalte ţări din fostul lagăr socialist, cu excepţia Iugoslaviei şi României, nu crâcneau în faţa Kremlinului şi luau poziţia de drepţi de câte ori era nevoie) şi aderarea la Uniunea Europeană. Răspunsul acestuia a fost mai prompt şi mai exhaustiv decât mă aşteptam.

„Cu siguranţă, viaţa noastră, a societăţii în ansamblu, dar şi a familiei mele, în particular, s-a schimbat foarte mult, iar cel mai mare şi important lucru pe care l-am căpătat este LIBERTATEA. Nici nu-mi imaginam că se poate de trăit şi altfel decât în „comunism”. Nici nu-mi imaginam că se poate aşa pur şi simplu urca în maşină şi pleca la fiul care locuieşte în Germania. Fără vize şi răspunsuri la întrebări anapoda, fără batjocură şi umilinţă”, mi-a spus atunci bătrânul.

După acea întâlnire de pomină, de foarte dese ori mă prindeam cu gândul că afirmaţiile polonezului nu-mi dau pace — de ce anume libertate, dar nu bani, mai mulţi, de exemplu…, ca până la urmă să înţeleg ceea ce se află la suprafaţă. Or, judecaţi şi singuri: când o persoană comite o infracţiune, statul, care este atotputernic, nu-i ia sănătatea sau banii (care, ce mai la deal-la vale, sunt consideraţi de majoritatea dintre noi principalele atuuri ale unui om, şi pe bună dreptate, deşi… sănătatea, în linii mari, este o noţiune ce ţine de un individ luat aparte, dar nu de o comunitate în ansamblu), dar îl privează de libertate, îl izolează de toată lumea. Adică, ştie statul unde doare mai tare şi bate anume acolo, fiindcă dacă libertate nu ai — de ce ţi-ar mai trebui celelalte?

De 26 de ani este şi Republica Moldova, chipurile, suverană, independentă şi teritorial integră. Sau, mai degrabă, avem toate atributele unui stat independent — parlament, preşedinte, guvern, societate civilă…, dar toate acestea sunt cu un puternic iz moldovenesc, ceea ce înseamnă că una este ceea ce se spune şi se crede şi alta este în realitate.

De 26 de ani este şi Republica Moldova, chipurile, suverană, independentă şi teritorial integră. Sau, mai degrabă, ar fi corect să spun că avem toate atributele unui stat independent — parlament, preşedinte, guvern, societate civilă…, dar toate acestea sunt cu un puternic iz moldovenesc, ceea ce înseamnă că una este ceea ce se spune şi se crede şi alta este în realitate. Vorba ceea, una scrie pe şopron şi alta este înăuntru. Altfel, cum poate fi cu adevărat independentă o republică care are pe teritoriul său trupe armate ale unui stat străin, iar emisarii Moscovei continua să ne arate din deget şi să ne trateze ca pe nişte vasali? Cum poate fi considerată independentă republica ce are pe teritoriul său un conflict îngheţat (foarte probabil, în vecii vecilor, amin!) şi un apendice care încă mai doare (dar care prezintă o maşină de voturi pentru cozile de topor – vedeţi prestaţia lui Dodon la Comrat)? Cum poate fi considerată independentă republica în care predomină interesul personal sau de grup, “politicienii” sunt cumpăraţi “cu hurta” şi “poştucino”, iar cetăţenii sunt învrăjbiţi şi împărţiţi în “ai noștri” şi “ai lor”? La urma urmei, cum poate fi considerată independentă țara care în aceşti 26 de ani de independenţă nu a avut noroc de nişte conducători independenţi, cu onoare şi demnitate?

Ce-i drept, dacă e să stăm strâmb şi să vorbim drept, nu foarte multă lume tânjeşte după libertate şi independență în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă nostalgicii încă nu au uitat cât de bine era altădată, când se trăia după principiul “la colhoz pe dealul mare, cine fura acela are”. Cu părere de rău, la fel de multă lume nu se gândeşte la “frăţia” care mai bântuie printre acei care sunt uniţi într-o familie mirositoare a naftalină şi numită Comunitatea Statelor Independente şi privesc indiferent la matrapazlâcurile fratelui mai mare, care continua să se dea în spectacol ca ursul printre străchini, izolându-se (şi izolându-ne şi pe noi?) de lumea bună (vezi susţinerea dictatorului nord-koreian de către ruşi). Despre umilinţa, batjocura şi întrebările anapoda despre care vorbea polonezul nici nu face să vorbim — acei care sunt născuţi să fie mazochişti altă soartă nici nu merită…

Apropo, am spus în titlu despre “26 de ani de bătaie cu capul de pereţi” şi vreau să cred că nu am exagerat. Nu de alta, dar sondajele ne arată că cetăţenii RM aşa şi n-au înţeles din care parte bate vântul şi habar nu au ce se întâmplă în jurul lor. Am impresia că vor mai trece zeci de ani şi noi la fel ne vom bălăci în noroi, ne vom hârâi ca câinii printre gard şi nu vom da nici o ceapă degerată pe viitorul copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor. Altminteri, cum putea proceda altfel o generaţie de egoişti…

În rest, felicitări tuturor, voie bună şi sărbători pe măsura aşteptărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.