Brexit: Ce au de câştigat şi ce au de pierdut sorocenii în urma deciziei britanicilor de a părăsi UE?

Conform unor date aproximative, câteva sute de soroceni lucrează actualmente în Regatul (încă) Unit şi, implicit, fiecare dintre ei va fi afectat, într-un mod sau altul, de decizia britanicilor de a divorţa de Uniunea Europeană (UE). Ce-i drept, aproape sută la sută din cei plecaţi acolo la muncă nu fac parte din categoria “guleraşelor albe”, ceea ce înseamnă că aceştia se vor conforma fără crâcneală deciziilor autorităţilor de la Londra, precum le stă bine unor cetăţeni care, în virtutea unor circumstanţe (adică, fiind cetăţeni ai României sau posesori ai paşaportului moldovenesc biometric), au două “drepturi fundamentale” — de a călători (citeşte: de a munci!) unde doresc şi de a completa breşele din nişele cele mai inferioare ale unor state cu “tradiţii democratice”.

Fără îndoială, rezultatul referendumului a fost unul pe cât de aşteptat, pe atât de şocant pentru mai multă lume. Faptul că criza mondială va naşte, până la urmă, “un monstru” putea fi ridicat la rang de axiomă, dar puţină lume credea că ruptura va avea loc chiar în sânul Uniunii Europene, iar artizanul divorţului cu năbădăi va fi chiar Marea Britanie, unul din liderii acestui organism, unul din stâlpii care păreau de neclintit. Pe de altă parte, istoria ne-a arătat, şi cu alte ocazii, că deseori “betonul” crapă acolo unde te aştepţi cel mai puţin. Bunăoară, la destrămarea URSS cel mai important aport l-au adus nu Turkmenistanul sau Kârgâzstanul, dar chiar coloşii Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus şi Kazahstanul. Astfel, deloc întâmplător mai mulţi comentatori politici s-au grăbit să afirme că UE ar putea repeta soarta Uniunii Sovietice, deşi nu prea există, în opinia mea, premise de a pune semnul egalităţii între aceste două „procese”. Măcar din simplul motiv că ieşirea din UE este prevăzută în documentele uniunii, iar părăsirea URSS era doar declarativă, nu şi posibilă.

Oricât ar părea de straniu, dar, spre deosebire de unii analişti şi comentatori, preşedintele Vladimir Putin (care, la o adică, ar avea motive să-şi frece palmele de plăcere) afirma zilele acestea că prin sperietoarea numită „referendum” Londra a dorit doar să şantajeze colegii din UE, dar s-a ales cu foarte mari bătăi de cap şi cu posibilitatea de a rămâne praf şi pulbere din ceea ce se mai numeşte Marea Britanie. Efectul „domino”, cu referinţă la UE, ar putea să nu aibă loc (deşi unele ţări, precum Ungaria sau Grecia, s-au grăbit să-i felicite pe britanici cu „istoricul vot”), în schimb autorităţile de la Edinburgh sunt gata să părăsească, la fel printr-un referendum, Marea Britanie pentru ca Scoţia să devină al 28-lea stat-membru UE, cu consecinţele de rigoare (mai cu seamă că anume scoţienii şi nord-irlandezii au fost pentru rămânerea în UE). La rândul ei, Irlanda de Nord deja a vociferat ideea de a se uni cu Irlanda. La un astfel de divorţ visa Londra? Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar faptul că deja s-au adunat peste 2.000.000 de semnături pentru a organiza un alt referendum vorbeşte de la sine, iar Bruxellessul nu are timp pentru lamentare şi face presiuni ca decizia poporului Marii Britanii să fie transpusă în viaţă cât mai repede.

Altfel, cineva de la Chişinău declarase de curând că ieşirea Marii Britanii ar însemna că Republica Moldova niciodată nu va adera la UE. Sincer vorbind, nu prea pricep ce legătură directă are elefantul Marea Britanie cu ţânţarul Republica Moldova, dar din câte cunosc, Londra niciodată nu a făcut parte din „Clubul prietenilor” noştri, considerându-ne (pe bună dreptate!) outsideri pe mai multe planuri, iar faptul că primirea noilor membri în UE se face cu acceptul tuturor ţărilor făcea posibilitatea aderării RM la UE… imposibilă. Precum imposibilă mi se pare şi aderarea Turciei, care mereu a fost protejata Londrei. În această ordine de idei şi reieşind din faptul că procesul „de divorţ” se poate tărăgăna cel puţin doi ani, până una-alta sorocenii aflaţi la muncă în Marea Britanie (acei cu paşaport biometric, fiindcă cetăţenii României cu adevărat ar putea avea probleme) nu prea au motive de îngrijorare. La urma urmei, şi în „perioada de tranziţie”, şi după, britanicii vor avea nevoie de oameni care să le spele fundurile, pardon, să îndeplinească cele mai grele, murdare, periculoase şi prost plătite lucrări. Doar mulţi din acei care au votat ieşirea din UE n-o să schimbe, vorba ceea, PUB-ul pe alte „instituţii”, mai puţin „prestigioase”. De altfel, acest lucru se referă şi la alte ţări cu pretenţii de „necăjiţi ai sorţii” (de exemplu, Grecia). Adică, după căderea din căruţa UE, ceea ce va rămâne din Marele Regat va fi pe picior de egalitate politică şi de altă natură (păstrând proporţiile, bineînţeles) cu RM şi, implicit, sorocenii noştri vor putea munci mai departe, probabil, ca extracomunitari, or restricţiile vor fi, mai degrabă, doar cu referinţă la ţările-membre ale UE.

Şi încă ceva. Cu o zi înainte de referendum un părtaş al rămânerii Marii Britanii în UE zicea de la ecranul televizorului următoarele: am de lucru, am salariu, am o familie fericită, am în faţă un viitor stabil — de ce ar trebui să schimb toate acestea pe nu ştiu ce? Rezonabilă întrebare, nu vi se pare?

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*