170.000 de semnături — „biletul” de înscriere în cursa electorală?

Chiar dacă data desfăşurării alegerilor preşedintelui Republicii Moldova mai rămâne o enigmă, iar experţii se întrec în prognoze şi presupuneri, candidaţii la cea mai înaltă funcţie în stat nu s-au lăsat aşteptaţi. Cel puţin până în prezent şi-au anunţat intenţia de a candida (zic „intenţia”, fiindcă una este să doreşti şi alta este să fie de acord cu aceasta şi colegii de partid, deşi, în cazul nostru nu cred să avem parte de surprize) trei persoane — Igor Dodon, Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Cu siguranţă însă, numărul doritorilor de a ocupa prima funcţie din stat va creşte ca pe drojdii, mai cu seamă dacă ţinem cont de câte partide politice înregistrate avem (şi câte mai pot apărea între timp!). Altfel, într-o societate sănătoasă şi supusă unor reguli democratice clare candidaţii ar trebui să vină din două părţi — de pe stânga sau de pe dreapta, fiindcă acei care se consideră „centrişti”, care astăzi sunt cu Tanda, iar mâine cu Manda, nu ar trebui să aibă priză la electorat. Or, dacă e să ţinem cont de realităţile de la noi, care poartă o tentă clară geopolitică, preşedintele Republicii Moldova, direct responsabil de politica externă a statului, nu poate (nu trebuie) să fie ambiguu în acţiuni şi să promoveze politici „a-la stânga-mprejur”, iar când zic aceasta nu am în vedere ruperea relaţiilor cu Estul sau cu Vestul, ci un mesaj cât se poate de clar în ceea ce priveşte vectorul extern. La noi însă mai este mult până la „însănătoşire” şi de aceea vom avea candidaţi la funcţia de preşedinte din partea a trei forţe distincte — de stânga, de dreapta şi din partea celor aflaţi la putere (eterogeni ca componenţă — de la liberalii lui Ghimpu până la foştii comunişti ai lui Voronin). Şi dacă referitor la stânga sau dreapta ne putem încumeta la unele prognoze în ceea ce priveşte numelt viitorilor candidaţi, apoi când vine vorba de alianţa care guvernează avem o ceaţă foarte densă. Să zicem, cine ar mai putea candida de pe stânga, în afară de Dodon? După ce Usatâi (care se confruntă acum cu grave probleme la Bălţi) a fost scos din cursă din cauza vârstei, candidaţii stângii ar mai putea fi persoane gen Victor Şelin, Victor Stepaniuc sau Vadim Mişin, care de multă vreme se află în umbră ori personaje politice gen Valeriu Klimenco, care sunt „candidaţi de serviciu” în orice fel de scrutin şi care, ca regulă, cheltuiesc mii de lei şi obţin câteva sute de voturi. Şi pe dreapta oferta nu este chiar atât de mare, cum ar părea la prima vedere. Liberal-democraţii au recunoscut deja că nu au un candidat cu şanse, liberalii, după cum am spus, sunt astăzi în altă barcă, iar şansele doamnelor Vitalia Pavlicenco şi Ana Guţu mi se par mizere (nu de alta, dar ochii care nu se văd — se uită!), în comparaţie cu cele ale Maiei Sandu sau ale lui Andrei Năstase. Când vine vorba de guvernare şi eventualul ei candidat nici nu ştii ce să mai zici şi ce să mai crezi. Unii sunt de părerea că la funcţia de preşedinte ar putea candida Marian Ilici, dar când vezi sondajele îţi dai seama că oamenii au însuşit bine zicala despre „lupul care îşi schimbă blana, dar nu şi năravul”. Poate totuşi Vlad Plahotniuc, Dumitru Diacov, Adrian Candu (nu întâmplător liderul de jure al PD declara zilele trecute că spicherul va părăsi fotoliul central din parlament) sau o femeie, Monica Babuc? Nu este exclus ca democraţii să ne ofere şi o surpriză de proporţii, cum ne-au obişnuit în ultima vreme, şi să vină cu un candidat la care astăzi nimeni nici nu se gândeşte. Bunăoară, încă o lună-două în urmă puţină lume credea că în situaţie de criză crasă se pot opera ieftiniri la carburanţi şi curentul electric sau majora pensiile, precum puţini erau şi acei care credeau că alegerile anticipate pot fi „anihilate” printr-o „simplă” decizie a Curţii Constituţionale. Adică, nu aduce anul cât poate aduce Partidul Democrat. Pe de altă parte, am putea avea parte cu toţii de nişte surprize venite din exterior. De exemplu, unii analişti politici şi comentatori de la Chişinău sunt de părerea că Comisia de la Veneţia ar putea da aviz negativ ultimei hotărâri a Curţii Constituţionale (CC), ceea ce ar însemna „bonjour maman”, cum zice Mihai Ghimpu şi ca preşedintele să fie ales de parlament, cum multă lume îşi doreşte.
Şi încă ceva. Săptămâna aceasta Platforma Dreptate şi Adevăr a prezentat Comisiei Electorale Centrale cele peste 400.000 de semnături adunate de la lume pentru a organiza referendumul. Cineva ar zice că acestea nu mai au nici o importanţă, după decizia CC, şi nu ar avea dreptate, or mai rămân nesoluţionate alte întrebări la fel de importante. Adică, în mod normai ar fi bine ca odată cu alegerea preşedintelui să fie organizat şi referendumul, pentru a nu mai cheltui alte 50-60 milioane de lei în plus… În acest context, vreau să mai amintesc şi despre o altă cifră, care a fost rostită zilele acestea de un cunoscut formator de opinie — chipurile, pentru a candida la funcţia de preşedinte fiecare candidat va trebui să prezinte Comisiei Electorale Centrale 170.000 mii de semnături ale electoratului. Vor putea toţi candidaţii să facă acest lucru în termene utile? Personal am nişte dubii.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*