Mersul pe Pământ este mai bun decât plutitul în Nori

Se pare că o dată cu venirea primăverii se va face din nou simţită mişcarea protestatară, fiindcă a trecut „termenul de încercare” oferit guvernului Filip, pe de-o parte, iar pe de altă parte, aşteptările protestatarilor au fost altele decât a putut oferi noul cabinet de miniştri. Adică paşii întreprinşi de autorităţi au fost şi sunt prea timizi şi miroase a populism, ce mai la deal-la vale, dar ce puteau face alţii dacă erau în locul lor?

Ce-i drept, am putea avea noutăţi şi în ceea ce priveşte omogenitatea celor care protestează, or între timp pisica neagră a mai trecut prin faţa unor formaţiuni politice, chiar dacă acestea se fac că-i soare şi atunci când toarnă cu găleata. Este de ajuns să amintim despre „cazul Petrenco” ca să ne dăm seama că partidele lui Dodon şi Usatâi mai mult mimează unitatea care, chipurile, îi leagă şi tot mai greu ascund dorinţa lor (firească, probabil) de a se trage de păr în public. Pe de altă parte, multă lume dă în obraz societăţii civile şi opoziţiei, în special celei extraparlamentare, precum că aceasta se limitează la critici fondate sută la sută şi nu propune nimic constructiv pentru a rezolva problemele societăţii. Personal nu sunt de acord cu astfel de învinuiri, fiindcă protestatarii au propus şi cer, bunăoară, un şir de schimbări la nivelul administraţiilor mai multor instituţii de stat şi petrecerea unor alegeri parlamentare anticipate, care ar putea pune toate punctele pe „i”. Ca să nu repet ceea ce ştim bine cu toţii — la moldoveni este primit să se conducă după principiul „câinii latră, caravana merge”. Ba mai mult, reieşind din situaţia creată, consider că ar fi bine dacă fiecare dintre noi s-ar pune în locul celor „două părţi beligerante” şi ar modela un stil de comportament adecvat, din punctul de vedere al său, lucru pe care voi încerca să îi fac eu în rândurile de mai joc… Aşadar, dacă aş fi la guvernare, de jure sau de facto (vezi cazul lui Vlad Plahotniuc şi al Partidului Democrat) şi dacă aş fi învinuit în fiecare zi de luarea în captivitate a statului Republica Moldova, de sărăcirea populaţiei, de furtul miliardului, de convertirea şi cumpărarea oponenţilor politici, de cârdăşie cu nu ştiu cine şi de alte crime odioase, eu n-aş putea dormi nopţile şi nici o secundă nu aş sta în umbră, dar aş ieşi „din buncăr”, aş striga în gura mare, să mă audă şi surzii, aş organiza o conferinţă de presă, aş ieşi la toate posturile de televiziune şi aş încerca să-mi apăr bunul meu nume, aş face tot pentru ca nici eu, nici partidul din care fac parte să nu mai fie considerat ciuca bătăilor. Dacă domnul Vlad Plahotniuc în special şi dacă Partidul Democrat în general nu fac acest lucru, limitându-se la nişte bâiguieli de genul „…noi purtăm, probabil, vină şi de frigul de afară”, noi, prostimea, avem tot dreptul să credem că tot ce se spune despre partid şi despre această persoană este adevărat — adică, nu există foc fără fum sau invers… Dacă aş fi în opoziţie, alta decât cea reprezentată de Igor Dodon şi Renato Usatâi (care tot mai mult şi mai mult nu-şi ascund osteneala de a se ataca pe la spate şi de a demonstra altui stat că anume el merită să fie considerat „calul lui Traian”), aş fi foarte atent în alegerea partenerilor de proteste. Bineînţeles, îmi dau bine seama că toată lumea este supărată şi dezamăgită, indiferent de preferinţele geopolitice şi de ataşamentul la cutare sau cutare valori, dar există limite, care, odată depăşite, pot transforma într-un mare minus ceea ce trebuia să fie, fără echivoc, un mare plus. Or, în astfel de cazuri, dacă nu este vorba de interese meschine şi de apărarea unor valori îndoielnice, contează mai mult calitatea decât cantitatea. În astfel de cazuri este bine (ca să nu zic obligatoriu) să păstrezi echilibrul şi să nu te îmbeţi cu apă rece. Nu de alta, dar mersul pe pământ întotdeauna este mai binevenit decât plutitul în nori. De exemplu, cunoscând cât de murdară şi de cinică este politica moldovenească, cât de făţarnici şi de imprevizibili sunt unii (chiar mai mulţi decât ar fi „normal”) formatori de opinie, nu cred că este greu să faci praf dintr-un partid sau lider politic cu viziuni şi intenţii frumoase şi sănătoase…

Şi dacă nu fac parte de jure (datorită meseriei) dintr-un anumit partid politic, dar sunt d -facto (datorită concepţiilor mele politice) alături de acei care nu trişează, nu se vând, nu se cumpără, doresc un viitor european clar şi o aliniere la adevăratele valori democratice, dar nu la apucăturile dictatoriale ale unor ţari cu ochi de miel, dar cu apucături de lup, mie nu-mi rămâne decât să sper şi să cred că bunul-simţ va învinge. Nu-mi rămâne decât să sper şi să cred că miile de oameni care gândesc ca mine nu vor mai fi trădaţi încă o dată.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.

Lasă un răspuns

*