Dodon a primit prima lovitură peste mână! Vor urma şi altele?

Tableta de Vineri

    După ce la începutul acestei săptămâni Observatorul de Nord scrisese că la şedinţa extraordinară a Consiliului raional a fost votată componenţa nominală a Consiliului electoral de Circumscripţie pentru referendumul planificat pentru data de 24 septembrie, la iniţiativa preşedintelui Dodon, ieri am aflat că după decizia Curţii Constituţionale (CC), Comisia Electorală Centrală (CEC) a abrogat toate hotărârile ce vizează organizarea referendumului republican consultativ. Adică, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple: CC a stabilit că întrebările formulate de Dodon depăşesc competenţele constituţionale ale preşedintelui şi, drept consecinţă, nu pot fi consultate cu moş Ion şi baba Maria…

Astfel, abrogarea acestor hotărâri nu înseamnă doar economisirea a 75.000.000 lei (atât ar fi costat „consultarea cu poporul”), dar şi o primă palmă usturătoare dată celui, care o luase cu totul razna şi care considera că poate transforma Republica Moldova întrun fel de Coreie de Nord. Va fi această palmă doar un avertisment, un fel de dare din deget sau vor urma şi alţi bobârnaci rămâne de văzut, dar toate depind de puţinele minţi politice lucide care au mai rămas pe malurile Bâcului. Nu de alta, dar cineva spunea că numai în urma declaraţiilor (laudelor) făcute de Dodon în timpul întâlnirii cu jurnaliştii la reşedinţa de la Condriţa se pot intenta dosare penale, care ar duce la ani grei de puşcărie. Cică, Dodon nu prea ţine cont de banii, care au fost cheltuiţi pentru amenajarea reşedinţei în cauză şi aici apare o dilemă: ori acesta are atâţia bani, încât nu le şe ştie numărul, ori are pe cineva în spate, care îi îndeplineşte orice moft. Bunăoară, gurile rele zic că preşedintele Turciei, de exemplu, este gata să-i repare lui Dodon clădirea preşedinţiei, dar nu de ochi frumoşi şi frunte lată, dar…în schimbul construcţiei la Chişinău a câtorva mecete. Şi când te gândeşti că Dodon a câştigat alegerile din toamna anului trecut şi datorită minciunii despre cum maia Sandu va aduce în RM vreo 30.000 de sirieni…

După ce CC i-a mai tăiat din apetit, Dodon s-a grăbit să declare că nu a fost înţeles corect de ziarişti şi că nu are de gând să-i decoreze pe separatişti cu ordine şi medalii, cu ocazia împlinirii a 25 ani de la instaurarea misiunii pacificatoare pe Nistru. Un fâs şi mai mult nimic… Despre ce fel de pace putem vorbi dacă oamenii sunt ucişi de aşa-zişii pacificatori ziua în ameaza mare, iar cetăţenii de pe malul stâng sunt educaţi în sentimentul urii faţă de tot ce mişcă pe malul drept. Odată ce te pupi pe bot cu căpeteniile separatiştilor şi cu stăpânii lor de la Moscova nu ai nici un drept moral să îndreptăţeşti crimele săvârşite şi jertfele omeneşti din acel nedrept război. Faptul că Rogozin vine la Tiraspol ca la el acasă, iar la Chişinău are susţinători de teapa lui Bolea, Bătrâncea, Greceanâi sau Ceban ne descalifică în faţa întregii lumi…

Foarte probabil Dodon a fost sfătuit de cineva s-o lase mai moale cu ordinile şi medaliile, fiindcă ar putea să explodeze mămăliga. Dacă această presupunere este corectă ar fi bine că „consilierii” lui Dodon să-l sfătuie pe acesta să lase în pace istoria românilor şi grafia latină, să-şi mai tempereze din ura cu care este tratată România, să fie mai atent când vorbeşte despre Ucraina şi, nu în ultumul rând, să se gândească mult înainte de a scoate pe gură fel de fel de perle.

Şi încă ceva. Această decizie a CC şi expulzarea unor artişti şi deputaţi ruşi, intenţionaţi să reîntregească „atmosfera de sărbătoare” de la Tiraspol ar însemna una din două: or instituţiile noastre de forţă slujesc cu adevărat Legea, ori a apărut o fisură în relaţiile dintre PDM şi PSRM. Dacă ce-a de-a doua ipoteză este corectă, ar putea urma şi alte evenimente spectaculoasa, iar dacă totul va rămâne pe vechi, înseamnă că jocul celor doi sateliţi ai Moscovei este mai subtil şi mai subţire decât, pardon, pişatul unui ţânţar…

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*