Trei “morţi”, patru “răniţi” şi “o persoană pierdută fără veste” – rezultatele alegerilor din 30 octombrie

Sunt convins că nu doar analiştii politici (sociologii, psihologii şi psihiatrii), dar şi  toţi acei, care se interesează de fenomenul politic, în general şi de rezultatele alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie, în special au analizat datele scrutinului şi au tras concluziile de rigoare. Am făcut şi eu acest lucru, iar dacă limbajul, mai mult sau mai puţin războinic cumva deranjează, vă rog să nu-l băgaţi în seamă, dar să-l lăsaţi să vă treacă pe lângă organul auditiv. Precum ne-a trecut şi nouă glonţul pe lângă ureche în seara de duminică, când Comisia Electorală Centrală, aşa imparţială cum este ea, a anunţat rezultatele preliminare, deloc îmbucurătoare,  ale alegerilor.

Aşadar, daţi-mi voie să-mi asum riscul şi să consider că din această cursă prezidenţială (da-da, îmi permit să-I zic repetat “cursă”, fiindcă mi se pare etichetarea cea mai adecvată) mai multă lume a ieşit şifonată rău. Ba mai mult, pe unii chiar i-aşi considera “morţi” şi “răniţi” în “lupta” pentru primul fotoliu în stat. (Bineînţeles, când operez cu astfel de noţiuni sinistre am în vedere moartea şi rănirea politică, dar nu fizică, Doamne fereşte)… Propun să începem cu acei despre care, foarte probabil, vom auzi tot mai puţin şi mai puţin în timpurile care vin. Primul pe lista “morţilor politici” l-aşi pune pe Marian Lupu. Altădată cap de afiş, la propriu şi la figurat, acesta în doar câteva zile s-a transformat (mai degabă, totuşi, a fost transformat) într-o “legumă politică”, care chiar nu mai contează. Or, este greu de crezut că roata vremii poate fi întoarsă înapoi, iar Marian Lupu poate fe readus pe linia de plutire. Altfel, în faţa unei situaţii dificile (sondajele sociologice potrivnice) Partidul Democrat (citeşte: Vlad Plahotniuc) a fost pus în faţa dilemei: ori pierdem partidul, ori îl sacrificăm pe Lupu. S-a ales varianta a doua, deşi şi primul scenariu încă stă în picioare. Al doilea “cadavru politic” este Iurie Leancă. Refuzând, la propunerea prietenilor europeni, să se retragă în folosul Maiei Sandu, acesta şi-a tăiat creanga de sub picioare şi s-a transformat dintr-un diplomat cu perspectivă într-un cerşetor la masa bogaţilor. Despre Mihai Ghimpu – ori de bine, ori deloc. Nu de alta, dar faptul că la Bucureşti promotorul unirii a luat mai puţine voturi decât socialistul Dodon mă scuteşte de orice alte comentarii. Pe de altă parte, din aceşti trei îl pot compătimi, într-un fel, doar de Leancă, care chiar avea de spus un cuvânt greu în politica moldovenească. La rândul lui, Marian Lupu întreaga viaţă politică, plină de trădări şi “principii şi valori” numai de el înţelese, a mers spre acest deznodământ nefericit, iar Mihai Ghimpu a suferit din cauza propriei limbi.

Cât priveşte “răniţii” s-ar putea spune că aceştia au pierdut, la 30 octombrie, doar o “luptă”, nu şi “războiul”. Or, toţi patru – Ana Guţu, Valeriu Ghileţchi, Silvia Radu şi Dumitru Ciubaşenco au toată viaţa politică înainte şi, cu siguranţă, se vor mai face auziţi cu diferite ocazii. Doamna Guţu, bunăoară, se află doar la începutul unui proiect politic de arvengură care, în pofida scepticismului unora, are viitor. Valeriu Ghileţchi a ajuns la maturitatea politică atât de necesară unui om nu doar cu ambiţii, dar şi cu certe viziuni asupra planurilor de viitor. Doamna Silvia Radu a întrat în politica moldovenească ca un meteor şi dacă acest avânt nu a fost doar un simplu foc de paie, ţinând cont de pregătirea profesională şi independenţa ei financiară nu este exclus să o vedem pe fosta şefă de la “Union Fenosa” în prim-planul politicii de pe malul Bâcului. Mai greu stau lucrurile în cazul lui Dumitru Ciubaşenco, fiindcă ziaristul de la “Panorama” s-a legat cu un partid şi cu un lider de partid contradictorii. Dacă Renato Usatâi va putea câştiga “duielul” cu Vlad Plahotniuc putem spune că şi Ciubaşenco va putea supravieţui în jungla moldovenească. În caz contrar, unica lui şansă este cariera politică de sine stătătoare sau revenirea la profesia de bază.

Când am zis despre “persoana pierdută fără veste” am avut-o în vedere pe Maia Laguta, care va pune capăt, sunt convins!, “carierei sale politice”. Şi aşa, la drept vorbind, cea mai activă, mai pitorească, mai extravagantă şi mai guralivă din pensionari a mers mult prea departe, iar colectarea celor circa 15.000 de semnături în susţinerea candidaturii sale la funcţia de preşedinte se poate considera un adevărat Everest şi un motiv de a se retrage din “fenomen” cu inima împăcată.

Şi câteva cuvinte despre cei doi finalişti. Dacă Igor Dodon a luat tot ce se putea lua în primul tur de scrutin, inclusiv cu ajutorul tuturor celor, care se văd într-o căruţă cu tătarii şi mongolii (în detrimentul Vestului), apoi Maia Sandu, care ne vrea pe toţi alături de francezi şi nemţi (dar nu în detrimentul Estului), şi-a câştigat locul în pofida unor circumstanţe mai mult decât potrivnice şi în condiţii de concurenţă nici pe departe decentă. Şi mai important, doamna Sandu are de valorificat un bazin electoral dfestul de generos – nu-i aşa, dragi alegători în vârstă de 18-25 ani?

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*